Moldova este în fața unei șanse istorice de dezvoltare economică, potrivit ministrului Economiei Doina Nistor
Republica Moldova are în față o oportunitate istorică de dezvoltare economică accelerată. Potrivit vicepremierului Doina Nistor, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), planul de creștere susținut de Uniunea Europeană oferă țării șansa de a recupera decalajele economice și sociale într-un ritm fără precedent, transmite MOLDPRES.
„Avem ocazia să investim în dezvoltarea țării într-o perioadă mult mai scurtă de timp și să obținem convergența socială și economică. Pentru economie, acest plan va pune bazele unei creșteri sustenabile, cu o rată estimată de 5% până în 2028 și cu obiectivul ambițios de a dubla PIB-ul în următorul deceniu”, a declarat şefa MDED în cadrul unei emisiuni de astăzi la postul public Radio Moldova.
Investiții strategice în infrastructură și afaceri
Prima tranșă de 270 milioane de euro din cele 1,9 miliarde promise de UE va fi direcționată prioritar către infrastructura de bază: drumuri, școli, grădinițe – elemente esențiale atât pentru cetățeni, cât și pentru economie.
„Drumurile mai bune nu sunt doar pentru confort. Ele determină eficiența afacerilor locale, transportul mărfurilor și accesul la piețe”, a subliniat Doina Nistor.
Pe lângă investițiile în infrastructură, fonduri substanțiale vor ajunge și la antreprenori, bugetul alocat Agenției de Dezvoltare a Antreprenoriatului (ODA) a fost suplimentat cu 200 de milioane de lei pentru a extinde programele de granturi și mecanismul de garantare a creditelor, precum și pentru programul de credite investiționale 373.
„Ne-am propus să sprijinim cel puțin 700 de antreprenori până la sfârșitul anului. Interesul este foarte mare, iar cererile continuă să vină”, a menționat Nistor.
Ajutor de stat pentru investiții strategice și industrie locală
Tot în cadrul acestui plan, a fost extins și mecanismul de ajutor de stat pentru investiții medii și mari. Proiectele vizate includ industrii strategice precum: materialele de construcții, industria farmaceutică, textile, robotică, inginerie și agroprocesare.
„Sprijinim proiecte concrete, cum ar fi deschiderea de fabrici și linii de producție noi. Inițial, planificam să finanțăm 10 proiecte, dar cererea mare ne-a determinat să dublăm bugetul”, a explicat ministrul.
Pentru tineri, programul de startup-uri a fost completat cu 20 de milioane de lei, încurajând inițiativele din domeniul IT – sector considerat esențial pentru viitorul economic al Republicii Moldova.
Obiectiv-cheie: capacitate maximă de absorbție a fondurilor europene
Întrebată despre riscurile privind capacitatea de absorbție a fondurilor, Doina Nistor a recunoscut că aceasta este o provocare majoră, dar gestionabilă.
„Sarcina noastră principală până la finele anului 2027 este să absorbim eficient cele 1,9 miliarde euro. Am învățat din experiențele altor state europene și suntem în proces de consolidare a capacității administrative”, a afirmat oficialul.
Ministra a subliniat că planul de creștere nu înseamnă doar bani investiți, ci şi un salt calitativ în dezvoltarea economică a țării: „Trecem de la o economie de costuri mici la una bazată pe valoare adăugată și inovație. Acest plan este șansa noastră de a schimba fundamental structura economiei moldovenești”.
Potrivit sursei citate, în concluzie, planul de creștere finanțat de Uniunea Europeană reprezintă una dintre cele mai importante inițiative economice pentru Moldova din ultimele decenii. Cu o viziune clară, priorități bine stabilite și resurse semnificative, țara are acum oportunitatea reală de a se transforma dintr-o economie emergentă într-o economie europeană competitivă.
FOTO // Republica Moldova a fost inclusă într-un plan strategic de cooperare în domeniul transporturilor
Centrul Moldexpo va fi inclus pe harta oportunităților investiționale promovate de Agenția de Investiții
Sprijin de până la 100 de mii de dolari pentru crearea comunităților de energie din surse regenerabile
Plan comun de acțiune între CFM și Poliție pentru prevenirea accidentelor feroviare
ANRE anunță ieftiniri la carburanți pentru ziua de mâine
Afacerile verzi dezvoltate de femei din sudul țării, prezentate la Comrat
Cinci sectoare de drum național vor fi amenajate pentru reducerea riscului de accidente
Specialiștii din domeniul drumurilor vor beneficia de instruiri aliniate la standardele UE
Curs valutar anunțat de BNM: euro se ieftinește ușor
FOTO // Republica Moldova solicită UE sprijin pentru calea ferată Ungheni–Chișinău și autostrada Iași–Ungheni–Chișinău
Registrul fermierilor, lansat în Republica Moldova: mai puțină birocrație și acces mai ușor la finanțări
În atenția transportatorilor! România introduce un nou sistem de taxare rutieră pentru vehiculele de transport de peste 3,5 tone
Dorin Junghietu participă la reuniunea informală a miniștrilor Energiei din țările UE
Bursa Internațională a Moldovei a inițiat procesul de admitere a participanților la piața de capital: „Intrăm în etapa în care bursa începe să prindă viață”
Premierul Vasile Tofan, la întrevederea cu Ambasadorul SUA: „Moldova poate fi o destinație foarte bună pentru investițiile americane”
Noi proceduri pentru controlul produselor cosmetice, din tutun și al biocidelor, prezentate inspectorilor ANSP
Judecătorul Valeriu Curicheru a promovat evaluarea Comisiei. Raportul urmează să fie examinat de CSM
Președinta Maia Sandu i-a decorat cu „Ordinul de Onoare” pe consulii onorifici ai Republicii Moldova în Danemarca și Brazilia
Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Prejudiciul depășește 1,2 milioane de lei
Președinta Maia Sandu a primit scrisorile de acreditare din partea noilor ambasadori din Statele Unite ale Americii, Türkiye, Canada, Arabia Saudită și Algeria
Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 2 octombrie
MEC redistribuie manuale școlare către instituțiile de învățământ în care au fost semnalate exemplare deteriorate
Moldova își prezintă la Bruxelles prioritățile pentru conectarea la rețeaua europeană de transport. Vicepremierul Vladimir Bolea: „Avem nevoie de drumuri și căi ferate care să ne lege de UE”
Președinta Maia Sandu a primit scrisorile de acreditare din partea noilor ambasadori din Statele Unite ale Americii, Türkiye, Canada, Arabia Saudită și Algeria
Întrevedere de curtoazie a viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorul Republicii Lituania în Republica Moldova
Un nou sistem va permite urmărirea resurselor minerale în Moldova, de la zăcământ până la comercializare
VIDEO // Cetățenii pot consulta online avizele emise de AND pentru planurile urbanistice
GALERIE FOTO // Moldova Innovation Fund, lansat oficial cu sprijinul Uniunii Europene
Expoziția Internațională „EXCELLENT IDEA – 2026”, organizată la Chișinău: 143 de medalii acordate cercetătorilor din Republica Moldova și din străinătate
Guvernul Siegfried Mureșan a fost respins de Parlamentul României