Recolta de mere din Republica Moldova ar putea crește cu 17,5% în acest an, în timp ce producția din UE este estimată în scădere
Republica Moldova ar putea recolta aproximativ 526.000 de tone de mere în 2026, cu 17,5% mai mult decât în anul precedent, în timp ce producția din Uniunea Europeană este estimată la al doilea cel mai scăzut nivel din ultimii nouă ani, potrivit prognozelor prezentate de Asociația Moldova Fruct și Asociația Mondială a Merelor și Perelor (WAPA), transmite MOLDPRES.
Potrivit prognozei preliminare a Asociației Moldova Fruct, producția de mere din acest an ar urma să ajungă la aproximativ 526.000 de tone, comparativ cu 447.000 de tone recoltate în 2025, conform datelor Biroului Național de Statistică.
Asociația explică evoluția prin lipsa înghețurilor severe de primăvară, revenirea în producție a livezilor afectate în anul precedent și condițiile meteorologice favorabile în perioada de înflorire și formare a fructelor.
„În prezent, estimăm o recoltă bună atât din punctul de vedere al volumului, cât și al calității. Ne așteptăm ca cea mai mare parte a fructelor să atingă sau să depășească calibrul de 70 de milimetri”, a declarat directorul executiv al Asociației Moldova Fruct, Iurie Fală.
Conform sursei citate, precipitațiile din primăvară și din luna iunie au asigurat rezerve suficiente de apă în sol, iar variațiile de temperatură dintre zi și noapte au favorizat colorarea soiurilor de mere roșii. Totodată, episoadele de grindină au afectat doar local unele livezi neprotejate și nu au influențat semnificativ estimarea producției.
În același timp, în cadrul Conferinței internaționale Prognosfruit, organizată de WAPA, a fost prezentată prognoza pentru Uniunea Europeană, unde producția de mere este estimată la 9,496 milioane de tone în 2026, cu 15,6% mai puțin decât în 2025 și cu 14,3% sub media ultimilor trei ani. Potrivit organizației, aceasta ar reprezenta a doua cea mai mică recoltă din ultimii nouă ani.
Cele mai importante scăderi sunt estimate în Polonia, unde producția ar urma să se reducă cu aproape 30%, până la 2,665 milioane de tone, ca urmare a înghețurilor severe de primăvară. Reduceri sunt prognozate și în Franța, Germania și Italia, deși aceasta din urmă își păstrează poziția de al doilea producător european.
La nivel mondial, prognozele indică o revenire puternică a producției în Turcia, după pierderile provocate de înghețurile din 2025, precum și creșteri în Ucraina și Serbia. În schimb, recoltele sunt estimate în scădere în Statele Unite, India și Regatul Unit. China își menține poziția de cel mai mare producător mondial, cu o producție estimată la 34,5 milioane de tone.
Prognoza preliminară pentru Republica Moldova a fost elaborată de Asociația Moldova Fruct în a doua jumătate a lunii iulie 2026, pe baza informațiilor furnizate de membrii organizației și de specialiștii din sector. Datele urmează să fie actualizate după încheierea campaniei de recoltare, în a doua parte a lunii noiembrie.
Cooperarea dintre BNM și BNR va fi consolidată prin proiecte comune
Calea Ferată din Moldova va fi reorganizată într-o societate pe acțiuni. Noua entitate se va numi „CFM-Infra”
Facturile pentru consumul de gaze naturale din luna august, remise către cetățeni
Mircea Eșanu pleacă de la ASP pentru a conduce „Moldova Project”: „O oportunitate de a contribui la proiecte ce vor schimba țara și felul în care aceasta este ancorată în infrastructura europeană”
Oportunitățile de extindere a cooperării economice dintre Republica Moldova și România, discutate la Chișinău de antreprenori de pe ambele maluri ale Prutului
VIDEO // Moldova va avea o structură unică pentru implementarea proiectelor strategice. Premierul Vasile Tofan: „Avem nevoie de proiecte mari și acestea trebuie să se miște rapid, nu în decenii”
BNM a majorat rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt
Republica Moldova atrage 344 milioane de euro de la BERD pentru reabilitarea drumurilor R7 și M3
O viță-de-vie uriașă va fi creată în PMAN de Ziua Națională a Vinului. Aceasta ar putea fi înregistrată în Cartea Recordurilor Guinness
VIDEO // Ziua Națională a Vinului din acest an va reuni peste 110 producători în centrul Chișinăului. Autoritățile estimează 200 mii de vizitatori
DOC // Legea privind piața criptoactivelor a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare
Un sector al drumului național R3 din raionul Cimișlia va fi reparat în trei luni
FOTO // Drumul G108 din Anenii Noi va fi reabilitat cu investiții de peste 122 de milioane de lei
Bunuri confiscate în valoare de peste 360 de mii de lei, comercializate de Fisc în luna august
Comisia Europeană lansează Academia Europeană a Apei și o Platformă pentru reziliența în domeniul apei
Casa Verde: 231 de dosare aprobate pentru lucrări de eficiență energetică
Alegerile regionale din 15 noiembrie 2026: condițiile pentru candidații la funcția de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei
VIDEO, FOTO // Festivalul Etniilor, ajuns la ediția a XXV-a, a reunit la Chișinău peste 45 de organizații etnoculturale
GALERIE FOTO // Festivalul Etniilor 2026 reunește la Chișinău tradiții și culturi din întreaga țară
FMI atenţionează asupra efectelor inegale ale inteligenței artificiale în Europa
Peste 100.000 de persoane ar urma să primească sprijin pentru angajare în următorii patru ani
FOTO // Un proiect de 15,8 milioane de lei modernizează infrastructura publică din Căușenii Vechi
Reforma „Restart” extinde sprijinul pentru femeile aflate în situații de vulnerabilitate
Discursul la Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială
VIDEO // Ministra Natalia Plugaru a prezentat transformările din sistemul de protecție socială: „Sistemul s-a extins prin servicii mai apropiate de comunități”
Preşedinta Maia Sandu, la Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială: „Nicio reformă nu poate fi mai bună decât oamenii care o pun în practică”
VIDEO, FOTO // Profesioniștii din protecția socială s-au reunit la Chişinău, la primul Forum Național dedicat domeniului
MAE condamnă incidentul aerian raportat în raioanele Orhei și Călărași
Viitorii juriști, împreună cu Alexandru Arseni, deputat al primului Parlament, au experimentat procesul de adoptare a legilor
FOTO // Săptămâna Europeană a Sportului 2026 a fost deschisă la Chișinău printr-o cursă pentru copii și tineri