ro

 

Economie
29 Octombrie, 2026 / 01:06
/ 10 Septembrie, 2026

Republica Moldova și Austria își consolidează cooperarea economică: comisia interguvernamentală, reunită la Viena

Consolidarea relațiilor comerciale și investiționale dintre Republica Moldova și Austria și valorificarea oportunităților oferite de Planul de Creștere UE pentru țara noastră au fost analizate în cadrul celei de-a VI-a sesiuni a Comisiei interguvernamentale moldo-austriece pentru cooperare economică, desfășurată la Viena, informează MOLDPRES.

Ședința plenară a reunit oficiali guvernamentali, precum și companii din ambele țări, fiind discutate atât proiectele la nivel guvernamental, precum și la nivel de business. La fel au fost discutate și evidențiate evoluțiile și prognozele macroeconomice în ambele țări, comerțul bilateral, precum și istoriile de succes a companiilor austriece în țara noastră.

În cadrul sesiunii, cinci companii austriece au prezentat scrisori de interes privind implementarea unor proiecte investiționale și extinderea activităților în Republica Moldova în domeniul energetic, financiar-bancar, infrastructură și turism.

Reuniunea a fost co-prezidată de secretarul de stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Cristina Ceban, și Elisabeth Weissenböck, șefa Direcției pentru Relații Economice Externe din cadrul Ministerului Federal al Economiei, Energiei și Turismului al Austriei.

Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, printre domeniile cu potențial ridicat pentru extinderea cooperării au fost evidențiate industria automotive și producția avansată, tehnologiile informaționale, logistica și infrastructura de transport, energia regenerabilă și eficiența energetică, precum și procesarea agroalimentară.

Un alt subiect important a fost Planul de Creștere al UE pentru Republica Moldova, care oferă noi oportunități pentru proiecte și cooperare economică, partea austriacă fiind interesată să contribuie la valorificarea acestuia prin implementarea proiectelor investiționale.

În domeniul proprietății intelectuale, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) și Oficiul Austriac de Brevete au semnat un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea colaborării dintre cele două instituții.

La sfârșitul reuniunii plenare a comisiei a fost semnat și un protocol care indică prioritățile setate pentru următoarea perioadă, părțile urmând să se întrunească la nivel de experți sectoriali pentru a avansa implementarea angajamentelor agreate.

Cea de-a VII-a reuniune a Comisiei mixte va avea loc la Chișinău.

Austria este unul dintre partenerii economici importanți ai Republicii Moldova și se numără printre primii zece investitori străini. În Republica Moldova sunt înregistrate în prezent 91 de companii cu capital austriac, iar valoarea investițiilor austriece în capitalul social al acestora este de aproximativ 47,3 milioane de euro.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Vasile Tofan invită companiile ucrainene să investească în Moldova: „Vrem mai multe fabrici, depozite și locuri de muncă”

/ Acum 1 zi

Curs valutar // Euro și dolarul american se ieftinesc ușor

/ Acum 2 zile

Republica Moldova poate fi o platformă pentru extinderea afacerilor ucrainene pe piața românească

/ Acum 2 zile

Republica Moldova a acoperit integral consumul de energie electrică în perioada 19–25 octombrie

/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan invită antreprenorii ucraineni să investească în Republica Moldova

/ Acum 2 zile

Patru clustere din domeniul viticulturii și vinificației beneficiază de sprijin extern pentru modernizare

/ Acum 2 zile

Aeroportul Chișinău va opera în sezonul de iarnă zboruri directe spre 61 de destinații

/ Acum 2 zile

Serviciul Vamal a colectat 35,7 miliarde de lei de la începutul anului

/ Acum 2 zile

FOTO // Eugeniu Osmochescu, la Festivalul „Mioriță Laie, Laie Bucălaie” din Cimișlia: „Oieritul asigură venituri pentru familiile din mediul rural”

/ Acum 2 zile

„Întreprinderea START”: moldovenii ar putea lansa afaceri de pe telefon, fără aprobări prealabile

/ Acum 2 zile

Curs valutar // Leul moldovenesc se depreciază ușor

/ Acum 3 zile

Cererea pentru compensațiile la energie va putea fi depusă din 2 noiembrie. Guvernul a alocat 550 de milioane de lei pentru acest an

/ Acum 5 zile

Acces facilitat pe piața europeană: BEI acordă 150 de milioane de euro pentru modernizarea sectorului agroalimentar prin programul „Livada Moldovei II”

/ Acum 5 zile

BNM simplifică regulile valutare: transferuri și investiții de până la 100.000 de euro fără autorizație