ro

 

Economie
17 Octombrie, 2026 / 23:16
/ 24 Septembrie, 2025

Republica Moldova va construi prima cale ferată electrificată cu ecartament european, pe segmentul Chișinău–Ungheni

Republica Moldova face un pas istoric în modernizarea infrastructurii feroviare, construind prima cale ferată electrificată cu ecartament european, pe segmentul Chișinău–Ungheni. Proiectul va asigura o conectare directă la rețeaua modernă de căi ferate europene, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR), investiția va aduce beneficii semnificative pe termen lung.

„Este vorba de călătorii mai rapide și mai sigure pentru pasageri, în condiții moderne de confort; stimularea comerțului și a conectivității transfrontaliere, prin facilitarea transportului de mărfuri către Uniunea Europeană; integrarea Republicii Moldova în rețeaua centrală TEN-T a Uniunii Europene, ceea ce va spori competitivitatea economică și atractivitatea pentru investiții”, explică MIDR.

Studiul de prefezabilitate al proiectului este realizat cu sprijinul Facilității pentru Investiții în Conectivitate în Parteneriatul Estic (EPIC), inițiativă care contribuie la dezvoltarea infrastructurii durabile și la extinderea rețelei europene de transport.

„Noua linie Chișinău–Ungheni va reprezenta nu doar o inovație tehnică pentru infrastructura feroviară națională, ci și un proiect strategic care aliniază Republica Moldova la standardele europene de transport. Prin această investiție, țara va dispune de o legătură directă și eficientă cu statele membre ale Uniunii Europene, consolidând atât mobilitatea cetățenilor, cât și perspectivele economice pe termen lung”, precizează Ministerul Infrastructurii.

Citeşte şi R. Moldova își consolidează infrastructura de transport cu sprijinul UE: călătorii mai rapide, drumuri mai sigure, legături economice mai puternice


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

FOTO // Podul temporar de la Cosăuți, care va lega Republica Moldova de Ucraina, ar urma să fie deschis până la sfârșitul anului

/ Acum 2 zile

Leul moldovenesc se apreciază ușor față de principalele valute de referință

/ Acum 3 zile

Republica Moldova participă pentru prima dată la concursul mondial al somelierilor

/ Acum 3 zile

VIDEO // Centrul Moldexpo îşi propune să devină Moldova Expo Park, un hub regional de business, agrement şi cazare

/ Acum 3 zile

Linia electrică Strășeni–Gutinaș, în centrul discuțiilor dintre ministrul Energiei și noul ambasador al SUA

/ Acum 3 zile

Statul alocă 57 de milioane de lei pentru o nouă sesiune EcoVoucher ce va sprijini peste opt mii de familii

/ Acum 4 zile

Ministrul Energiei dă asigurări: Stocurile de gaze pentru iarnă sunt constituite, iar compensațiile pentru consumatori vor continua

/ Acum 4 zile

Fermierii pot solicita sprijin financiar pentru investiții în irigații și adaptarea la schimbările climatice

/ Acum 4 zile

ANTA a depistat zeci de abateri în transportul de mărfuri și persoane

/ Acum 4 zile

FOTO // Agricultura, o afacere de familie cu planuri de dezvoltare şi investiţii, dusă mai departe din tată în fiu, la Colicăuţi, Briceni

/ Acum 4 zile

AND a lansat licitația pentru selectarea companiei care va supraveghea reabilitarea drumurilor G33 și G35, finanţată de Banca Mondială

/ Acum 4 zile

Peste 44.500 de consumatori din Moldova sunt incluși în programul-pilot de instalare a contoarelor inteligente

/ Acum 4 zile

VIDEO // BERD și UE vor sprijini modernizarea infrastructurii de irigare din Moldova. Eugeniu Osmochescu: „Investițiile vor porni de la necesitățile agricultorilor”

/ Acum 4 zile

O nouă sesiune a programului EcoVoucher. Peste 8 100 de familii vor primi câte 7 000 de lei pentru a procura electrocasnice noi