Sistemele de irigații din Călinești și Criulenii de Sus vor fi reabilitate cu sprijin financiar extern
Două sisteme centralizate de irigații din Republica Moldova, situate în localitățile Călinești, raionul Fălești, și Criulenii de Sus, raionul Criuleni, urmează să fie reabilitate cu sprijin financiar extern, după ce Comisia parlamentară pentru politică externă a aprobat astăzi avizul consultativ pentru inițierea negocierilor privind contractarea unui credit. Decizia vizează lansarea negocierilor pentru un împrumut oferit de Agenția Franceză de Dezvoltare, transmite MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, lucrările de reabilitare vor necesita un credit estimat la aproximativ 45 de milioane de euro, care va fi completat de un grant în valoare de 15 milioane de euro oferit de Uniunea Europeană.
Reabilitarea sistemelor de irigații Călinești, amplasat de-a lungul râului Prut, și Criulenii de Sus, situat pe malul râului Nistru, presupune modernizarea infrastructurii de captare și distribuție a apei. Proiectul include lucrări de colectare a apelor pluviale, supravegherea infrastructurii publice de irigații, dezvoltarea serviciilor de extensie agricolă, precum și consolidarea capacităților instituționale în domeniul gestionării resurselor de apă și al acordării de asistență tehnică fermierilor.
Ministerul estimează că, în urma reabilitării, suprafața irigabilă va fi extinsă cu cel puțin 3 000 de hectare de terenuri agricole, iar producția agricolă va crește cu minimum 50%, comparativ cu media înregistrată în ultimii zece ani.
Lucrările vor fi realizate în cadrul proiectului „Programul de Dezvoltare Integrată a Agriculturii și Irigațiilor” (iDRIP), care urmărește remedierea principalelor disfuncționalități ale pieței agricole din Republica Moldova. Proiectul este orientat în special spre zonele Călinești și Criulenii de Sus, unde agricultorii se confruntă cu riscuri climatice ridicate, infrastructură de irigații învechită sau insuficient dezvoltată și acces limitat la finanțare.
Autoritățile susțin că, pe termen lung, reabilitarea celor două sisteme va contribui la creșterea rezilienței comunităților rurale în fața schimbărilor climatice și la dezvoltarea durabilă a sectorului agricol.
VIDEO // Oficiali și experți internaționali prezintă la Chişinău oportunități pentru agricultura ecologică din Moldova, la Conferința Europei de Sud-Est
Euro se ieftinește, iar dolarul își menține valoarea
Premierul Vasile Tofan le răspunde deputaților din opoziție privind reducerea accizei și TVA la carburanți: „Decizia va fi populară, dar vor plăti pentru asta oamenii fără mașini”
Plățile regulatorii pentru titularii de licență, suspendate de ANRE până la finalul anului
Sistemul electroenergetic național se va confrunta astăzi cu deficit de energie electrică
Cum va fi asigurată regiunea transnistreană cu resurse energetice în următorul sezon rece: explicațiile ministrului Dorin Junghietu
Guvernul negociază contracte directe cu producători mari de gaze. Precizările premierului Vasile Tofan
Un drum de ocolire de peste 7 km va fi construit la Cimișlia, cu un contract de 43,3 milioane de euro
Noi etichete energetice pentru electrocasnice: consumatorii vor avea acces facilitat la informațiile despre consumul de energie
Conducerea Energocom a decis să renunțe la o parte din plățile salariale și să amâne o serie de investiții, cu economii estimate la 17,5 milioane de lei
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, despre instituirea stării de urgență: „Trebuie să fim pregătiți să intervenim rapid”
Serghei Diaconu, despre starea de urgență: „Este exclusă orice schemă în procedurile de achiziții aplicate în situații de criză”
Autoritatea Aeronautică Civilă va avea competențe extinse în domeniul securității informaționale
Noi reguli pentru finanțarea programelor regionale și locale, aprobate de Guvern. Proiectele regionale vor putea fi etapizate, iar cele locale vor trebui realizate integral
Premierul desemnat Siegfried Mureșan anunță echipa propusă pentru viitorul Guvern al României
Șase persoane, plasate în arest preventiv după agresarea unui student de 19 ani la Chișinău
După ani de negocieri, Uniunea Europeană deblochează ajutoarele pentru Kiev
FOTO // Premierul Vasile Tofan promovează la New York oportunitățile de investiții în Moldova: „Suntem deschişi pentru afaceri și vrem companii care cresc prin proiecte concrete”
Spitalul Clinic Bălți va primi un aparat de ecografie printr-un grant oferit de Guvernul Japoniei
Premierul Vasile Tofan a discutat cu investitori și companii americane despre potențiale proiecte în Republica Moldova
Japonia sprijină modernizarea Spitalului Clinic Bălți cu un grant de peste 95.000 de dolari
Igor Grosu, mesaj pentru studenții USM la gala „Generații de Excelență”: „Să nu le fie frică să-și exprime ideile și dorințele”
Poliția de Frontieră a primit șase autospeciale din partea FRONTEX
CEC al Găgăuziei a recepționat documentele pentru înregistrarea unui grup de inițiativă
Președinta Maia Sandu, la 35 de ani de la fondarea ASEM: „Trebuie să construim o economie în care oamenii bine pregătiți să găsească oportunități acasă”
Maia Sandu, la 35 de ani de la fondarea ASEM: „Integrarea europeană ne deschide oportunități pe care trebuie să știm să le valorificăm”
VIDEO // Fondurile pentru sprijinul bugetarilor au fost transferate autorităților locale și centrale
Noi învinuiri aduse fostului președinte Igor Dodon în dosarul „Kuliok”. Procurorii cer o pedeapsă mai aspră
O femeie din Ialoveni a pierdut 220 de mii de lei într-o escrocherie telefonică
Republica Moldova, reprezentată la Conferința interparlamentară privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în Uniunea Europeană