ro

 

Economie
18 Septembrie, 2026 / 20:01
/ Acum 2 ore

Soluţiile pentru sectorul bovinelor, ovinelor și caprinelor, discutate la Consiliul consultativ sectorial de la Ministerul Agriculturii

Situația din sectorul bovinelor, ovinelor și caprinelor, măsurile de sprijin pentru crescătorii de animale și accesul la finanțare au fost discutate în cadrul unei ședințe a Consiliului consultativ sectorial, desfăşurată la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), transmite MOLDPRES.

Membrii Consiliului au prezentat dificultățile cu care se confruntă în activitatea curentă și au transmis propuneri formulate de crescătorii de animale. Discuțiile au vizat prevederile Programului strategic al politicii agricole pentru perioada 2026–2030, precum și formele de sprijin disponibile prin Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.

„Participanții au abordat perioadele planificate pentru lansarea apelurilor de finanțare și categoriile de solicitanți eligibili, în contextul necesităților de dezvoltare a sectorului zootehnic. Un alt subiect discutat a fost colaborarea dintre producători, procesatori și comercianți și accesul produselor lactate autohtone în rețelele de comercializare. În cadrul ședinței a fost abordat și regimul aplicat importului de lapte”, explică MAIA.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, dialogul cu reprezentanții sectoarelor agricole va continua, iar propunerile formulate în cadrul consiliilor consultative urmează să fie examinate de instituție.

Consiliile consultative sectoriale constituie o platformă de dialog între autorități și reprezentanții domeniilor agricole, în cadrul căreia sunt discutate problemele cu care se confruntă producătorii și propunerile privind politicile și mecanismele de sprijin pentru sector.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

VIDEO // Ziua Națională a Vinului din acest an va reuni peste 110 producători în centrul Chișinăului. Autoritățile estimează 200 mii de vizitatori

/ Acum 1 zi

DOC // Legea privind piața criptoactivelor a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare

/ Acum 1 zi

Un sector al drumului național R3 din raionul Cimișlia va fi reparat în trei luni

/ Acum 1 zi

FOTO // Drumul G108 din Anenii Noi va fi reabilitat cu investiții de peste 122 de milioane de lei

/ Acum 1 zi

Bunuri confiscate în valoare de peste 360 de mii de lei, comercializate de Fisc în luna august

/ Acum 1 zi

Euro și dolarul se apreciază ușor

/ Acum 2 zile

Un bloc de locuit din Ialoveni va fi reabilitat energetic, cu o investiție de circa 10 milioane de lei: pierderile de căldură vor fi reduse cu 65 la sută

/ Acum 2 zile

Inspecția sistemelor de încălzire va fi efectuată în baza unor noi reguli

/ Acum 2 zile

Trenurile CFM ar putea fi dotate cu sisteme de analiză video inteligentă

/ Acum 2 zile

Republica Moldova își consolidează procesele de monitorizare și gestionare a riscurilor de fraudă

/ Acum 2 zile

Prețurile la gazele naturale pe bursa europeană continuă să crească. Dorin Junghietu: „Crizele energetice internaționale ne influențează direct”

/ Acum 2 zile

R. Moldova va avea primul sector de autostradă: Executivul a ratificat Acordul cu România pentru podul peste Prut de la Ungheni

/ Acum 2 zile

Lucrările de modernizare a sistemelor de alimentare cu energie termică din Chișinău și Bălți vor fi declarate de utilitate publică de interes național

/ Acum 2 zile

Companii de pe ambele maluri ale Nistrului explorează piața României, pentru a identifica noi oportunități de extindere a afacerilor

 


 
/ Acum 5 ore

Profesori și directori de școli din Republica Moldova vor efectua vizite de studiu în România și Estonia pentru schimb de experiență și bune practici

/ Acum 5 ore

FOTO // Un proiect de 39,7 milioane de lei pentru extinderea alimentării cu apă în raionul Glodeni se apropie de final

/ Acum 5 ore

Guvernatoarea BNM: Sprijinul BERD este important pentru dezvoltarea sectorului financiar și consolidarea parcursului european

/ Acum 5 ore

Prim-ministrul Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU

/ Acum 5 ore

AIPA pregătește evaluarea sistemului de management al securității informațiilor pentru conformarea la ISO 27001

/ Acum 5 ore

Peste 18 mii de tineri au fost admiși în școli profesionale, colegii și centre de excelență: 2700 dintre aceștia au optat pentru învățământul dual

/ Acum 6 ore

Siegfried Mureşan: „Sunt pregătit să formăm un guvern serios, reformator, pro-european”

/ Acum 6 ore

Premierul a vizitat Hotelul „Zarea”: „Ne dorim o licitație transparentă și cât mai mulți ofertanți”

/ Acum 6 ore

VIDEO // Premierul Vasile Tofan, despre procesul de privatizare a hotelului „Zarea”: „Scopul nostru este să generăm cât mai mulți bani la buget, dar și să valorificăm un obiectiv important din centrul Chișinăului”

/ Acum 6 ore

Noul director AIPA, Radu Musteața, prezentat echipei instituției: „Avem mult de lucru în procesul de aliniere la cerințele Uniunii Europene”

Vezi mai multe