Venituri de 2,9 milioane de lei calculate suplimentar la buget în urma controalelor desfășurate de Serviciul Vamal
Serviciul Vamal a constatat obligații vamale suplimentare de 2,929 milioane lei în rezultatul controalelor ulterioare finalizate în perioada 10 - 21 noiembrie 2025, transmite MOLDPRES.
Potrivit instituției, verificările au scos la iveală mai multe tipuri de încălcări ale legislației vamale. Printre acestea se numără beneficierea neîntemeiată a tratamentului tarifar preferențial și favorabil, încadrarea tarifară eronată a mărfurilor importate cu aplicarea cuantumului redus al taxelor vamale și nerespectarea destinației finale a mărfurilor importate cu facilități fiscale și vamale.
Sumele calculate suplimentar urmează să fie achitate la bugetul de stat, contribuind la finanțarea cheltuielilor publice, inclusiv plata pensiilor, salariilor din sectorul public, serviciilor sociale, precum și dezvoltării proiectelor de infrastructură de interes național.
Serviciul Vamal a venit cu un apel către persoanele fizice și juridice să fie vigilente și să respecte legislația fiscală și vamală. Potrivit prevederilor legale, operatorii economici care comunică voluntar Serviciului Vamal despre comiterea contravenției înainte de a fi depistată, sunt exonerați de răspunderea materială, cu condiția achitării integrale și benevole, până la data aplicării sancțiunii, a drepturilor de import datorate și a penalităților calculate.
VIDEO // Drumarii intensifică lucrările de întreținere și securizare a rețelei rutiere naționale
Peste 3000 de tone de benzină și motorină, importate miercuri în Republica Moldova
VIDEO // Măsuri urgente pentru sprijinirea fermierilor: peste 120 de cereri pentru rambursarea TVA au fost depuse de agricultori pentru creșterea lichidităților
VIDEO // AIPA a valorificat 40% din fondul anual pentru agricultură în primele trei luni ale anului 2026
Dolarul se ieftinește cu 20 de bani
DOC // Energia electrică, mai ieftină: tarifele micșorate au intrat în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial
Transport public eficient: delegația MIDR a studiat modelul din Riga
MDED estimează o creștere a PIB de 2,2% în anul 2026, urmată de o accelerare graduală pe termen mediu
Ministrul Energiei: „Crizele recente ne determină să accelerăm reformele și să investim mai mult în infrastructura energetică”
Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, la București: „Republica Moldova devine un motor de creștere economică în Europa de Sud-Est”
FOTO // Administrația Drumurilor a mobilizat utilajele pentru reparația sectoarelor degradate în sudul și centrul țării
FOTO // Experiența Letoniei în transportul cu emisii zero și digitalizarea serviciilor va fi aplicată în Moldova
Încasările Fiscului la buget, în creștere cu 12,7 la sută în trei luni din anul curent
Ministrul Dorin Junghietu: „Resursele financiare disponibile trebuie direcționate prioritar către modernizarea și extinderea rețelelor electrice”
Sprijin pentru promovarea exporturilor: 16 asociații de business vor beneficia de finanțare nerambursabilă de 14,6 milioane de lei prin programul „Bridge Export”
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” prezintă topul destinațiilor de primăvară pentru călătorii moldoveni
Aproape 200 de mii de apeluri au parvenit la 112 în luna martie, multe fără urgență reală
În atenția transportatorilor! Perioada de grație pentru sistemul digital CEMT a expirat și urmează amenzi pentru erorile de raportare
Procuror retrogradat: CSP a respins contestația lui Igor Demciucin
Cel puțin doi morți și zeci de răniți în Ucraina, după atacuri rusești
Peste 20 de proiecte media vor primi finanțare din Fondul de subvenționare a mass-mediei
O dronă de tip Shahed a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova
Meteorologii din Moldova prognozează pentru aprilie 2026 temperaturi normale și precipitații puține
Dolarul se apreciază cu 13 bani la sfârșit de săptămână, iar euro își menține valoarea
VIDEO // „Orion” a părăsit orbita Pământului și se îndreaptă spre Lună în cadrul misiunii Artemis II
Peste 25 de mii de cetățeni din stânga Nistrului fac zilnic naveta spre malul drept, afirmă vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri
BTA: Literatura bulgară a devenit din ce în ce mai vizibilă pe scena internațională, afirmă ministrul adjunct al Culturii, Stoyanov.
Reformele care apropie Moldova de UE, discutate la Chișinău
Agenda evenimentelor, vineri, 3 aprilie
METEO // Ploile revin la final de săptămână