ro

 

Economie
13 Septembrie, 2026 / 03:33
/ 01 Decembrie, 2025

VIDEO // Proiectul AGGRI ar putea să se extindă, cu noi oportunități pentru ferme și sectoare agricole diverse

Proiectul AGGRI (Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură), destinat dezvoltării sectorului agricol din Republica Moldova, ar putea fi extins în viitor și către alte ramuri, inclusiv avicultura, creșterea suinelor, legumicultura, procesarea și postrecoltarea produselor agricole, potrivit Ludmilei Catlabuga, ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), transmite MOLDPRES.

Potrivit oficialului, investițiile din cadrul proiectului urmăresc, în primul rând, garantarea calității și siguranței alimentelor pentru consumatorii din țară. Totodată, acestea au rolul de a consolida capacitatea fermelor de a concura pe piața europeană, asigurând standarde internaționale pentru produsele agricole moldovenești.

În prezent, AGGRI se află la cel de-al patrulea apel de finanțare, orientat spre dezvoltarea fermelor de bovine, ovine și caprine. Fermierii interesați pot depune cereri până la 31 decembrie 2025 la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), pentru a accesa granturi de până la 1 milion de dolari SUA.

Proiectul AGGRI reprezintă o oportunitate importantă pentru fermierii moldoveni de a-și moderniza afacerile, de a implementa tehnologii moderne și de a crește competitivitatea produselor agricole pe piața internațională.

Obiectivul general al granturilor acordate în cadrul Proiectului de Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură, finanțat de Banca Mondială, vizează finanțarea activităților ce vor contribui la sporirea competitivității sub-sectoarelor țintite și atingerea obiectivelor specifice.

În conformitate cu prevederile Acordului de Finanțare, acordată Proiectului AGGRI, programul de granturi investiționale va stimula investițiile în infrastructura sectoarelor zootehnic și horticol (culturi de nișă). Totodată, programul de granturi investiționale va fi extins şi asupra activităților de procesare a laptelui, cărnii sau produselor horticole de nișă de către fermieri sau grupuri de producători.

Suportul financiar nerambursabil acordat sub formă de grant vizează atât fermieri individuali, cât și grupuri de producători active în domeniul zootehnic si horticol (de nișă), astfel aceste investiții vor contribui la dezvoltarea întreprinderilor autohtone, vor crea un mediu prielnic pentru consolidarea produselor de calitate conforme cu standardele internaționale prin acordarea suportului tehnic în vederea creării și extinderii bazei materiale pentru a putea aplica tehnologii moderne. Suportul investițional acordat va contribui și la gestionarea mai eficientă a resurselor umane implicate, precum și a altor factori de producție.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Calea Ferată din Moldova pregătește noi investiții pentru consolidarea conexiunii feroviare spre Portul Giurgiulești

/ Acum 2 zile

Proiectul politicii fiscale pentru anul 2027, prezentat în Parlament. Ministra Victoria Belous: „Susținem munca, încurajăm investițiile și taxăm viciile”

/ Acum 2 zile

Energocom a achiziționat gaze naturale pentru luna august la un preț de 57,80 euro/MWh

/ Acum 2 zile

FOTO // Un sistem de irigare pentru 87 de hectare este construit în satul Plop din raionul Dondușeni

/ Acum 2 zile

DOC // Republica Moldova pregătește sectorul aerian național pentru aplicarea cerințelor privind Cerul unic european

/ Acum 2 zile

Curs valutar anunțat de BNM: euro se apreciază ușor, iar cotația dolarului scade

/ Acum 3 zile

Ministerul Agriculturii anunță finanțări de două milioane de lei pentru modernizarea afacerilor prin programele IFAD

/ Acum 3 zile

Scutiri mai mari, TVA revizuit și accize noi: proiectul politicii fiscale pentru 2027 ajunge în Parlament

/ Acum 3 zile

Peste patru kilometri de trotuare vor fi construite pe trasee naţionale în Briceni, Drochia, Ocnița și Șoldănești

/ Acum 3 zile

Administrația Drumurilor amplifică măsurile pentru siguranța rutieră, cu investiții în treceri supraînălțate, sensuri giratorii și semafoare inteligente

/ Acum 3 zile

Programul de ajutor pentru sezonul rece, în etapa finală de definitivare. Premierul Vasile Tofan: „Încercăm să ajutăm cât mai mulți cetățeni”

/ Acum 3 zile

Guvernul propune o serie măsuri pentru pregătirea de următorul sezon rece

/ Acum 3 zile

Calea Ferată din Moldova va fi reorganizată și transformată în societate pe acțiuni

/ Acum 3 zile

Peste 853 de mii de pasageri au călătorit cu avionul în august. Traficul aerian a crescut cu 12,6%