ro

 

Externe
08 Noiembrie, 2026 / 22:02
/ 20 Septembrie, 2026

Exerciții militare în vestul Belarusului, în apropierea hotarului cu Uniunea Europeană

 Armata din Belarus, țară aliată Rusiei, a desfășurat exerciții militare cu 'caracter strict defensiv' în regiuni din partea sa vestică, în apropierea granițelor cu țări ale Uniunii Europene, a anunțat sâmbătă Ministerul belarus al Apărării, citat de AFP.

Aceste manevre militare au avut loc de marți până vineri și au avut ca obiectiv 'consolidarea capacității trupelor de a proteja suveranitatea și integritatea teritorială a Statului', se arată în anunțul ministerului belarus, fără a preciza numărul militarilor implicați în exerciții, menționând că acestea au inclus operațiuni de apărare a frontierelor, de distrugere a unor grupuri de sabotaj, precum și operațiuni de apărare împotriva dronelor și de folosire a acestor aparate.

'Unitățile au operat pe un front larg, îndeplinindu-și misiunile conform scenariului exercițiului într-un context complex și în evoluție constantă, și au îndeplinit cu succes sarcinile care le-au fost încredințate', mai notează Ministerul belarus al Apărării.

Belarusul desfășoară în fiecare an cel puțin două mari exerciții militare la care participă și aliații săi, în special Rusia, precum și zeci de exerciții regionale de mai mică anvergură, cum a fost acesta.

În septembrie 2025, Rusia și Belarus au efectuat manevrele Zapad-2025, la care au participat aproximativ 100.000 de soldați și s-au desfășurat de asemenea în apropierea frontierei belaruse cu țări din UE. Țări membre ale NATO au organizat la rândul lor în ultimii ani exerciții militare aproape de granițele cu Rusia și Belarus.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Agenția Internațională pentru Energie avertizează că depozitele de gaze din UE au scăzut la 75% din capacitate în pragul sezonului rece

/ Acum 5 zile

Ungaria își deschide arhivele comuniste și publică lista cu peste 50.000 de agenți și informatori ai fostei poliții politice

/ Acum 5 zile

Secțiile de votare s-au deschis în SUA pentru alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial

/ Acum 5 zile

Rusia a atacat sectorul energetic ucrainean: zece regiuni afectate și deconectări de urgență

/ Acum 5 zile

Ucraina și Rusia se pregătesc pentru discuții de pace la Abu Dhabi, cu medierea SUA

/ Acum 5 zile

Alegeri în SUA: Americanii merg la urne pentru a decide cine îi va reprezenta în Congres

/ Acum 6 zile

Ucraina: Cel puțin 18 morți într-un atac aerian rusesc în regiunea Zaporojie, anunță Zelenski

/ Acum 6 zile

Iliana Iotova a câștigat alegerile prezidențiale din Bulgaria

/ Acum 7 zile

Exit-poll: Iliana Iotova a câștigat alegerile prezidențiale din Bulgaria

/ Acum 7 zile

Zelenski îi propune lui Putin o întâlnire în Turcia pentru negocieri privind încheierea războiului

/ Acum 7 zile

BTA: Bulgaria își alege al șaptelea președinte

/ Acum 7 zile

Comisia Europeană îşi exprimă susţinerea faţă de Donald Tusk în criza politică din Polonia

/ Acum 7 zile

Bulgaria organizează al doilea tur al alegerilor prezidențiale

/ Acum 7 zile

FBI acuză oficial Coreea de Nord de furtul criptomonedelor de la Binance în valoare de 6,3 miliarde de dolari