Consiliul UE a adoptat măsuri temporare de liberalizare a comerțului pentru produsele armenești
Consiliul Uniunii Europene a adoptat astăzi, în mod oficial, măsuri temporare de liberalizare a comerțului pentru produsele armenești, menite să sprijine economia Armeniei în urma restricțiilor comerciale impuse recent de Rusia, transmite ARMENPRESS.
Potrivit unui comunicat al Consiliului UE, măsurile vor liberaliza aproximativ 80% din exporturile Armeniei către Uniunea Europeană, prin suspendarea taxelor vamale la import pentru o gamă largă de produse, inclusiv pentru anumite produse agricole.
Regimul preferențial temporar va fi aplicat pentru o perioadă de doi ani.
Măsurile urmăresc să sprijine și să consolideze fluxurile comerciale dintre Armenia și UE, în conformitate cu obiectivele Acordului de parteneriat cuprinzător și consolidat (CEPA). Regimul preferențial este însoțit de anumite condiții și include măsuri de salvgardare pentru protejarea pieței europene în cazul în care importurile ar afecta producătorii din UE.
Adoptarea finală vine după ce Parlamentul European a aprobat, în sesiune plenară, propunerea Comisiei Europene fără amendamente.
„Ne intensificăm sprijinul pentru Armenia și poporul său, care au ales în mod clar o cale pro-europeană, în pofida presiunilor externe. Decizia de astăzi va contribui la sprijinirea economiei Armeniei, afectată de restricțiile comerciale, și demonstrează că partenerii noștri se pot baza întotdeauna pe UE”, a declarat Helen McEntee, ministrul afacerilor externe și comerțului al Irlandei.
Regulamentul urmează să fie semnat și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acesta va intra în vigoare în ziua următoare publicării și se va aplica timp de doi ani de la data intrării în vigoare.
BTA // Prețurile carburanților continuă să crească în Bulgaria. Motorina ajunge la 1,95 euro pe litru
Războiul din Ucraina și reforma ONU, pe agenda întâlnirii dintre preşedintele României Nicușor Dan și Antonio Guterres
Iranul condiționează redeschiderea Strâmtorii Ormuz de îndeplinirea cererilor sale de către SUA
Italia va limita prin lege numărul de elevi străini din clase și va interzice burka și niqab în școli
Patru morți, între care trei copii, în urma unui atac rus în regiunea Kiev
Două proiectile lansate de Coreea de Nord spre Marea Japoniei într-un interval de trei ore. Seulul și Tokyo reacționează
Europa intră în sezonul rece cu prețuri mai mari la energia electrică
Comisia Europeană lansează Academia Europeană a Apei și o Platformă pentru reziliența în domeniul apei
FMI atenţionează asupra efectelor inegale ale inteligenței artificiale în Europa
Exerciții militare în vestul Belarusului, în apropierea hotarului cu Uniunea Europeană
BTA // Bulgaria Air, în top cinci companii aeriene din Europa de Est
Le Pen și Bardella condamnă acțiunile „ostile” ale Rusiei și resping orice presiune asupra Franței
Ucraina solicită Uniunii Europene încă 32,6 miliarde de euro pentru necesitățile de finanțare din 2027
Sărbătoarea Berii Oktoberfest 2026 începe la München. Un litru de bere ajunge la 15,90 euro
Reformele din sectorul financiar și progresele pe calea integrării europene, discutate la Bruxelles. Anca Dragu: „Am făcut pași concreți”
Premierul Vasile Tofan, pentru Bloomberg: „Parcursul european creează oportunități economice uriașe pentru noi, dar și pentru investitorii care vor veni în Moldova”
Sancțiunea disciplinară aplicată procurorului Valeriu Cîrlan, menținută de CSP
Lucrările de modernizare a sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți vor fi declarate de utilitate publică de interes național. Proiectul a fost votat în prima lectură
Consiliul UE a adoptat măsuri temporare de liberalizare a comerțului pentru produsele armenești
O femeie din Vulcănești a pierdut peste 768 de mii de lei într-o escrocherie telefonică
Toate serviciile fiscale vor fi digitalizate până la sfârșitul anului curent
Noi reguli pentru energia regenerabilă: autorizațiile vor putea fi obținute în termene mai scurte
GALERIE FOTO // Echipamente și tehnologii medicale inovatoare, prezentate la Expoziția „MoldMedizin & MoldDent 2026”
Ministerul Muncii: Nu oferiți acte de identitate persoanelor care pretind că înregistrează beneficiari pentru compensații
VIDEO // Percheziții la centre medicale și saloane de înfrumusețare: au fost ridicate produse estetice ilegale de peste 3 milioane de lei
INTERVIU MOLDPRES // Ambasadorul Slovaciei, Pavol Ivan: „Moldova merită să devină parte a UE în viitorul apropiat. Poate finaliza procesul de aderare până în 2030”
FOTO // Expoziția internațională specializată „MoldMedizin & MoldDent 2026”, inaugurată la Moldexpo: inovații prezentate de companii din șase țări și consultații medicale gratuite
Republica Moldova a înregistrat 44 de incidente de încălcare a spațiului aerian în 2026
Rusia ar putea opri de la 1 noiembrie livrările de gaze către Armenia
Republica Moldova își aliniază legislația privind controlul tutunului la normele UE