Munca la negru, în vizorul autorităților: 7.000 de persoane au fost trecute în legalitate
Aproximativ 10 mii de persoane care munceau fără contract de muncă au fost identificate de autorități în acest an, iar circa 7 mii dintre acestea au fost trecute în legalitate. Creșterea numărului de angajați care muncesc oficial contribuie la majorarea încasărilor la bugetul asigurărilor sociale, din care este acoperit și deficitul sistemului, care în acest an constituie aproximativ 3,6 miliarde de lei, transmite MOLDPRES.
Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8 că deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat este în scădere comparativ cu anii precedenți, chiar dacă rămâne unul semnificativ.
„În ceea ce privește deficitul la bugetul asigurărilor sociale, acesta este de 3,6 miliarde de lei anul acesta, dar să ne uităm în retrospectivă. Noi, de fapt, în ultimii ani am reușit să scădem acest deficit. [...] În 2023, de exemplu, trei ani în urmă, el era peste 5 miliarde. Noi, în fiecare an, scădem acest deficit”, a explicat Natalia Plugaru.
Potrivit ministrei, una dintre principalele modalități prin care autoritățile urmăresc reducerea deficitului este creșterea încasărilor la bugetul asigurărilor sociale, inclusiv prin combaterea muncii nedeclarate și trecerea angajaților în câmpul muncii legal.
„Cum îl scădem? Prin a crește încasările la bugetul asigurărilor sociale. Ce înseamnă acest lucru? Mai mulți oameni încep a lucra formal”, a menționat ministra.
Natalia Plugaru a precizat că, în urma controalelor efectuate în acest an, au fost depistate aproximativ 10 mii de persoane care munceau fără contract de muncă. Dintre acestea, în jur de 7 mii au fost trecute în legalitate.
„Noi, doar anul acesta, am reușit să depistăm 10.000 de oameni care lucrau fără contract. Și o parte din ei, în jur de 7.000, i-am trecut în legalitate. Asta doar cei ce i-a făcut Inspecția Muncii. Dar bugetul asigurărilor sociale, deficitul, cel puțin în ultimii ani, încet scade”, a precizat ministra.
Deficitul bugetului asigurărilor sociale reprezintă diferența dintre veniturile acumulate din contribuțiile sociale și necesitățile sistemului de asigurări sociale, inclusiv plata pensiilor. Pentru acoperirea acestei diferențe, statul alocă anual resurse de la bugetul de stat.
În Republica Moldova, aproximativ 665 de mii de persoane primesc pensii, iar circa 80 de mii dintre acestea beneficiază de pensia minimă. În acest context, situația financiară a sistemului depinde în mare măsură de numărul persoanelor care contribuie oficial la buget.
De la începutul anului 2026, prin intermediul subdiviziunilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, au fost plasate în câmpul muncii 18000 persoane, dintre care 5555 șomeri (30,9%) și 463 șomeri-zilieri sau șomeri angajați pe perioadă determinată până la trei luni.
UE se așteaptă la prețuri foarte mari la energie în sezonul rece. Comisarul Dan Jorgensen: „Ne îndreptăm spre o iarnă dificilă”
Vladimir Putin mărește efectivele armatei Rusiei. Cheltuielile militare în 2027 cresc cu 27%
Papa Leon al XIV-lea și-a reînnoit apelul pentru negocieri privind încheierea războiului din Ucraina
Opt persoane au fost rănite în regiunea Odesa în urma atacurilor rusești din timpul nopții
ARMENPRESS // Noile autorități alese au primit un mandat clar din partea poporului – raport APCE privind alegerile din Armenia
Rusia a atacat centre de date și infrastructuri energetice și portuare din Ucraina
Armata SUA s-a retras complet din Irak
Operațiunea „Vivaldi”: Ucraina anunță eliberarea mai multor localități și capturarea a peste 250 de militari ruși
Petrolul Brent se scumpește cu peste 3% după respingerea planului de pace propus de Iran
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a demisionat
Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața în urma atacurilor rusești în Ucraina
UE avertizează asupra unei crize a prețurilor la energie și cere statelor să ia în calcul reducerea consumului
Atacuri armate în Africa de Sud: 27 de persoane și-au pierdut viața la Cape Town și Johannesburg
Donald Trump respinge propunerea Iranului de redeschidere a strâmtorii Ormuz
FOTO // Un vânător din Cantemir a fost sancționat pentru deținerea muniției interzise la vânătoarea de fazan
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident produs la Onești, Hânceşti
Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs pe traseul R6, în apropiere de Peresecina
Ministrul de Externe al Estoniei, Margus Tsahkna, va efectua o vizită în Republica Moldova: pe agendă, inaugurarea Ambasadei Estoniei la Chişinău şi lecţie publică la Bălţi
FOTO // Cu sprijinul UE, consumatorii și antreprenorii din Moldova au la dispoziție două ghiduri pentru soluționarea reclamațiilor
Companiile din sectorul fructelor sunt invitate la Conferința Businessul Fructelor 2026
„Nunta lui Figaro”, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”
Moldova discută cu TRACECA soluții pentru transporturi mai eficiente și competitive. Vicepremierul Vladimir Bolea: „Pledăm pentru costuri de transport mai mici”
Avertizare meteo severă în Spania. Ambasada Republicii Moldova vine cu recomandări pentru cetățeni
FOTO // O nouă conexiune aeriană între București și Chișinău va purta numele celebrului sportiv olimpic Ivan Patzaichin
FOTO // Aeronava „Ivan Patzaichin” a efectuat zborul inaugural Chișinău–București. Ambasadorul României, Cristian-Leon Țurcanu: „Un nou zbor ce apropie cele două maluri ale Prutului”
FOTO // Republica Moldova a stabilit un record Guinness cu cea mai mare viță-de-vie umană din lume
GALERIE FOTO // Ziua Națională a Vinului 2026 - „Vinul care ne unește”
BTA // Rămășițele țarului Samuel au fost transferate din Grecia în Bulgaria
Dronele care au intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova au lăsat cratere și fragmente pe suprafețe extinse
Alerta de minare de la Aeroportul „Eugen Doga” nu s-a confirmat. Accesul pasagerilor în terminal a fost reluat