Iranul și SUA ar fi convenit să prelungească armistițiul cu încă 60 de zile
Iranul și Statele Unite ar fi ajuns la un acord pentru prelungirea cu încă 60 de zile a armistițiului dintre cele două țări, potrivit unor surse citate de Al Arabiya, preluat de MOLDPRES.
Memorandumul de înțelegere semnat de Iran și SUA în luna iunie expiră luni, 17 august. Potrivit surselor citate de postul arab, cele două părți ar fi convenit să prelungească perioada de armistițiu pentru încă două luni.
Între timp, președintele SUA, Donald Trump, a scris pe platforma Truth Social că obiectivul principal al Washingtonului rămâne neschimbat: Iranul nu trebuie să obțină arme nucleare „în nicio circumstanță”.
Eventuala prelungire a armistițiului ar menține suspendarea ostilităților dintre cele două state și ar oferi timp suplimentar pentru negocieri privind programul nuclear iranian și condițiile unui eventual acord mai amplu.
UE avertizează asupra unei crize a prețurilor la energie și cere statelor să ia în calcul reducerea consumului
Atacuri armate în Africa de Sud: 27 de persoane și-au pierdut viața la Cape Town și Johannesburg
Donald Trump respinge propunerea Iranului de redeschidere a strâmtorii Ormuz
Premierul desemnat Siegfried Mureșan anunță echipa propusă pentru viitorul Guvern al României
După ani de negocieri, Uniunea Europeană deblochează ajutoarele pentru Kiev
ARMENPRESS // Comisarul european Marta Kos promovează produsele armenești după adoptarea măsurilor de liberalizare comercială
Atac masiv asupra Ucrainei: trei oameni au murit
Iranul propune SUA redeschiderea Strâmtorii Ormuz peste o săptămână, în schimbul îndeplinirii unor condiții
Donald Trump și Xi Jinping au discutat viitorul relației SUA-China
SUA și Iranul discută la New York o posibilă înțelegere pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Consiliul UE a adoptat măsuri temporare de liberalizare a comerțului pentru produsele armenești
Rusia ar putea opri de la 1 noiembrie livrările de gaze către Armenia
ARMENPRESS // Regizorul James Cameron se va întâlni cu fanii din Erevan în noiembrie
Rusia a atacat Kievul cu rachete balistice
Regatul Unit anunță un nou pachet de sancțiuni care vizează fondurile de război ale Kremlinului
FOTO // Festivalul Internațional de muzică clasică „CRESCENDO” și-a deschis cea de-a XIV-a ediție la Cahul
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare Valeriu Chiveri cu ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova Petra Lärke
Guvernul va transmite întreprinderii „Apă-Canal Chișinău” încă trei pompe pentru captarea apei din Nistru
FOTO // Industria Republicii Moldova își stabilește prioritățile pentru dezvoltare și competitivitate. Premierul Vasile Tofan: „Guvernul este alături de antreprenori"
Ambasadorul agreat al Rusiei, convocat la MAE. Oleg Ozerov a primit o notă de protest după ce trei drone au încălcat, într-o singură zi, spațiul aerian al Republicii Moldova
ARMENPRESS // Guvernul Armeniei aprobă construcția unor stadioane de categoria 4 UEFA
Președinta Maia Sandu a discutat cu comisarul european Valdis Dombrovskis despre sprijinul Uniunii Europene pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova
FOTO // Reformele necesare pentru aderarea Moldovei la UE, discutate de Cristina Gherasimov cu parlamentarii irlandezi
Cod galben de înghețuri în Republica Moldova, în zilele de 3 și 4 octombrie
Republica Moldova și România își consolidează cooperarea vamală printr-un nou plan antifraudă
DOC // Premierul Vasile Tofan, despre reorganizarea raioanelor: „Nu mutăm serviciile. Mutăm administrația care stă deasupra lor”
Veronica Briceag a participat la cea de-a 67-a Reuniune a Comisiei pentru politică economică și de dezvoltare a APCEMN
BNM și Comisia Europeană discută consolidarea sectorului financiar în perspectiva aderării la UE
Primării mai puternice, trei regiuni și un nou municipiu: Guvernul a prezentat Conceptul reorganizării administrației publice locale de nivelul II
O nouă ședință de lucru a Comisiei parlamentare speciale responsabile de politicile de reintegrare a Republicii Moldova