MAE ucrainean califică drept „șantaj nerușinat” amenințarea Moscovei cu atacuri asupra Kievului
Ministerul de Externe ucrainean a calificat drept „șantaj nerușinat” anunțul Rusiei privind o campanie de atacuri sistemice împotriva centrelor de comandă și a întreprinderilor industriei militare din Kiev, mulțumind totodată reprezentanțelor diplomatice străine care și-au menținut personalul în capitala ucraineană, în pofida avertismentelor Moscovei de a o părăsi cât mai curând posibil din motive de securitate, transmite MOLDPRES cu referire la Agerpres și EFE.
„Conform evaluărilor părții ucrainene, nivelul general al amenințărilor la adresa securității pe care Rusia le reprezintă pentru Kiev și pentru alte orașe ucrainene rămâne același ca în anii și lunile anterioare”, se arată într-o notă publicată de MAE ucrainean, potrivit căruia Moscova dorește prin atacurile sale să intimideze corpul diplomatic străin.
Rusia — potrivit textului — a utilizat în mod regulat, încă de la începutul războiului, „întreaga gamă de rachete și drone letale împotriva capitalei ucrainene”, motiv pentru care Kievul nu consideră că riscul ar fi mai mare după ce Ministerul de Externe al Rusiei a avertizat luni cu privire la declanșarea unui val de atacuri sistemice împotriva centrelor de comandă și a obiectivelor din industria militară din capitala ucraineană.
„Pentru a face față intimidărilor din partea Rusiei, MAE ucrainean este pregătit să contribuie la consolidarea suplimentară a securității misiunilor diplomatice străine, în cazul în care acestea solicită așa ceva”, se menționează în comunicat.
Ambasadoarea UE în Ucraina și alți diplomați din țările partenere ale Ucrainei, aflați la Kiev, au reacționat la anunțul Rusiei privind o nouă campanie de bombardamente împotriva capitalei ucrainene, afirmând că nu au intenția de a părăsi orașul.
De altfel, ambasadoarea UE la Kiev, Katarina Mathernova, a declarat că Uniunea Europeană consideră ultimele amenințări ale Rusiei de a ataca sistemic capitala ucraineană drept o „capodoperă a ipocriziei”, potrivit agenției de presă Unian.
Mathernova a subliniat că regimul rus bombardează clădiri rezidențiale, muzee, maternități, școli și centrale electrice de ani de zile în Ucraina, iar acum brusc și-a amintit de „dreptul internațional umanitar” și de „Convențiile de la Geneva”.
Ea a subliniat că Rusia nu va reuși să izoleze Ucraina, iar UE nu se va retrage și va rămâne alături de Ucraina.
MAE rus a făcut apel luni la cetățenii străini care locuiesc la Kiev, inclusiv personalul diplomatic, să părăsească capitala ucraineană înainte de noi bombardamente rusești. Acest avertisment a fost reiterat de șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, în cadrul unei rare convorbiri telefonice cu omologul său american, Marco Rubio, notează AFP.
Rusia a bombardat intens Kievul în noaptea de sâmbătă spre duminică, ucigând cel puțin patru persoane și rănind alte aproximativ 100, la doar câteva zile după un atac ucrainean letal asupra unui liceu dintr-o regiune ocupată de Rusia, pentru care președintele rus Vladimir Putin promisese un răspuns militar, au relatat AFP și Reuters. În acest atac, Rusia a lansat o rachetă de ultimă generație, „Oreșnik”, pentru a treia oară de la începutul conflictului, dar fără încărcătură nucleară, la fel ca în dățile precedente.
Expertul ucrainean Pavel Narojnîi a apreciat că Rusia ar putea pregăti și încerca să efectueze următorul său atac masiv combinat de genul celui din weekend asupra Kievului în aproximativ o săptămână sau 10 zile, notează Unian.
Premierul francez cere instituirea unor restricţii parţiale de circulaţie în urma revoltelor din weekend şi nu exclude decretarea stării de urgenţă
Rusia a lansat 16 rachete balistice și peste 200 de drone asupra Ucrainei. Peste 550.000 de familii au rămas fără energie electrică
Președintele rus propune un summit cu Donald Trump şi Xi Jinping pentru a discuta un acord privind Ucraina
Emmanuel Macron promite o reacție fermă în urma violențelor care au afectat mai multe orașe din Franța
BTA: Patriarhul Bulgariei, Daniil, și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu fac apel la unitatea Bisericii și la pacea în lume
BTA: Consiliul Economic și Social al Bulgariei se opune reducerilor propuse ale bugetului UE
Proteste de amploare în Franța împotriva scumpirilor: circa 800.000 de participanți și peste 1.200 de arestări
Două drone aeriene doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Incident grav la o bază militară din Canada: mai mulți morți și răniți, după izbucnirea unui incendiu
Rusia a atacat cu rachete Zaporojie și Krivoi Rog: cinci persoane au fost rănite, inclusiv un copil
România: Dronă din spațiul aerian al Ucrainei, detectată spre frontiera cu România
ARMENPRESS: Armenia își demonstrează potențialul prin organizarea COP17, afirmă un oficial FAO
Ucraina a dezvoltat o dronă capabilă să evacueze militari răniți din cele mai periculoase zone ale frontului
UE promite să continue sprijinul militar și financiar pentru Ucraina și pregătește un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident la Hîncești. Șoferul era în stare de ebrietate și fără permis
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar
Republica Moldova trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică
Șoferul care ar fi accidentat mortal un pieton pe bd. Dacia din capitală, reținut pentru 72 de ore
Drona depistată la Telenești avea o încărcătură termobarică de 52,4 kg, nimicită controlat de geniști
FOTO // Moștenirea unei generații de scriitori, evocată la Muzeul Național al Literaturii Române
Biroul pentru Integrare Europeană lansează concursul de ilustrații „Crăciunul mEU acasă”
Președinta Maia Sandu a participat la Budapesta la comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956
VIDEO // ONU marchează 81 de ani de la fondare. Republica Moldova reafirmă angajamentul pentru pace
Violența poate escalada până la femicid. Cum pot fi recunoscute semnalele de alarmă și unde pot cere ajutor victimele
Trafic aglomerat la Leușeni și Sculeni. Călătorii sunt îndemnați să aleagă puncte alternative de trecere a frontierei
GALERIE FOTO // Ziua Armatei României, marcată la Chișinău printr-o expoziție dedicată misiunilor militare internaționale din perioada interbelică
FOTO // Maia Sandu a onorat curajul poporului maghiar, la 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956: „Idealul de libertate al ungurilor ne este aproape”
Ucraina condamnă încălcarea spațiului aerian al R. Moldova. Ministrul de Externe, Andrii Sybiha: „Acțiunile agresive ale Moscovei amenință securitatea dincolo de granițele Ucrainei”
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
Ploi slabe și ceață în zilele de odihnă. Maximele termice vor urca treptat până la 19°C