ro

 

Externe
18 August, 2026 / 04:41
/ 05 August, 2026

Putin anunță remanieri în conducerea armatei ruse și reorganizarea serviciilor logistice

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat miercuri o serie de schimbări în structura de comandă a armatei ruse, inclusiv reorganizarea serviciilor logistice ale Ministerului Apărării și numirea unor noi comandanți ai grupărilor de trupe implicate în războiul din Ucraina, transmite MOLDPRES.

În cadrul unei reuniuni cu conducerea Ministerului Apărării, Putin a declarat că, la propunerea ministrului Apărării, toate serviciile logistice ale instituției vor fi reunite sub o singură comandă. Conducerea acestora a fost încredințată comandantului grupării de trupe „Centru”, Valeri Solodciuk. Liderul rus a afirmat că, „în condițiile actuale, aceasta este o activitate cu caracter de luptă”.

Totodată, comanda grupării „Centru” a fost preluată de Andrei Ivanaev, care conducea anterior gruparea „Est”. La rândul său, gruparea „Est” va fi condusă de Piotr Bolgarev.

Putin a anunțat că șeful de stat major al grupării „Centru”, Denis Liamin, va conduce trupele ruse specializate în sisteme fără pilot.

Președintele rus a calificat aceste schimbări drept o „perfecționare a structurilor Ministerului Apărării”, despre care a spus că este necesară în urma experienței și cerințelor operațiunii militare din Ucraina.