ro

 

Externe
05 Noiembrie, 2026 / 00:48
/ 16 Iulie, 2026

Serhii Korețki, numit prim-ministru al Ucrainei după votul Radei Supreme

Parlamentul Ucrainei a aprobat joi numirea lui Serhii Korețki în funcția de prim-ministru, în urma votului exprimat de deputații Radei Supreme. Decizia vine în cadrul unei ample remanieri guvernamentale inițiate de președintele Volodimir Zelenski, transmite MOLDPRES. 

Serhii Korețki este originar din orașul Luțk și are studii tehnice și economice. În anul 2022, el a fost numit în funcția de director al companiei petroliere de stat Ukrnafta, pe care a transformat-o dintr-o întreprindere neprofitabilă într-una dintre cele mai performante companii de stat din Ucraina.

În aprilie 2025, Korețki a preluat conducerea grupului energetic de stat Naftogaz, iar acum a fost desemnat să conducă Guvernul Ucrainei. 


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

BTA: Bugetul Bulgariei pentru 2027 va include măsuri de susținere a creșterii economice

/ Acum 4 zile

Rusia a atacat infrastructura energetică și feroviară din Ucraina. Peste 280.000 de familii au rămas fără electricitate

/ Acum 4 zile

The Economist: Pierderile armatei ruse în războiul din Ucraina ar putea ajunge la 2,1 milioane de militari

/ Acum 4 zile

Forțele de ordine au fost mobilizate în Franța și Germania. Zeci de mii de tineri sunt așteptați să iasă în stradă

/ Acum 4 zile

Criză politică în Polonia, după ce a fost demis preşedintele Curţii Constituţionale

/ Acum 5 zile

Ucraina va construi la Kiev 21 de poduri

/ Acum 5 zile

Guvernatoarea statului New Jersey vrea să împiedice descărcarea unor nave cu motorină rusească în porturile americane

/ Acum 5 zile

ARMENPRESS: Armenia și UE au discutat despre progresele în procesul de liberalizare a vizelor

/ Acum 5 zile

Au fost publicate rezultatele finale ale alegerilor din Israel: Partidul lui Netanyahu pierde teren, iar formarea guvernului devine o provocare

/ Acum 6 zile

Cel puțin 13 persoane au murit în urma unui atac rusesc asupra unei gări din Dnipro

/ Acum 6 zile

UE și Canada pledează pentru o asociere tot mai strânsă, dar renunță la ideea de „membru asociat”

/ Acum 6 zile

Estonia va construi aproximativ 150 de buncăre la granița cu Rusia, inclusiv pe terenuri private

/ Acum 7 zile

Bilanţul coliziunii trenurilor de mare viteză din Spania creşte la 64 de morţi şi 179 de răniţi

/ Acum 7 zile

Încă o navă a fost atacată cu drone în Marea Neagră, în apropierea coastei bulgare