SUA impune sancțiuni rețelei de plăți A7, legată de condamnatul Ilan Șor
Statele Unite au impus sancțiuni rețelei de plăți A7, pe care autoritățile americane o descriu drept o organizație criminală transnațională cu legături în Rusia și care ar fi fost utilizată pentru eludarea sancțiunilor occidentale, rețeaua fiind condusă de omul de afaceri moldovean sancționat Ilan Șor, potrivit Departamentului Trezoreriei al SUA, informează MOLDPRES
Departamentul Trezoreriei a anunțat la 1 octombrie sancționarea A7 de către Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC). În paralel, Rețeaua de Combatere a Criminalității Financiare (FinCEN) a propus interzicerea anumitor transferuri de fonduri care implică subagenții A7 și a emis o alertă pentru instituțiile financiare privind identificarea tranzacțiilor suspecte.
Potrivit autorităților americane, A7 a dezvoltat o rețea globală de companii-subagenți, prin intermediul cărora plățile legate de persoane și sectoare sancționate erau prezentate drept activități comerciale obișnuite. Trezoreria SUA afirmă că rețeaua utiliza, între altele, documente comerciale și evidențe de import-export falsificate pentru a masca natura unor tranzacții.
Departamentul Trezoreriei susține că A7 are legături cu Rusia și că infrastructura sa financiară a fost utilizată și de actori iranieni, inclusiv Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC). Potrivit autorităților americane, subagenții rețelei au facilitat inclusiv tranzacții asociate vânzărilor de petrol iranian, achizițiilor de armament și altor activități de eludare a sancțiunilor.
Datele prezentate de A7 și citate de Trezoreria SUA arată că, în ianuarie 2026, rețeaua susținea că procesează peste 2.000 de tranzacții pe zi. Volumul total declarat depășea 7,5 trilioane de ruble, echivalentul a aproximativ 91,5 miliarde de dolari, sumă estimată de autoritățile americane la circa 13% din volumul comerțului exterior al Rusiei în 2025.
Ilan Șor este indicat de Trezoreria SUA drept lider al rețelei A7. Instituția americană îl descrie ca persoană sancționată de SUA și afirmă că A7 include o serie de companii-subagenți utilizate pentru mascarea tranzacțiilor ilicite drept operațiuni comerciale legitime.
În urma sancțiunilor, activele și interesele patrimoniale ale A7 și ale entităților vizate aflate în SUA sau sub controlul persoanelor americane sunt blocate, iar tranzacțiile persoanelor americane cu acestea sunt, în general, interzise fără o autorizație din partea OFAC.
Acțiunea face parte din operațiunea americană „Economic Outcast”, prin care Washingtonul urmărește să contracareze rețelele financiare utilizate pentru eludarea sancțiunilor și transferul de fonduri către actori vizați de sancțiunile SUA.
Ilan Șor a fost condamnat definitiv pe 13 decembrie 2024 la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Conform Procuraturii Anticorupție, Șor urmează să restituie peste 5,2 miliarde de lei Băncii de Economii.
Ilan Șor a fugit din Republica Moldova în 2019, după plecarea de la guvernare a Partidului Democrat. Șor se află pe lista sancțiunilor impuse de SUA și Marea Britanie precum și în baza de date „Mirotvoreț”, o listă cu inamicii statului ucrainean.
UE avertizează asupra unei crize a prețurilor la energie și cere statelor să ia în calcul reducerea consumului
Atacuri armate în Africa de Sud: 27 de persoane și-au pierdut viața la Cape Town și Johannesburg
Donald Trump respinge propunerea Iranului de redeschidere a strâmtorii Ormuz
Premierul desemnat Siegfried Mureșan anunță echipa propusă pentru viitorul Guvern al României
După ani de negocieri, Uniunea Europeană deblochează ajutoarele pentru Kiev
ARMENPRESS // Comisarul european Marta Kos promovează produsele armenești după adoptarea măsurilor de liberalizare comercială
Atac masiv asupra Ucrainei: trei oameni au murit
Iranul propune SUA redeschiderea Strâmtorii Ormuz peste o săptămână, în schimbul îndeplinirii unor condiții
Donald Trump și Xi Jinping au discutat viitorul relației SUA-China
SUA și Iranul discută la New York o posibilă înțelegere pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Consiliul UE a adoptat măsuri temporare de liberalizare a comerțului pentru produsele armenești
Rusia ar putea opri de la 1 noiembrie livrările de gaze către Armenia
ARMENPRESS // Regizorul James Cameron se va întâlni cu fanii din Erevan în noiembrie
Rusia a atacat Kievul cu rachete balistice
Bustul profesorului Dumitru Șcerbatiuc, dezvelit la USMF „Nicolae Testemițanu”
Energocom estimează prețul gazelor pentru octombrie la 76,35 euro/MWh
Prim-ministrul Vasile Tofan, la întrevedere cu Valdis Dombrovskis: „Integrarea europeană este proiectul nostru național”
FOTO // Parcursul european al Republicii Moldova, discutat în Irlanda, țara care deține președinția Consiliului UE
O femeie din Chișinău a fost înșelată de 178.000 de lei și 1.000 de euro prin metoda falsului angajat
VIDEO // Reforma administrației locale trebuie să ducă la primării mai puternice și servicii mai bune, susține președintele Parlamentului, Igor Grosu
Guvernul, Comisia Europeană și partenerii din instituțiile financiare internaționale au discutat prioritățile investiționale din Planul de Creștere pentru Moldova
Prim-ministrul Vasile Tofan, la Dialog Pro-Industrie: „Vrem o industrie mai competitivă, mai tehnologizată și mai rezilientă”
VIDEO // Nivelul Nistrului este scăzut, dar apa este suficientă pentru Chișinău. Gheorghe Hajder anunță adaptări tehnice la stația de captare pentru orice scenariu
Vasile Tofan și Valdis Dombrovskis, declarații comune despre Planul de Creștere și parcursul european al Moldovei: „O țară destinată să fie membră a UE"
Noul Concept de reorganizare a administrației locale, discutat cu președinții de raioane și primarii orașelor
Cazul procurorului Victor Cazacu ajunge la CSJ. Comisia de evaluare contestă hotărârea CSP
Alexei Buzu, despre reforma APL la nivel de raioane: „Miza sunt comunități mai puternice și o administrație care are capacitatea să le dezvolte”
FOTO // Teatre din Moldova și Azerbaidjan vor dezvolta proiecte artistice comune în baza unui Memorandum
ANSP: 32 de persoane s-au intoxicat la un eveniment privat în Florești. La șase pacienți a fost depistată Salmonella
Candidatul Republicii Moldova a fost reales membru al Subcomitetului ONU pentru prevenirea torturii