Un muncitor grav rănit după prăbușirea parțială a unui turn medieval din Roma
Un muncitor a fost transportat la spital cu răni grave, iar un altul a fost prins sub dărâmături în urma prăbușirii parțiale, luni, 3 noiembrie, a unui turn medieval aflat în renovare în centrul Romei, lângă Colosseum, notează Reuters, citată de MOLDPRES
„Încercăm să-l scoatem cu viață, dar situația este complexă din cauza riscului unor alte prăbușiri”, a declarat purtătorul de cuvânt al departamentului național de pompieri, Luca Cari.
Președintele regional, Francesco Rocca, a declarat, într-un interviu acordat agențiilor de știri italiene, că angajatul spitalizat nu se află într-o stare care să-i pună viața în pericol, în timp ce alți doi muncitori au suferit răni minore și au refuzat tratamentul spitalicesc.
Torre dei Conti, cu o înălțime de 29 de metri, se află în apropierea unuia dintre punctele turistice de atracție ale Orașului Etern. Este situat la jumătatea drumului Via dei Fori Imperiali, bulevardul larg care duce din centrul Piazza Venezia până la Colosseum.
Clădirea a fost ridicată de Papa Inocențiu al III-lea pentru familia sa la începutul secolului al XIII-lea și era inițial de două ori mai înaltă, dar a fost redusă la scară mică după daunele provocate de cutremurele din secolele al XIV-lea și al XVII-lea.
Drone și rachete rusești au lovit un nod feroviar din apropierea capitalei ucrainene
O navă a lovit un pod în sudul Germaniei. Echipajul și pasagerii nu au avut de suferit
Negociatorii din SUA și Ucraina au discutat despre încetarea războiului
BTA: Alegerile pentru Primăria București din 7 decembrie: așteptări și promisiuni
SUA vor ca până în 2027 Europa să preia majoritatea capacităţilor de apărare convenţionale ale NATO
Casa Albă a publicat noua strategie de securitate a SUA. Critici dure în adresa țărilor din Europa
Cafeaua turcească, sărbătorită pe 5 decembrie: tradiție inclusă în patrimoniul UNESCO
VIDEO // În China a fost prezentată o maşină de pompieri de ultimă generaţie, dotată cu drone
SUA permit benzinăriilor Lukoil din afara Rusiei să activeze până la sfârșitul lunii aprilie 2026
BTA: Kiril Valchev, reales în unanimitate în funcția de director general al BTA
Lideri europeni sunt îngrijorați de posibilitatea ca SUA să trădeze Europa și Ucraina
Zeci de mii de ucraineni au rămas fără curent electric şi căldură ca urmare a atacurilor ruseşti
Adunarea Generală a ONU a cerut Rusiei să returneze copiii ucraineni
Ucrainenii se declară pregătiți să protesteze dacă Kievul face concesii considerate inacceptabile faţă de Moscova
Situația drepturilor omului în regiunea transnistreană – subiect de discuție în cadrul unei conferințe naționale
Sancțiuni de peste 630 de mii de lei aplicate de Fisc pentru activități ilicite de întreprinzător
Republica Moldova solicită ONU elaborarea unui nou profil de țară în domeniul locuințelor, administrării terenurilor și dezvoltării urbane
VIDEO // Eugeniu Osmochescu: „Discuțiile legate de schimbarea proprietarului Portului Giurgiulești se referă exclusiv la Portul Internațional Liber Giurgiulești, nu și la portul de stat”
Dronele ucrainene au lovit o platformă petrolieră rusă în Marea Caspică
Consolidarea securității alimentare în regiune: România, Ucraina și Republica Moldova își unesc eforturile într-o nouă etapă de cooperare
Progresele ANSA în modernizarea controlului în domeniul alimentar, evaluate de Banca Mondială
Bărbat trimis după gratii pentru atac cu cuțitul
Presa internațională a făcut publică ultima versiune a planului de pace propus de Trump pentru Ucraina
Șefa statului, Maia Sandu, va întreprinde o vizită oficială în Republica Cipru
Un bărbat a fost condamnat la 8 ani de închisoare după ce a incendiat o persoană fără adăpost
DOC // Republica Moldova se aliniază la măsurile restrictive instituite de SUA împotriva companiilor petroliere ruse
Patru companii și șase persoane, trimise în judecată pentru contrabandă cu vin spre SUA
Pompierii intervin la incendiu pe un bloc de 15 etaje din Chișinău
Premieră pe piața energiei electrice din Republica Moldova: a fost efectuată prima tranzacție pe Piața Zilei Următoare
Salvatorii IGSU vor beneficia de noi instruiri specializate în 2026