ro

 

Externe
31 Martie, 2026 / 22:55
/ Acum 3 ore

Următoarele zile ale războiului contra Iranului vor fi decisive, declară șeful Pentagonului

Următoarele zile ale războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului vor fi „decisive”, a afirmat marți șeful Departamentului Apărării american, Pete Hegseth, care a refuzat să excludă posibilitatea desfășurării de trupe pe teritoriul iranian, transmit Reuters și AFP.

„Următoarele zile vor fi decisive. Iranul știe asta și, din punct de vedere militar, nu poate face aproape nimic în acest sens”, a declarat Hegseth, într-o conferință de presă la Pentagon.

Demnitarul american a spus că „în ultimele 24 de ore s-a înregistrat cel mai mic număr de drone și rachete inamice lansate de Iran”.

Potrivit lui Pete Hegseth, discuțiile cu Teheranul, consacrate încetării ostilităților, sunt pe cale să se intensifice.

El nu a exclus posibilitatea desfășurării de trupe americane pe teritoriul iranian. „Nu excludem nicio opțiune. Nu poți desfășura și câștiga un război dacă le spui adversarilor ce ești sau nu ești pregătit să faci, inclusiv desfășurarea de trupe la sol”, a subliniat Pete Hegseth.

Pe de altă parte, el a spus că Washingtonul este conștient de acțiunile Rusiei și Chinei în sprijinul Iranului și că încearcă să contracareze aceste eforturi acolo unde este necesar. „În ceea ce privește Rusia și China, știm exact ce fac sau ce nu fac ele”, a afirmat Hegseth. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, afirmase că Rusia livrează drone Iranului.

De partea sa, șeful Statului Major Interarme american, generalul Dan Caine, a declarat că SUA au lovit „peste 11.000 de ținte” în cursul ultimelor 30 de zile. El a precizat că armata americană continuă să lovească obiective esențiale din Iran și că a distrus 150 de nave iraniene.

Mii de soldați din Divizia 82 Aeropurtată a armatei SUA au început să sosească în Orientul Mijlociu, au declarat luni două oficialități americane pentru Reuters. Consolidarea forțelor americane din regiune ar putea extinde opțiunile președintelui american Donald Trump, inclusiv în direcția unei posibile operațiuni terestre în Iran.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Armata americană anunță sosirea unei nave de asalt amfibie în Orientul Mijlociu

/ Acum 3 zile

Ucraina și Qatar au semnat un acord de cooperare privind combaterea rachetelor și a dronelor

/ Acum 3 zile

Noi atacuri rusești asupra Ucrainei: Cel puțin trei persoane au decedat

/ Acum 3 zile

ONU propune un mecanism pentru protejarea comerțului prin Ormuz în contextul războiului din Iran

/ Acum 4 zile

Arabia Saudită a încheiat un acord de apărare cu Ucraina

/ Acum 4 zile

Iranul a mobilizat peste un milion de oameni pentru eventualitatea unei invazii terestre

/ Acum 4 zile

Donald Trump a prelungit până la 6 aprilie ultimatumul dat Teheranului să deschidă Strâmtoarea Ormuz

/ Acum 5 zile

Vaticanul cere oprirea războiului pentru a putea fi sărbătorită Săptămâna Mare la Ierusalim

/ Acum 5 zile

BTA: Al treilea Forum Internațional al Alfabetului Chirilic marchează misiunea unei generații de a păstra cultura Bulgariei, afirmă președinta Iliana Iotova

/ Acum 5 zile

Pentagonul ia în considerare redirecţionarea ajutorului militar destinat Ucrainei către Orientul Mijlociu

/ Acum 5 zile

Iran a permis trecerea navelor prin Strâmtoarea Ormuz pentru țările prietenoase

/ Acum 5 zile

Londra autorizează interceptarea navelor din flota fantomă rusă în apele sale teritoriale

/ Acum 6 zile

Triplu patronaj prezidențial din Germania, Franța și România pentru retrospectiva Brâncuși de la Berlin

/ Acum 6 zile

UE va deveni membru fondator al Tribunalului pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei