Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Directorul General pentru Extindere și Vecinătatea Estică al Comisiei Europene, Gert Jan Koopman
Prioritățile economice ale noului Guvern, implementarea Planului de creștere pentru Republica Moldova și agenda de reforme necesară pentru avansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană au fost discutate la întrevederea Premierului Vasile Tofan cu Directorul General pentru Extindere și Vecinătatea Estică al Comisiei Europene, Gert Jan Koopman.
Prim-ministrul a subliniat că obiectivul Guvernului este relansarea economiei prin stimularea investițiilor, valorificarea eficientă a oportunităților oferite de Planul de creștere și accelerarea reformelor care să contribuie la dezvoltarea economică și integrarea țării noastre în Uniunea Europeană.
Un subiect al discuțiilor a vizat implementarea Agendei de reforme 2025–2027 și pregătirea următoarei etape de realizare a angajamentelor asumate. Republica Moldova a îndeplinit 18 dintre cele 20 de angajamente stabilite pentru primul semestru al anului 2026. În cazul unei evaluări pozitive din partea Comisiei Europene, țara noastră va beneficia, în luna septembrie, de o nouă tranșă de 157 de milioane de euro din Planul de creștere.
În total, până în prezent, Republica Moldova a realizat 46 dintre cele 48 de acțiuni în cadrul Agendei de reforme 2025–2027, atingând un nivel de implementare de 95% – cel mai înalt dintre statele beneficiare ale Mecanismului de reformă și creștere al Uniunii Europene.
Oficialii au remarcat că următoarea etapă a implementării Agendei de reforme va fi una complexă, în condițiile în care, în semestrul al doilea al anului 2026, sunt planificate 40 de măsuri noi. În acest context, a fost reafirmat angajamentul comun de a menține ritmul reformelor și de a valorifica pe deplin sprijinul oferit de Uniunea Europeană pentru modernizarea economiei și îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor.
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu misiunea FMI, aflată în vizită la Chișinău
Mai multe oportunități pentru întreprinderile mici și mijlocii. Un proiect care armonizează legislația națională cu acquis-ul european a fost votat în prima lectură
Președinta Maia Sandu efectuează o vizită în Ungaria
Ordinea de zi a ședinței plenare din 22 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului
Subiecte examinate la ședințele comisiilor permanente în perioada 20-21 septembrie 2026
Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu un grup de studenți și tineri profesioniști
Guvernul a aprobat Strategia națională în domeniul drogurilor și adicțiilor pentru anii 2026–2032
Reguli clare pentru organizarea traficului, dezvoltarea transportului public și amenajarea parcărilor cu plată
Primarul municipiului Bălți va putea fi asistat de un cabinet propriu
Guvernul a aprobat crearea a 34 de agenții teritoriale pentru educație care vor administra școlile din țară
Medicamente, dispozitive medicale și tehnologii mai bune: Guvernul a aprobat un mecanism național unic de evaluare
Moldova accelerează tranziția către transportul electric: cel puțin 600 de puncte de încărcare până în 2030
Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Irlanda vor putea beneficia de pensii pentru anii lucrați în ambele țări
Sprijin francez pentru continuarea reformelor în sectorul energetic
FOTO // Ziua Națională a Austriei, marcată la Chișinău
VIDEO // Sala cu Orgă își completează colecția cu 24 de instrumente muzicale
FOTO // Revoluția Maghiară din 1956, evocată într-o expoziție documentară la USM
Președinta Maia Sandu, întrevederi la Budapesta cu liderii Ungariei: Au discutat despre deschiderea ultimelor două clustere de negociere cu UE
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident la Hîncești. Șoferul era în stare de ebrietate și fără permis
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar
Republica Moldova trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică
Șoferul care ar fi accidentat mortal un pieton pe bd. Dacia din capitală, reținut pentru 72 de ore
Drona depistată la Telenești avea o încărcătură termobarică de 52,4 kg, nimicită controlat de geniști
FOTO // Moștenirea unei generații de scriitori, evocată la Muzeul Național al Literaturii Române
Biroul pentru Integrare Europeană lansează concursul de ilustrații „Crăciunul mEU acasă”
Președinta Maia Sandu a participat la Budapesta la comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956
VIDEO // ONU marchează 81 de ani de la fondare. Republica Moldova reafirmă angajamentul pentru pace
Violența poate escalada până la femicid. Cum pot fi recunoscute semnalele de alarmă și unde pot cere ajutor victimele
Trafic aglomerat la Leușeni și Sculeni. Călătorii sunt îndemnați să aleagă puncte alternative de trecere a frontierei
GALERIE FOTO // Ziua Armatei României, marcată la Chișinău printr-o expoziție dedicată misiunilor militare internaționale din perioada interbelică