Peste 2.400 de agenți economici din regiunea transnistreană sunt luați la evidența Agenției Servicii Publice
La finele primului semestru al anului 2026, în Registrul de stat al persoanelor juridice figurau 2 492 de agenți economici din stânga Nistrului și municipiul Bender. Dintre aceștia, 461 sunt înregistrați permanent, iar 2 031 sunt luați la evidență provizorie de către Agenția Servicii Publice.
În perioada 1 ianuarie–30 iunie 2026, au fost înregistrați permanent 9 agenți economici care și-au declarat sediul în regiunea transnistreană. Totodată, alți 17 agenți economici au fost luați la evidență provizorie, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 815/2005.
Comparativ cu situația de la 31 decembrie 2025, numărul total al agenților economici luați la evidența Agenției Servicii Publice a crescut cu 14, de la 2 478 la 2 492. Această evoluție confirmă dinamica constantă a procesului de reintegrare economică a țării și abordarea pragmatică a mediului de afaceri din regiunea transnistreană. Pentru agenții economici, activitatea în cadrul juridic național, accesul la serviciile prestate de instituțiile naționale competente și integrarea în circuitul comercial al Republicii Moldova reprezintă factori de stabilitate, predictibilitate și dezvoltare. Totodată, accesul la piața Uniunii Europene constituie o ancoră esențială pentru extinderea activităților economice, atragerea investițiilor și consolidarea perspectivelor de viitor ale întreprinderilor din regiune.
Adoptat de Parlament: Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin instituții financiare licențiate în Moldova
Accesul la informațiile cadastrale a fost extins pentru mai multe categorii de persoane și instituții
Persoanele cu dizabilități din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș. Proiectul a fost adoptat de Parlament
Lucrările de modernizare a sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți au fost declarate de utilitate publică de interes național
Impactul asupra mediului și eficiența energetică, obligatorii la achiziția vehiculelor din bani publici
Reguli clare pentru organizarea traficului, dezvoltarea transportului public și amenajarea parcărilor cu plată. Parlamentul a votat în prima lectură proiectul privind mobilitatea urbană
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu misiunea FMI, aflată în vizită la Chișinău
Mai multe oportunități pentru întreprinderile mici și mijlocii. Un proiect care armonizează legislația națională cu acquis-ul european a fost votat în prima lectură
Președinta Maia Sandu efectuează o vizită în Ungaria
Ordinea de zi a ședinței plenare din 22 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului
Subiecte examinate la ședințele comisiilor permanente în perioada 20-21 septembrie 2026
Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu un grup de studenți și tineri profesioniști
Guvernul a aprobat Strategia națională în domeniul drogurilor și adicțiilor pentru anii 2026–2032
Reguli clare pentru organizarea traficului, dezvoltarea transportului public și amenajarea parcărilor cu plată
Peste 258.000 de buletine de vot, tipărite pentru alegerile din Găgăuzia
FOTO // Casa Națională din Nisporeni, un secol de istorie și tradiție culturală
FOTO // Un nou spațiu comunitar, amenajat la Bălți cu sprijin financiar din România
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi: „În fiecare zi în care ucrainenii își apără orașele, familiile și libertatea, ei contribuie și la securitatea Republicii Moldova”
Discursul Premierului Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi
Parcursul european al Republicii Moldova și securitatea regională, discutate de miniștrii de externe ai Moldovei și Ciprului
Republica Moldova a acoperit integral consumul de energie electrică în perioada 19–25 octombrie
Premierul României, Luca Niculescu, vine marți la Chișinău. Programul întrevederilor
VIDEO // Un cetățean ucrainean a traversat ilegal frontiera cu Republica Moldova cu o motoparapantă și a cerut azil
Gheorghe Mustea va susține concerte în opt localități din țară, cu ocazia împlinirii a 75 de ani
O femeie din Briceni a pierdut peste 70.000 de lei într-o escrocherie telefonică
O motoparapantă a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova. Cazul este investigat de instituțiile statului
Instituțiile de protecție socială au primit echipamente IT de peste trei milioane de lei, oferite cu sprijinul SUA și UNICEF
FOTO // Braconaj piscicol pe râul Prut cu prejudiciu estimat la 63.500 de lei
Premierul Vasile Tofan invită antreprenorii ucraineni să investească în Republica Moldova
Republica Moldova își va promova oferta turistică la expoziția internațională WTM London 2026