Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 2 octombrie
Chișinău, 30 septembrie 2026 – Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 2 octombrie curent.
Agenda include mai multe inițiative legislative de armonizare a legislației naționale cu standardele Uniunii Europene. Proiectele urmează să fie examinate în prima sau în a doua lectură.
În lectura a doua, deputații vor examina proiectele de lege privind investigarea accidentelor și incidentelor în transporturi; completarea procedurii de finanțare a serviciului poștal universal cu un mecanism de compensare, precum și stabilirea cerințelor pentru încheierea și funcționarea contractelor de reprezentare comercială. Pe ordinea de zi a ședinței plenare se mai regăsesc proiectul de lege privind depozitarii centrali de instrumente financiare, inițiativa de modificare a Legii horticulturii și inițiativa de creare a premiselor pentru dezvoltarea și întreținerea sistemelor de irigare și desecare.
În prima lectură vor fi examinate proiectele de lege privind alinierea legislației naționale în domeniul impozitării directe la normele Uniunii Europene, modificarea unor prevederi ale Codului fiscal referitoare la accize, precum și declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție și dezvoltare a Parcului de Tehnologii Avansate „Moldova HiTech Park”. De asemenea, deputații vor examina două proiecte de lege privind importul unor mijloace de transport primite cu titlu de donație. Mijloacele de transport vor fi utilizate pentru desfășurarea activităților caritabile și umanitare, precum și pentru deplasarea colectivelor instituțiilor publice de cultură, artă, tineret și sport la activități culturale și sportive.
Ședința plenară va avea loc vineri, 2 octombrie, începând cu ora 11:00. Ordinea de zi poate fi consultată pe site-ul Parlamentului, iar ședința va putea fi urmărită în direct pe pagina de Facebook și canalul de YouTube ale Parlamentului, precum și pe pagina web oficială a instituției.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova
Expertiză europeană pentru modernizarea formării profesionale în administrația publică
Soluții pentru menținerea aprovizionării cu apă, discutate în cadrul unei ședințe a Prim-ministrului Vasile Tofan cu autoritățile responsabile
Peste 1 000 de persoane au participat, în septembrie, la activitățile dedicate deschiderii parlamentare
Premierul Vasile Tofan, în dialog cu investitorii români: „Guvernul de la Chișinău este un partener al antreprenorilor”
Oportunitățile de investiții în Republica Moldova, discutate de Premierul Vasile Tofan și reprezentanții companiei SITA
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Christian Stocker, Cancelarul Austriei
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova
„Parlamentul prin ochii copiilor”: elevii și-au exprimat prin artă viziunea despre democrație
Ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej, decorat cu „Ordinul Onoarei” la încheierea mandatului
Premierul Vasile Tofan, către participanții la Moldova Business Week 2026: „Republica Moldova poate câștiga prin viteză, agilitate și încredere”
Delegația Parlamentului Republicii Moldova va participa la sesiunea de toamnă a APCE
Aproape 500 de copii au răspuns provocării de lectură lansate de Președinta Maia Sandu
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Secretarul General al ONU, António Guterres
Prim-ministrul Vasile Tofan, la ONU: „Moldova poate că nu va deveni o mare putere, dar cu certitudine poate deveni o țară măreață”
Un nou sistem va permite urmărirea resurselor minerale în Moldova, de la zăcământ până la comercializare
VIDEO // Cetățenii pot consulta online avizele emise de AND pentru planurile urbanistice
GALERIE FOTO // Moldova Innovation Fund, lansat oficial cu sprijinul Uniunii Europene
Expoziția Internațională „EXCELLENT IDEA – 2026”, organizată la Chișinău: 143 de medalii acordate cercetătorilor din Republica Moldova și din străinătate
Guvernul Siegfried Mureșan a fost respins de Parlamentul României
Pensiile și alocațiile sociale pentru luna octombrie au intrat în finanțare
Republica Moldova denunță Acordul de colaborare dintre statele-membre ale CSI privind combaterea criminalității în transport
Venituri de 63,3 miliarde de lei acumulate la bugetul public național în prima jumătate a anului curent
VIDEO // Un minor de 16 ani din Strășeni este suspectat că a furat un ATV dintr-o parcare. Prejudiciul depășește 246.000 de lei
Președinta Maia Sandu va efectua o vizită de lucru în Finlanda
Contestația procurorului Veaceslav Potînga împotriva nepromovării evaluării externe, respinsă de CSJ
VIDEO // Premierul Vasile Tofan, despre activitatea administratorilor de insolvabilitate: „Trebuie să facem ordine”
Patru minori din Chișinău sunt verificați după ce ar fi oferit colegilor pastile cu efect psihotrop
Proiectele de dezvoltare în beneficiul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului discutate de viceprim-ministrul Valeriu Chiveri cu delegația Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei
Elevii au propus proiecte de lege privind primul loc de muncă, transportul gratuit și consilierea psihologică, în cadrul celei de-a VI-a ediții a jocului educațional „LEGE pentru TINE(ri)"
Un bărbat din Drochia a fost reținut pentru cruzime față de animale