ro

 

Oficial
25 Octombrie, 2026 / 23:00
/ 07 Septembrie, 2026

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, întrevedere cu noul director al Biroului de Cooperare al Elveției: Sprijin pentru consolidarea democrației parlamentare

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere de bun-venit cu noul director al Biroului de Cooperare al Elveției/ Reprezentanța Ambasadei Elveției în Republica Moldova, domnul Richard Kohli.

Discuția a vizat în special proiectul „Consolidarea Democrației Parlamentare în Moldova (PADEM)”, început în anul 2025, și care deja are rezultate: instruirea deputaților și a funcționarilor, sprijin pentru evaluarea ex-ante și ex-post a legilor, elaborarea noului cadru de organizare și funcționare a Parlamentului, modernizarea infrastructurii IT și a transmisiunilor în direct etc.

Igor Grosu a ținut să mulțumească Elveției pentru ultimii 25 de ani de cooperare strânsă. Elveția este unul din cei mai constanți parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova, primind, de-a lungul timpului, ajutor în valoare de circa 5 miliarde lei, sub formă de granturi nerambursabile pentru sănătate, guvernare, dezvoltare economică și servicii publice locale.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu misiunea FMI, aflată în vizită la Chișinău

/ Acum 3 zile

Mai multe oportunități pentru întreprinderile mici și mijlocii. Un proiect care armonizează legislația națională cu acquis-ul european a fost votat în prima lectură

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu efectuează o vizită în Ungaria

/ Acum 4 zile

Ordinea de zi a ședinței plenare din 22 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului

/ Acum 4 zile

Subiecte examinate la ședințele comisiilor permanente în perioada 20-21 septembrie 2026

/ Acum 4 zile

Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu un grup de studenți și tineri profesioniști

/ Acum 4 zile

Guvernul a aprobat Strategia națională în domeniul drogurilor și adicțiilor pentru anii 2026–2032

/ Acum 4 zile

Reguli clare pentru organizarea traficului, dezvoltarea transportului public și amenajarea parcărilor cu plată

/ Acum 4 zile

Primarul municipiului Bălți va putea fi asistat de un cabinet propriu

/ Acum 4 zile

Guvernul a aprobat crearea a 34 de agenții teritoriale pentru educație care vor administra școlile din țară

/ Acum 4 zile

Medicamente, dispozitive medicale și tehnologii mai bune: Guvernul a aprobat un mecanism național unic de evaluare

/ Acum 4 zile

Moldova accelerează tranziția către transportul electric: cel puțin 600 de puncte de încărcare până în 2030

/ Acum 4 zile

Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Irlanda vor putea beneficia de pensii pentru anii lucrați în ambele țări

/ Acum 4 zile

Sprijin francez pentru continuarea reformelor în sectorul energetic