Implementarea Planului de Creștere pentru Moldova, discutată cu societatea civilă și mediul de afaceri
Progresele în implementarea Agendei de Reforme și a proiectelor de investiții aferente Planului de Creștere pentru Moldova 2025–2027 au fost discutate în cadrul unei reuniuni organizate la Guvern, cu participarea reprezentanților autorităților publice, societății civile și mediului de afaceri.
Secretara generală adjunctă a Guvernului, Lilia Dabija, a subliniat importanța unui dialog constant cu societatea civilă și mediul de afaceri, menționând că astfel de reuniuni vor fi organizate trimestrial sau mai frecvent, în funcție de necesități.
Potrivit acesteia, până la sfârșitul anului sunt prevăzute 40 de măsuri de reformă. În cadrul reuniunii, au fost examinate 12 măsuri din trei domenii prioritare: dezvoltarea sectorului privat, conectivitatea și infrastructura digitală, precum și guvernarea economică. Au fost prezentate progresele în implementarea măsurilor de reformă și acțiunile întreprinse de autorități pentru realizarea angajamentelor asumate.
„Depunem eforturi comune cu autoritățile responsabile pentru implementarea măsurilor de reformă, care urmăresc dezvoltarea sectorului privat, îmbunătățirea conectivității și a infrastructurii digitale, precum și consolidarea guvernării economice. Obiectivul nostru este ca aceste reforme să genereze rezultate concrete pentru cetățeni și mediul de afaceri”, a subliniat Secretara generală adjunctă a Guvernului, Lilia Dabija.
Discuțiile au vizat și progresele în implementarea proiectelor de investiții în domenii prioritare, precum infrastructura de transport, dezvoltarea regională, alimentarea cu apă și sanitația, agricultura, modernizarea sistemelor de irigații și dezvoltarea economică. Un accent deosebit a fost pus pe importanța acestor investiții pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor și stimularea creșterii economice.
Secretara generală adjunctă a Guvernului, Emilia Cebotari, a subliniat că investițiile urmăresc modernizarea infrastructurii, îmbunătățirea serviciilor publice, crearea de noi locuri de muncă și creșterea competitivității economiei. „Constrângerea, în fond, nu constă atât de mult în accesarea finanțării, cât de fapt în viteza de pregătire și în capacitatea noastră de a livra. Cât de repede transformăm aceste investiții în șantiere, în servicii, în locuri de muncă”, a spus Emilia Cebotari.
Reuniunea a oferit reprezentanților societății civile și ai mediului de afaceri posibilitatea de a adresa întrebări, de a prezenta propuneri și de a discuta provocările existente în implementarea reformelor și a proiectelor investiționale.
Evenimentul face parte dintr-un ciclu de consultări periodice, organizate pentru a asigura transparența procesului de implementare a Planului de Creștere pentru Moldova și implicarea activă a societății civile și a mediului de afaceri în monitorizarea progreselor înregistrate.
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Prim-viceprim-ministrul Ucrainei, Denis Șmîhal: Debitul de apă deversat pe râul Nistru va crește cu cca 20%
Igor Grosu va participa la Conferința Europeană a Președinților de Parlament din Statele Membre ale Consiliului Europei
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Prim-ministrul Maltei, Robert Abela, despre avansarea integrării europene a Republicii Moldova
Cancelaria de Stat și partenerii europeni au discutat despre sprijinul pentru reforma administrației publice
Cărți, fotografii și istorii din Chișinăul interbelic, reunite într-o expoziție la Parlament
Întrevedere de curtoazie a viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Regatului Norvegiei
Prim-ministrul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentații companiilor de construcții: „Vrem mai multe investiții, mai multe proiecte și mai multe locuințe accesibile”
Președinta Maia Sandu a discutat cu Prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin, despre negocierile de aderare la UE și relațiile bilaterale
Relațiile Republicii Moldova cu Norvegia și Turcia, discutate de Igor Grosu cu ambasadoarele celor două state
Premierul Vasile Tofan a discutat cu producătorii și procesatorii de lapte din Glodeni și Rîșcani
Președinta Maia Sandu a discutat cu senatorul american Gary Peters despre cooperarea moldo-americană și rolul Republicii Moldova în securitatea regională
Premierul Vasile Tofan, către oamenii de afaceri: „Vrem să construim cea mai prietenoasă țară din Europa pentru antreprenori ”
Situația hidrologică critică din bazinul râului Nistru, discutată de experții pentru ocrotirea mediului
Premierul Vasile Tofan, către reprezentanți CALM: „Trebuie să construim administrații locale puternice, capabile să atragă și să gestioneze fondurile europene”
Un bărbat din Ciorescu, prejudiciat cu 38 000 de euro în urma unei escrocherii telefonice
FOTO // A doua campanie de vaccinare antirabică a vulpilor se desfășoară în perioada 20 octombrie – 2 noiembrie
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Chinei în Republica Moldova
FOTO // Un autocamion de tip cisternă, înmatriculat în Republica Moldova, implicat într-un accident rutier produs în județul Vaslui, România
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Chinei în Republica Moldova
O misiune de evaluare verifică pregătirea AIPA pentru acreditarea conform cerințelor UE
Închisoare și amenzi de până la 125.000 de lei pentru comercializarea tezelor. MEC propune modificarea legislației
Primăriile pot obține până la 20 de mii de dolari pentru finanțarea inovatoare a proiectelor locale
FOTO // Tăieri ilegale în fondul forestier de stat, cu prejudiciul ce depășeşte un milion de lei
Expoziția „Fabricat în Moldova” va fi organizată în perioada 27-31 ianuarie 2027. Companiile pot depune dosarele de participare
Luna se micșorează în urma răcirii interiorului său
Cronica ARHIVELOR // Dumitru Matcovschi, poetul care a devenit un simbol al renașterii naționale
VIDEO // Două ATV-uri și un generator electric, furate dintr-un depozit. Un tânăr este cercetat penal
Un aragaz lăsat deschis a provocat o deflagrație într-o casă din Căinari
VIDEO // Ecstasy și hașiș de circa un milion de lei, depistate într-un colet provenit de peste hotarele țării. Un bărbat a fost reținut
VIDEO // Patru cetățeni străini riscă până la 15 ani de închisoare pentru contrabandă cu droguri