Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: în Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei
Aderarea la Uniunea Europeană îi va oferi Republicii Moldova o protecție mai puternică în fața amenințărilor Rusiei, a declarat astăzi Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova. Șefa statului a subliniat că, în multe domenii ale securității, Moldova acționează deja ca un stat membru, iar o țară mică aflată lângă un război are nevoie de protecția unei familii mai mari. Apărarea antiaeriană rămâne cea mai mare prioritate imediată, în condițiile în care dronele rusești încalcă tot mai des spațiul aerian al țării.
Forumul, aflat la a treia ediție, reunește la Chișinău peste 700 de oficiali, experți și jurnaliști din Moldova, din statele europene, din Statele Unite și din organizațiile internaționale. Evenimentul este organizat de Fundația Konrad Adenauer, Oficiul de Legătură al NATO în Republica Moldova și Institutul pentru Politici și Reforme Europene.
Șefa statului s-a referit la eforturile de modernizare a sectorului de securitate și apărare, realizate cu sprijinul partenerilor. Din 2021, Instrumentul European pentru Pace a fost principalul sprijin pentru apărarea antiaeriană, iar Moldova este al doilea beneficiar al acestuia, după Ucraina. Președinta a precizat că tehnologia dronelor avansează mai repede decât mijloacele de apărare, iar regulile de achiziții sunt gândite pentru timp de pace. „Pentru a ține pasul, avem nevoie de reguli comune, proiecte comune și resurse puse în comun. Pentru Moldova, apartenența la Uniunea Europeană este platforma firească pentru toate trei”, a spus Maia Sandu.
Parteneriatele de apărare sunt, la rândul lor, ținta manipulării rusești. Președinta a dat ca exemplu campania de dezinformare lansată după ce Norvegia a decis să-și extindă sprijinul pentru Moldova la echipamente, servicii și instruire în domeniul apărării. „Moscova vrea să discrediteze parteneriatele noastre de apărare și să reducă sprijinul public pentru o armată modernă. O armată slabă îi convine Moscovei în ziua în care apărarea devine necesară”, a avertizat șefa statului.
Rezultatele modernizării s-au văzut la parada de Ziua Independenței, unde peste 2.000 de militari, polițiști, ofițeri de informații, pompieri și angajați ai altor instituții de securitate au defilat alături de grupuri de port-drapel din nouă state partenere. Totodată, polițiștii și polițiștii de frontieră din Moldova au aprofundat comunicarea cu omologii din Uniunea Europeană, în cadrul unor operațiuni comune împotriva criminalității transfrontaliere. „Atunci când criminalitatea nu ține cont de frontiere, nici lupta împotriva ei nu poate să se oprească la frontieră”, a spus Președinta.
În acest context, Maia Sandu a salutat decizia Departamentului Trezoreriei al Statelor Unite de a desemna drept organizație criminală transnațională rețeaua A7 a lui Ilan Șor, condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare pentru furtul miliardului din 2014. Potrivit autorităților americane, rețeaua a ajutat și Iranul să eludeze sancțiunile și a spălat bani furați de hackeri nord-coreeni.
Șefa statului a amintit că moldovenii au ales un viitor european, sub cea mai mare presiune pe care a cunoscut-o țara, și că progresele făcute acasă trebuie să se reflecte în procesul de aderare. „Moldova este astăzi un furnizor de securitate. În familia europeană, vom fi un furnizor de securitate și mai puternic”, a conchis Maia Sandu.
Premierul Vasile Tofan și Comisarii europeni Dan Jørgensen, Magnus Brunner și Maria Luís Albuquerque, în discuții despre energie, securitate și reforme economice pentru accelerarea parcursului european
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu omologul său belgian, Bart De Wever
Prioritățile cooperării moldo-germane pentru dezvoltare, discutate la Guvern
De Ziua mondială a educației, 70 de liceeni au simulat o ședință parlamentară și au dezbătut reforma rețelei școlare
Republica Moldova va primi o nouă tranșă de 157 de milioane de euro din Planul de Creștere: „Este responsabilitatea noastră să transformăm această oportunitate în rezultate pentru oameni”
Discursul Premierului Vasile Tofan, după Consiliul de Asociere RM-UE
Elevii Școlii de Arte „Mihai Bătrânu” din Dondușeni își expun lucrările la Parlament
Prim-ministrul Vasile Tofan, de Ziua Națională a Vinului: „Vinificatorii sunt ambasadorii noștri în lume și cartea noastră de vizită”
Premierul Vasile Tofan, la Gala „Pedagogul Anului 2026”: „Învățământul va rămâne o prioritate, iar investițiile în educație vor continua”
Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru la Bruxelles
Măsurarea performanței și monitorizarea priorităților guvernamentale, discutate la Guvern
Pregătirea autorităților din Republica Moldova pentru accesarea fondurilor UE: experiența Poloniei, prezentată la Chișinău
Premierul Vasile Tofan, către consulii onorifici ai Republicii Moldova: „Suntem o țară mică, dar putem fi mai agili, putem reacționa mai repede și găsi soluții adaptate fiecărei oportunități”
Comisia pentru politică externă a audiat raportul Ministerului Afacerilor Externe privind obiectivele diplomației economice ale Republicii Moldova
VIDEO // Noul ambasador al SUA la Chișinău: Comerțul, investițiile și securitatea regională, printre prioritățile mandatului
FOTO // Pregătirile pentru următoarele etape ale negocierilor cu UE, discutate de Cristina Gherasimov și eurodeputați la Chișinău
Ministerul Energiei, premiat la București pentru reziliența sistemului energetic al Republicii Moldova
Ministerul Energiei, premiat la București pentru reziliența sistemului energetic al Republicii Moldova
FOTO // „UNCOVERED”, noul spectacol al TNME despre culisele jurnalismului de investigație
Forumul de Securitate de la Chișinău // Anatolie Nosatîi: „Războiul din Ucraina a schimbat mediul de securitate din Europa”
Parlamentul va examina în ședință închisă structura și efectivul Armatei Naționale. Maia Sandu: „Documentul conține informații secrete, care nu trebuie să ajungă la cunoștința statelor ostile R. Moldova”
FOTO // Bustul lui Grigore Vieru a fost inaugurat pe Aleea Clasicilor din Hâncești
VIDEO // Președinta Maia Sandu, la Moldova Security Forum 2026: „Rusia încearcă să ne testeze limitele, însă de fiecare dată am reușit să facem față. În familia europeană vom fi și mai puternici”
Ucraina redeschide parțial exporturile de gaze naturale, pentru prima dată de la începutul invaziei ruse
Mihai Popșoi la Forumul de securitate de la Chișinău: „Republica Moldova este mai puternică și mai rezilientă decât acum câțiva ani”
Guvernul a prezentat propunerea noii hărți administrativ-teritoriale
Mesajul Președintei Maia Sandu de la Moldova Security Forum
VIDEO // Guvernul propune reorganizarea administrației locale în 273 de primării și trei regiuni. Alexei Buzu: „Ceea ce reunim este puterea și capacitățile administrative”
VIDEO // Tânăr de 20 de ani, suspectat că era curier într-un grup de escroci, reținut la Chișinău
Moldova Security Forum 2026 // Șefa Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, Agne Gleveckaite: „Republica Moldova se află în prima linie de protecție a democrației și suveranității”