ro

 

Oficial
10 Octombrie, 2026 / 17:22
/ Acum 7 zile

Măsurarea performanței și monitorizarea priorităților guvernamentale, discutate la Guvern

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

Reprezentanți ai centrelor de guvernare, experți și practicieni din țările Parteneriatului Estic, Balcanii de Vest, Turcia, state membre ale Uniunii Europene și ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică s-au reunit, la Chișinău, în perioada 1–2 octombrie, pentru un schimb de experiență privind măsurarea performanței, monitorizarea priorităților guvernamentale și utilizarea datelor în procesul decizional.

Reuniunea cu genericul „Centrele de guvernare din Parteneriatul Estic și Balcanii de Vest: măsurarea performanței – de la teorie la practică” a fost găzduită de Cancelaria de Stat și organizată de Programul de sprijin pentru îmbunătățirea guvernanței și managementului, în cooperare cu Școala Regională de Administrație Publică și proiectul regional „Reforma administrației publice în Parteneriatul Estic”. Proiectul este finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei și implementat de Societatea Germană pentru Cooperare Internațională.

Reuniunea a oferit un cadru practic pentru schimbul de experiență între administrațiile care se confruntă cu provocări similare în monitorizarea reformelor și evaluarea rezultatelor acestora.

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu a subliniat importanța utilizării datelor privind performanța pentru o mai bună gestionare a priorităților Executivului și pentru adoptarea unor decizii bazate pe date.

Pe parcursul celor două zile, participanții au discutat despre disponibilitatea și credibilitatea datelor, utilizarea indicatorilor de performanță în monitorizarea strategiilor sectoriale, evaluarea activității instituțiilor publice și legătura dintre obiectivele Guvernului, activitatea instituțiilor și rezultatele obținute. O atenție aparte a fost acordată modului în care centrele de guvernare pot utiliza aceste informații pentru a identifica din timp întârzierile și riscurile și pentru a interveni înainte ca acestea să afecteze implementarea reformelor.

Experiența Republicii Moldova a fost prezentată în mai multe sesiuni ale reuniunii. Secretara generală adjunctă a Guvernului, Lilia Dabija, a vorbit despre evoluția mecanismului de evaluare a performanței autorităților administrației publice – de la elaborarea cadrului metodologic și a indicatorilor până la utilizarea acestora în managementul și monitorizarea priorităților guvernamentale. Secretara de stat Rodica Crudu a prezentat modul în care este măsurată performanța în contextul procesului de integrare europeană.

Reprezentanții Cancelariei de Stat au prezentat și experiența Republicii Moldova în utilizarea datelor pentru monitorizarea performanței și a implementării documentelor de politici publice, precum și instrumentele digitale dezvoltate în acest scop. Discuțiile au vizat inclusiv utilizarea soluțiilor digitale și a instrumentelor bazate pe inteligență artificială pentru procesarea informațiilor, monitorizarea progresului și sprijinirea procesului decizional.

În cea de-a doua zi, participanții au analizat experiențele statelor membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și ale Uniunii Europene în consolidarea capacității centrelor de guvernare, planificarea strategică și stabilirea indicatorilor de performanță pentru managerii din sectorul public. Au fost prezentate și abordări privind monitorizarea strategiilor de dezvoltare pe termen lung și evaluarea implementării politicilor și a performanței instituțiilor publice.

„Pentru Republica Moldova, acest schimb de experiență este deosebit de util în etapa actuală, în care implementăm Foaia de parcurs privind reforma administrației publice, elaborăm noul Program de implementare a Strategiei și ne pregătim pentru următoarea evaluare a administrației publice. Experiențele prezentate în aceste două zile ne ajută să vedem ce putem îmbunătăți și ce soluții pot fi adaptate contextului nostru”, a menționat Secretara generală adjunctă a Guvernului, Lilia Dabija.

Participanții au subliniat că măsurarea performanței nu trebuie să însemne mai multe raportări sau mai mulți indicatori, ci informații relevante, disponibile la momentul potrivit și utilizate efectiv în procesul decizional. Digitalizarea poate face monitorizarea mai rapidă și mai transparentă, însă eficiența sistemului depinde de responsabilități clare, o metodologie comună și capacitatea instituțiilor de a utiliza datele.

Reuniunea de la Chișinău a evidențiat importanța schimbului de experiență și a cooperării dintre administrațiile din Parteneriatul Estic și Balcanii de Vest pentru îmbunătățirea modului în care sunt monitorizate prioritățile guvernamentale și rezultatele reformelor.

-


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadoarea Turciei, Nazmiye Başaran

/ Acum 2 zile

Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: în Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei

/ Acum 2 zile

Guvernul a prezentat propunerea noii hărți administrativ-teritoriale

/ Acum 2 zile

Mesajul Președintei Maia Sandu de la Moldova Security Forum

/ Acum 2 zile

Ordinea de zi a ședinței plenare din 8 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului

/ Acum 2 zile

Consolidarea cooperării și schimbului de bune practici între secretariatele parlamentelor Republicii Moldova și României în sprijinul procesului de aderare a țării noastre la UE

/ Acum 2 zile

Președinția a publicat registrul cadourilor primite în iulie-septembrie 2026, care rămân în patrimoniul instituției sau pot fi răscumpărate

/ Acum 3 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ambasadorul SUA, Mark Burkhalter, au discutat despre consolidarea parteneriatului moldo-american

/ Acum 3 zile

Persoanele cu dizabilități severe din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș 

/ Acum 3 zile

Toate persoanele cu dizabilități din copilărie vor putea beneficia concomitent de pensia de dizabilitate și de pensia de urmaș

/ Acum 3 zile

Guvernul simplifică procedurile pentru construcția liniei electrice Strășeni–Gutinaș 

/ Acum 3 zile

Vicepremierul pentru reintegrare a discutat cu reprezentanții partenerilor internaționali despre prioritățile procesului de reintegrare a Republicii Moldova

/ Acum 3 zile

Transport public mai accesibil, străzi mai sigure și parcări mai bine organizate: noi reguli pentru mobilitatea urbană, aprobate de Guvern

/ Acum 3 zile

Investiții de circa 130 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de irigare