ro

 

Oficial
24 Octombrie, 2026 / 12:02
/ 04 Iunie, 2026

Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

Peste 1 miliard de euro sub formă de parteneriate investiționale, instrumente de finanțare și noi proiecte de investiții au fost anunțate astăzi în cadrul EU-Moldova Investment Conference, desfășurată la Chișinău.

Evenimentul a reprezentat un pas important în procesul de integrare economică a Republicii Moldova în Uniunea Europeană și a reunit oficiali de rang înalt din Republica Moldova și Uniunea Europeană, instituții financiare internaționale, investitori, lideri de afaceri și reprezentanți ai sectorului privat. Discuțiile s-au concentrat pe noi oportunități de investiții, finanțare și dezvoltare a afacerilor.

Conferința a fost organizată în comun de Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană, cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și al Agenției de Investiții. Evenimentul a avut loc la un an de la lansarea Planului de Creștere al Uniunii Europene pentru Republica Moldova, un pachet de investiții de până la 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025-2027.

EU-Moldova Investment Conference a fost deschisă de Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova, Marta Kos, Comisara Europeană pentru Extindere, și Alexandru Munteanu, Prim-ministrul Republicii Moldova. Prezența acestora a conturat direcția strategică a evenimentului, axată pe progresul reformelor, potențialul investițional al Republicii Moldova și conectarea mai puternică a economiei naționale la economia europeană.

În discursul său de deschidere, Președinta Maia Sandu a subliniat angajamentul Republicii Moldova de a construi o economie mai predictibilă, mai transparentă și mai competitivă, ancorată în parcursul european al țării și orientată spre rezultate concrete pentru cetățeni, companii și investitori.

„Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa — în reguli care devin reguli europene: reguli privind concurența, tratamentul echitabil și protecția pe care o așteaptă orice investitor serios. Pe măsură ce ne aliniem legile și instituțiile la cele ale celei mai mari piețe unice din lume, vă invităm să priviți încotro se îndreaptă Moldova — să veniți din timp și să parcurgeți acest drum alături de noi”, a declarat Maia Sandu, președinta Republicii Moldova.

Unul dintre momentele centrale ale evenimentului a fost ceremonia de semnare a parteneriatelor investiționale. Aceasta a evidențiat cooperarea concretă dintre Uniunea Europeană, instituțiile financiare internaționale și investitorii privați și a reconfirmat încrederea tot mai mare a partenerilor europeni și internaționali în direcția economică a Republicii Moldova.

Prima parte a ceremoniei a inclus companiile selectate în cadrul apelului pentru exprimarea interesului privind investițiile în Republica Moldova. Printre acestea se numără INVL Asset Management, TET, Micro Nano Tech, Balkan Pharmaceuticals, KB Container, Danube Logistics, BOSAQ și C.I. VED-MAR AGRO.

Companiile activează în sectoare relevante pentru transformarea economică a Republicii Moldova, inclusiv dezvoltarea pieței de capital, infrastructura digitală, producția high-tech, industria farmaceutică, producția industrială, logistica, infrastructura de apă și agricultura cu valoare adăugată înaltă.

A doua parte a ceremoniei a fost dedicată parteneriatelor de finanțare și instrumentelor de sprijin investițional, dezvoltate împreună cu instituții financiare internaționale și parteneri financiari. Printre acestea s-au numărat o serie de proiecte susținute de UE: Programul de Eficiență Energetică în Clădiri (AFD), Programul de Modernizare a Școlilor (BEI), precum și inițiative implementate de BERD și facilități de finanțare care implică MAIB, Finance in Motion, EFSE, GGF, TCX, Ergobrix, consorțiul „Lumina Noastră” și Microinvest. 

Parteneriatele anunțate vor sprijini investiții în eficiență energetică, infrastructură, digitalizare, acces la finanțare pentru companii, energie regenerabilă, dezvoltare industrială și creșterea sectorului privat.

Pe lângă parteneriatele investiționale și instrumentele de finanțare anunțate în cadrul conferinței, Guvernul Republicii Moldova a prezentat patru noi proiecte de investiții în economia națională, în valoare totală de 364 de milioane de euro:

Renovatio/Greenvolt, cu o investiție anunțată de 280 de milioane de euro;

Holcim, cu o investiție anunțată de 50 de milioane de euro;

Gvura, cu o investiție anunțată de 29 de milioane de euro;

BauTex, cu o investiție anunțată de 5 milioane de euro.

În total, parteneriatele, instrumentele de finanțare și noile proiecte private de investiții depășesc valoarea de 1 miliard de euro pentru economia Republicii Moldova. Acest rezultat confirmă rolul tot mai relevant al țării noastre ca destinație pentru investiții strategice, producție, energie curată, dezvoltare digitală și conectivitate regională.

Prezentă la conferință, Marta Kos, Comisara Europeană pentru Extindere, a reiterat sprijinul Uniunii Europene pentru transformarea economică a Republicii Moldova și pentru integrarea mai strânsă a acesteia în piața europeană.

„Proiectele de investiții anunțate astăzi arată că Republica Moldova nu este doar o țară pe care Uniunea Europeană o sprijină ferm, ci și o țară care poate contribui în mod real la competitivitatea, securitatea, viitorul digital și capacitatea industrială a Europei”, a declarat Marta Kos, Comisara Europeană pentru Extindere.

„Republica Moldova intră într-o nouă etapă de dezvoltare economică, în care reformele, integrarea europeană și investițiile încep să producă rezultate concrete. Anunțurile de astăzi arată că Moldova nu este doar o țară cu potențial, ci o țară în care investitori serioși, instituții financiare și parteneri europeni sunt pregătiți să dezvolte proiecte pe termen lung”, a declarat Alexandru Munteanu, Prim-ministrul Republicii Moldova.

Eugeniu Osmochescu, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, a prezentat progresul reformelor și oportunitățile investiționale ale Republicii Moldova, evidențiind rolul Planului de Creștere al Uniunii Europene în îmbunătățirea predictibilității, accesului la finanțare și climatului investițional.

„Prin Planul de Creștere al Uniunii Europene și parteneriatele anunțate astăzi, Republica Moldova transformă progresul reformelor în oportunități concrete de investiții. Obiectivul nostru este să construim o economie mai competitivă, mai bine conectată la piețele europene și capabilă să genereze creștere durabilă, locuri de muncă de calitate și producție cu valoare adăugată mai mare”, a declarat Eugeniu Osmochescu, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova.

Agenda conferinței include sectoare esențiale pentru competitivitatea pe termen lung a Republicii Moldova, precum energia, transportul și logistica, lanțurile valorice industriale, procesarea agroalimentară, investițiile rurale, digitalizarea, sănătatea, biotehnologia și dezvoltarea tehnologică.

Pe lângă ceremonia de semnare, evenimentul oferă o platformă de dialog direct între autorități publice, investitori, instituții financiare și companii. Prin discuții sectoriale și sesiuni B2B, conferința a conectat agenda de reforme a Republicii Moldova cu proiecte concrete, instrumente de finanțare și parteneriate de afaceri.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Mai multe oportunități pentru întreprinderile mici și mijlocii. Un proiect care armonizează legislația națională cu acquis-ul european a fost votat în prima lectură

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu efectuează o vizită în Ungaria

/ Acum 2 zile

Ordinea de zi a ședinței plenare din 22 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului

/ Acum 2 zile

Subiecte examinate la ședințele comisiilor permanente în perioada 20-21 septembrie 2026

/ Acum 2 zile

Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu un grup de studenți și tineri profesioniști

/ Acum 2 zile

Guvernul a aprobat Strategia națională în domeniul drogurilor și adicțiilor pentru anii 2026–2032

/ Acum 2 zile

Reguli clare pentru organizarea traficului, dezvoltarea transportului public și amenajarea parcărilor cu plată

/ Acum 2 zile

Primarul municipiului Bălți va putea fi asistat de un cabinet propriu

/ Acum 3 zile

Guvernul a aprobat crearea a 34 de agenții teritoriale pentru educație care vor administra școlile din țară

/ Acum 3 zile

Medicamente, dispozitive medicale și tehnologii mai bune: Guvernul a aprobat un mecanism național unic de evaluare

/ Acum 3 zile

Moldova accelerează tranziția către transportul electric: cel puțin 600 de puncte de încărcare până în 2030

/ Acum 3 zile

Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Irlanda vor putea beneficia de pensii pentru anii lucrați în ambele țări

/ Acum 3 zile

Sprijin francez pentru continuarea reformelor în sectorul energetic

/ Acum 3 zile

Moldovenii care muncesc în Irlanda vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

 


 
/ Acum 17 ore

Prim-ministrul Vasile Tofan s-a întâlnit cu tinerii care au adus Republicii Moldova trei medalii la Campionatul Mondial de Robotică

/ Acum 17 ore

Acces facilitat pe piața europeană: BEI acordă 150 de milioane de euro pentru modernizarea sectorului agroalimentar prin programul „Livada Moldovei II”

/ Acum 18 ore

Premierul Vasile Tofan și Vicepreședintele Băncii Europene de Investiții au discutat despre accelerarea proiectelor de dezvoltare în Republica Moldova

/ Acum 18 ore

Două cazuri de încălcare a spațiului aerian național, înregistrate în ultima săptămână. Ministerul Apărării reiterează necesitatea consolidării capacităților de apărare aeriană

/ Acum 19 ore

Vicepremierul Valeriu Chiveri a participat la marcarea a 30 de ani de activitate a Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol

/ Acum 19 ore

Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de canoe maraton din Argentina

/ Acum 19 ore

FOTO // Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, trei decenii de luptă pentru educația în limba română. Autoritățile anunță progrese privind soluționarea problemei sediului

/ Acum 19 ore

O dronă a căzut în satul Chiștelnița din raionul Telenești. Poliția a securizat zona

/ Acum 20 ore

Premieră la alegerile din 1 noiembrie 2026: alegătorii vor putea vota cu buletinul digital din aplicația EVO

/ Acum 20 ore

BNM simplifică regulile valutare: transferuri și investiții de până la 100.000 de euro fără autorizație

Vezi mai multe