Premierul Dorin Recean, la Forumul Diplomației de la Antalya: „Sprijinirea Moldovei înseamnă consolidarea securității întregului continent”
În cadrul Forumului Diplomației de la Antalya, premierul Dorin Recean a participat la un panel de discuții, unde a vorbit despre contextul geopolitic și importanța identificării unor soluții viabile pentru depășirea provocărilor actuale.
Prim-ministrul Dorin Recean a reiterat că aderarea la Uniunea Europeană rămâne un obiectiv strategic al Republicii Moldova, esențial pentru securitatea și dezvoltarea țării.
„Am accentuat că Republica Moldova este o țară pașnică, un stat cu aspirații de a deveni membru al UE până în 2030 și o țară deschisă pentru investiții și cooperare avantajoasă cu statele lumii. Ne bucurăm să vedem că tot mai mulți europeni înțeleg că o Europă extinsă este mai sigură, mai pașnică și mai prosperă”, a declarat premierul Dorin Recean.
De asemenea, șeful Executivului de la Chișinău a vorbit despre provocările economice și de securitate din ultima perioadă, dar și atacurile hibride la care este supusă Republica Moldova, subliniind că se urmărește divizarea societății și subminarea încrederii în procesele democratice.
„Republica Moldova rezistă. Suntem o democrație în prima linie care apără valorile europene. Sprijinirea Moldovei înseamnă consolidarea securității întregului continent”, a precizat premierul.
Cea de-a patra ediție a Forumului Diplomației are loc în perioada 11–13 aprilie și reunește șefi de state și de guverne, miniștri și experți, care vor aborda subiecte de actualitate de pe agenda regională și internațională.
Linia electrică de 400 kV Vulcănești–Chișinău a fost pusă sub tensiune. Președinta Maia Sandu: „Independența energetică înseamnă să putem decide singuri de unde cumpărăm energia”
Mesajul președintei Maia Sandu în cadrul evenimentului de lansare a proiectului LEA Vulcănești–Chișinău
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorii Irlandei, Italiei, Regatului Unit, României, SUA și Țărilor de Jos acreditați pe lângă OSCE
Republica Moldova, prin ochii generației Independenței: expoziție de pictură și sculptură la Parlament
Fracțiunile parlamentare, consultate pe marginea pachetului legislativ privind reforma APL
Progresele Republicii Moldova în procesul de aderare la UE, analizate la reuniunea Consiliului de Experți de pe lângă Comisia pentru integrare europeană
Consiliul Național de Securitate a aprobat măsuri pentru consolidarea securității cibernetice a Republicii Moldova
Declarațiile de presă susținute în urma ședinței Consiliului Național de Securitate
Finanțare suplimentară pentru dezvoltarea infrastructurii de gestionare a deșeurilor solide din mai multe regiuni ale țării
Ședința Consiliului Național de Securitate a fost convocată pentru vineri, 6 noiembrie, ora 10.00
Drepturile omului și apropierea celor două maluri ale Nistrului, discutate pe platforma Parlamentului Federal al Germaniei
Valeriu Chiveri a discutat la Berlin despre evoluțiile procesului de reglementare transnistreană
Experții de pe ambele maluri ale Nistrului au reluat dialogul în domeniul problemelor sociale și al ajutorului umanitar, după o pauză de doi ani
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 5 noiembrie 2026
Valută nedeclarată descoperită la aeroport. Peste 17 200 de euro, ridicați de vameși
VIDEO // Federația Moldovenească de Fotbal se alătură campaniei „Generația Pădurii”
FOTO // Primul bloc locativ renovat energetic, inaugurat la Chișinău. Pierderile de căldură au fost reduse cu 64%
Piața gazelor naturale în ianuarie–septembrie 2026, prezentată într-un raport ANRE
Profesorii agresați trebuie protejați de presiuni și sancțiuni nejustificate: Recomandările Ministerului Educației
Peste 450 000 de cetățeni au depus cereri pentru compensații la energie
Cooperarea Republicii Moldova cu BERD, discutată de Premierul Vasile Tofan și Președinta instituției financiare, Odile Renaud-Basso
Sala Bibliotecii Parlamentului va purta numele lui Vasile Stroescu
Percheziții în două locații din capitală într-o cauză penală ce vizează activitatea unor call centre
Negocierile de la Abu Dhabi între Ucraina și Rusia mediate de SUA s-au încheiat
FOTO // La Strășeni au început lucrările de construcție a rețelei de canalizare pentru sectorul Orașul Vechi și satul Făgureni
FOTO // Premierul Vasile Tofan participă la Conferința ONU privind schimbările climatice COP31 din Turcia
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz
Inspectoratul pentru Protecția Mediului va utiliza drone pentru monitorizarea încălcărilor legislației ecologice
ARMENPRESS: Armenia și Finlanda discută despre cooperarea comercială și economică
Autoritățile și societatea civilă, invitate să participe la stabilirea domeniilor prioritare de finanțare a proiectelor de mediu