Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu noua șefă a Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova, care și-a început mandatul la 1 august curent. Discuțiile au vizat prioritățile cooperării dintre Republica Moldova și Consiliul Europei, cu accent pe consolidarea instituțiilor democratice, reforma justiției, combaterea corupției și protecția drepturilor omului.
Șeful Executivului a apreciat parteneriatul cu Consiliul Europei și expertiza oferită în realizarea reformelor necesare pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova. Premierul a subliniat că procesul de integrare europeană presupune, în egală măsură, instituții puternice, respectarea principiilor democratice și un sistem de justiție în care cetățenii și mediul de afaceri să aibă încredere.
În acest context, interlocutorii au discutat despre măsurile necesare pentru consolidarea statului de drept și creșterea încrederii în sistemul de justiție. Prim-ministrul a evidențiat și importanța consolidării profilului Republicii Moldova drept o țară sigură și predictibilă, inclusiv pentru investitori.
Un subiect aparte a vizat extinderea cooperării cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea unor proiecte de infrastructură în domeniile sănătății, drumurilor și irigațiilor, inclusiv proiecte prevăzute în Planul de creștere.
Votat în a doua lectură: Resursele financiare alocate serviciilor medicale vor crește
Adoptat de Parlament: Răspunderea penală poate fi transmisă și după reorganizarea persoanei juridice
Rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026, adoptată de Parlament
Republica Moldova devine parte a sistemului de schimb automatizat de date cu statele UE, care facilitează identificarea persoanelor și bunurilor căutate
Republica Moldova va putea face schimb de rezultate ale analizelor ADN cu alte state pentru descoperire a infracțiunilor grave
Igor Grosu, la Budapesta: „Este un moment bun pentru a deschide un nou capitol în relația dintre parlamentele și țările noastre”
Premierul Vasile Tofan, la 35 de ani ai BNM: „O bancă centrală puternică, profesionistă și independentă este esențială pentru o economie modernă”
Ordinea de zi a ședinței plenare a fost completată
Subiecte examinate la ședințele comisiilor permanente în perioada 15-16 septembrie 2026
Investițiile în eficiența energetică a clădirilor publice au depășit 348 de milioane de euro în perioada 2019–2025
Acord dintre Republica Moldova și România pentru continuarea construcției podului Ungheni-Ungheni și modernizarea infrastructurii rutiere
Republica Moldova va beneficia de un grant de 4,3 milioane de euro pentru consolidarea capacităților Armatei Naționale
Comunitățile de energie - o nouă formă de organizare juridică pentru toți cei care produc, consumă și stochează energie în comun
Președinta Maia Sandu, la Forumul „Reformarea Justiției și Combaterea Corupției”: „Independența justiției presupune integritate și responsabilitate”
FOTO // Un proiect de 39,7 milioane de lei pentru extinderea alimentării cu apă în raionul Glodeni se apropie de final
Guvernatoarea BNM: Sprijinul BERD este important pentru dezvoltarea sectorului financiar și consolidarea parcursului european
Prim-ministrul Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU
AIPA pregătește evaluarea sistemului de management al securității informațiilor pentru conformarea la ISO 27001
Peste 18 mii de tineri au fost admiși în școli profesionale, colegii și centre de excelență: 2700 dintre aceștia au optat pentru învățământul dual
Siegfried Mureşan: „Sunt pregătit să formăm un guvern serios, reformator, pro-european”
Premierul a vizitat Hotelul „Zarea”: „Ne dorim o licitație transparentă și cât mai mulți ofertanți”
VIDEO // Premierul Vasile Tofan, despre procesul de privatizare a hotelului „Zarea”: „Scopul nostru este să generăm cât mai mulți bani la buget, dar și să valorificăm un obiectiv important din centrul Chișinăului”
Noul director AIPA, Radu Musteața, prezentat echipei instituției: „Avem mult de lucru în procesul de aliniere la cerințele Uniunii Europene”
FOTO // Fragmente care ar putea proveni de la o dronă au fost depistate pe un teren din apropierea satului Colonița
IGSU atenționează despre riscul intoxicațiilor cu dioxid de carbon în timpul fermentării vinului
MEC vine cu o reacție după cazul semnalat la o școală din capitală: „Fiecare elev trebuie să primească manualele necondiționat și să fie tratat în mod egal”
Trei persoane au fost traumatizate în urma unui grav accident rutier produs la Calfa, Anenii Noi
FOTO // Zilele Filmului Românesc au început la Chișinău cu proiecția filmului „Cercul”
FOTO // Academia „Ștefan cel Mare” a inaugurat un laborator pentru instruirea operatorilor de drone
VIDEO // Peste 218 milioane de lei au fost direcționate către obiectivele Fondului de convergență, deși mecanismul nu a început încă să funcționeze