ro

 

Oficial
14 Noiembrie, 2026 / 01:17
/ 12 August, 2026

Premierul Vasile Tofan a discutat cu omologul său ceh, Andrej Babiš

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său Ceh, Andrej Babiš. Oficialii au discutat despre sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova și dezvoltarea relațiilor bilaterale, în beneficiul cetățenilor ambelor state.

Șeful Executivului de la Chișinău a mulțumit Republicii Cehe pentru sprijinul constant acordat țării noastre, inclusiv pentru contribuția la consolidarea rezilienței Republicii Moldova, precum și susținerea agendei europene.

Cei doi oficiali au subliniat că integrarea europeană contribuie la creșterea competitivității, atragerea investițiilor și dezvoltarea economică. În acest context, Șeful Guvernului a menționat că Republica Moldova este pregătită să avanseze în procesul de aderare la UE, în baza rezultatelor obținute și reformelor implementate.

Prim-miniștrii au discutat despre oportunitățile de aprofundare a cooperării economice și de atragere a unor noi investiții cehe în Republica Moldova. Părțile au convenit să mențină un dialog strâns și să continue dezvoltarea cooperării bilaterale.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Sala Bibliotecii Parlamentului va purta numele lui Vasile Stroescu

/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale

/ Acum 3 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European

/ Acum 4 zile

Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”

/ Acum 4 zile

Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos

/ Acum 4 zile

President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting

/ Acum 4 zile

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”

/ Acum 4 zile

Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu șeful Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii, François Blancy

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan, la reuniunea Platformei pentru Conectivitate Digitală: „Pentru o țară mică precum Moldova, digitalizarea este o necesitate competitivă”

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu: Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028 și pledează pentru mecanisme europene mai ferme de protejare a statului de drept după aderare