Președinta Maia Sandu, de Ziua Independenței: „Lucrurile mari le putem face doar împreună”
În deschidere, șefa statului a adus un omagiu generației Renașterii Naționale, care și-a asumat riscuri și sacrificii pentru dreptul de a trăi liber acasă și pentru a lăsa copiilor o țară liberă. „Ei și-au făcut datoria - au creat un stat independent. Noi avem datoria să-l creștem”, a subliniat Președinta.
Maia Sandu a abordat apoi încercările la care este supusă astăzi Republica Moldova: propaganda care promovează dezbinarea și neîncrederea, prezența ilegală a armatei ruse, dronele care pun în pericol pacea și banii murdari folosiți de unele partide politice menite să slăbească statul din interior. În fața acestor amenințări, șefa statului a chemat întreaga societate să regăsească „entuziasmul și puterea de a crede în țara noastră” care au i-au caracterizat pe cei care au făurit independența.
Președinta a făcut un apel la reflecție cu privire la drumul parcurs de Republica Moldova în cei 35 de ani de independență. „Faptul că avem încă multe probleme de rezolvat nu anulează progresul făcut de Moldova și oamenii săi”, a afirmat Maia Sandu, amintind că cetățenii au protejat împreună democrația care rămâne indispensabilă independenței țării. „Neamul nostru nu mai vrea să trăiască niciodată într-o țară-închisoare”, a punctat șefa statului.
De asemenea, Președinta a amintit că independența îi unește pe oameni indiferent de vârstă, profesie, limba vorbită, localitate sau viziune politică. „Independența nu e despre a fi la fel, independența nu ne cere să fim identici, ci să fim liberi împreună. Direcția noastră e comună - spre Uniunea Europeană. Pentru că acolo identitatea se respectă, nu se controlează”, a declarat Maia Sandu.
Președinta i-a încurajat pe cetățeni să nu renunțe atunci când este greu și să nu uite că fiecare contribuie, prin ceea ce face zi de zi, la felul în care arată țara noastră: „Republica Moldova este ceea ce suntem noi. Ce suntem la lucru, ce suntem în familie, ce suntem pe ulițele satului, chiar și ce suntem pe internet. Să fim peste tot așa cum vrem să fie Republica Moldova”, a evidențiat Maia Sandu.
În încheiere, șefa statului a vorbit despre responsabilitatea fiecăruia pentru viitor și despre puterea de a realiza împreună lucrurile importante pentru țară. „Vă mulțumesc că sunteți liberi, pentru că atât timp cât voi veți fi liberi, Republica Moldova va fi liberă. Lucrurile mici și le face singur fiecare pentru familia lui. Lucrurile mari le putem face doar împreună”, a concluzionat Președinta.
Președinta Maia Sandu efectuează o vizită în Ungaria
Ordinea de zi a ședinței plenare din 22 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului
Subiecte examinate la ședințele comisiilor permanente în perioada 20-21 septembrie 2026
Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu un grup de studenți și tineri profesioniști
Guvernul a aprobat Strategia națională în domeniul drogurilor și adicțiilor pentru anii 2026–2032
Reguli clare pentru organizarea traficului, dezvoltarea transportului public și amenajarea parcărilor cu plată
Primarul municipiului Bălți va putea fi asistat de un cabinet propriu
Guvernul a aprobat crearea a 34 de agenții teritoriale pentru educație care vor administra școlile din țară
Medicamente, dispozitive medicale și tehnologii mai bune: Guvernul a aprobat un mecanism național unic de evaluare
Moldova accelerează tranziția către transportul electric: cel puțin 600 de puncte de încărcare până în 2030
Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Irlanda vor putea beneficia de pensii pentru anii lucrați în ambele țări
Sprijin francez pentru continuarea reformelor în sectorul energetic
Moldovenii care muncesc în Irlanda vor putea beneficia de pensii și prestații sociale
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu
Acces facilitat pe piața europeană: BEI acordă 150 de milioane de euro pentru modernizarea sectorului agroalimentar prin programul „Livada Moldovei II”
Premierul Vasile Tofan și Vicepreședintele Băncii Europene de Investiții au discutat despre accelerarea proiectelor de dezvoltare în Republica Moldova
Două cazuri de încălcare a spațiului aerian național, înregistrate în ultima săptămână. Ministerul Apărării reiterează necesitatea consolidării capacităților de apărare aeriană
Vicepremierul Valeriu Chiveri a participat la marcarea a 30 de ani de activitate a Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol
Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de canoe maraton din Argentina
FOTO // Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, trei decenii de luptă pentru educația în limba română. Autoritățile anunță progrese privind soluționarea problemei sediului
O dronă a căzut în satul Chiștelnița din raionul Telenești. Poliția a securizat zona
Premieră la alegerile din 1 noiembrie 2026: alegătorii vor putea vota cu buletinul digital din aplicația EVO
BNM simplifică regulile valutare: transferuri și investiții de până la 100.000 de euro fără autorizație
CEC a aprobat simbolurile electorale pentru imprimare în buletinele de vot la alegerile regionale din 15 noiembrie
FOTO, VIDEO // Șefa statului Maia Sandu, întâmpinată de președintele Ungariei, András Baka, la Palatul Sándor din Budapesta
Accident grav la Hâncești. O fetiță de opt ani a fost lovită de un automobil pe trecerea de pietoni
UPDATE: O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova și a dispărut de pe radare
Negocierile trilaterale dintre Rusia, SUA și Ucraina ar putea avea loc la Abu Dhabi în prima jumătate a lunii noiembrie
GALERIE FOTO // Două spitale din Moldova au început procesul de modernizare energetică
Polițiștii îndeamnă părinții și copiii să respecte măsurile de siguranță în timpul vacanței de toamnă