Președinta Maia Sandu va participa la Congresul Partidului Popular European din Spania
În perioada 27–29 aprilie, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua o vizită în Regatul Spaniei, unde va participa la Congresul Partidului Popular European, organizat în orașul Valencia.
În cadrul evenimentului, șefa statului va susține un discurs și va avea întrevederi cu lideri europeni, șefi de stat și de guvern, pentru a consolida sprijinul politic pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, a extinde cooperarea economică și a aprofunda relațiile bilaterale cu țările partenere.
În seara zilei de 27 aprilie, Președinta Maia Sandu se va întâlni, la Barcelona, cu membrii comunității moldovenești din Spania. Întâlnirea va oferi prilejul unui dialog despre prioritățile actuale ale țării și contribuția diasporei la dezvoltarea Republicii Moldova. Doritorii de a participa la discuție sunt invitați să completeze formularul de înregistrare.
Discursul Prim-ministrului Vasile Tofan la Conferința ONU privind schimbările climatice (COP31)
Premierul Vasile Tofan a participat la Conferința ONU privind schimbările climatice
Cooperarea Republicii Moldova cu BERD, discutată de Premierul Vasile Tofan și Președinta instituției financiare, Odile Renaud-Basso
Sala Bibliotecii Parlamentului va purta numele lui Vasile Stroescu
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz
Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale
Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia
Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European
Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”
Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos
President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie
Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”
VIDEO // Peste 2 000 de persoane au participat la campania de împădurire din localitatea Pogănești. Ministrul Gheorghe Hajder: „Transformăm acțiunea de plantare într-o responsabilitate națională”
BTA: Biblioteca Națională a Bulgariei va premia, pe 10 decembrie, toți donatorii campaniei dedicate marcării a 150 de ani de la fondare
Accident grav la Florești. Un motociclist a murit la spital după ce s-a izbit de un copac
IGP oferă detalii despre polițistul rănit în zona Criuleni-Dubăsari: „Vânătoarea era autorizată, iar participanții dețineau armele legal”
Generația Pădurii 2026: 33 mii de puieți de plop, plantați pe o suprafață de 40 de hectare
Prim-ministrul Vasile Tofan va participa la Summitul Francofoniei din Phnom Penh
Un angajat al poliției a fost rănit în timpul unei vânători în zona Criuleni-Dubăsari
FOTO // Piața agroalimentară din Ungheni, modernizată cu peste 18 milioane de lei. Producătorii locali vor putea să-și comercializeze marfa în condiții mai bune
Parlamentul s-a alăturat, și în acest an, campaniei naționale #GenerațiaPădurii „Toamna 2026”
GALERIE FOTO // Campania „Generația Pădurii” la Pogănești. Peste 3 000 de hectare vor fi împădurite în această toamnă
FOTO // „Drumul Recifelor”, „Descoperă Edineț” și „Tărâmul Peisajelor Ascunse”. Trei trasee turistice noi, lansate în raionul Edineț
R. Moldova și Cehia își consolidează cooperarea în domeniul asistenței sociale. Reforma RESTART, susținută printr-un nou parteneriat
Ziua Mondială a Diabetului. Peste 136 000 de persoane au beneficiat de medicamente compensate pentru tratarea bolii
Polițiștii vor asigura ordinea publică în perioada organizării alegerilor din UTA Găgăuzia
FOTO // Marea Plantare Națională a început la Pogănești. Circa 1 200 de persoane vor planta 40 de hectare de pădure în lunca Prutului
CEC avertizează asupra unor informații false privind linia telefonică pentru alegătorii din Găgăuzia. Cetățenii, îndemnați să consulte doar sursele oficiale