ro

 

Oficial
02 Noiembrie, 2026 / 18:08
/ 24 Martie, 2025

Prim-ministrul Dorin Recean a prezidat ședința Consiliului Fondului Rutier

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

Premierul Dorin Recean a prezidat ședința Consiliului Fondului Rutier la care a fost prezentat raportul de executare a bugetului ,,Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale”, pentru anul 2024.

Potrivit documentului prezentat de Asociația de Stat a Drumurilor (ASD), în total, pentru executarea lucrărilor de întreținere și reparație a drumurilor publice naționale a fost alocat un buget de circa 2 miliarde de lei. Suma valorificată pentru toate lucrările executate în perioada ianuarie – decembrie 2024 este de peste 1,9 miliarde de lei, ceea ce constituie  96,7%.

Pentru întreținerea drumurilor publice naționale a fost alocată cea mai mare parte a sumei – 1,1 miliarde de lei. Lucrările au fost efectuate prin intermediul a 12 companii specializate S.A. ,,Drumuri”. Printre măsurile realizate se numără intervențiile pentru întreținerea drumurilor publice naționale pe timp de iarnă, lucrări de amenajare a stațiilor pentru pasageri, amenajarea sensurilor giratorii, a intersecțiilor și a trecerilor pentru pietoni.

De asemenea, din suma totală, pentru reconstrucția și reparația drumurilor publice naționale și a construcțiilor inginerești au fost alocate mijloace financiare în mărime de 666 de milioane de lei, iar pentru executarea lucrărilor de proiectare și evaluare a drumurilor și procurarea terenurilor s-au cheltuit peste  65 de milioane de lei.

„Infrastructura reprezintă un pilon esențial al dezvoltării economice sustenabile, iar cu  sprijinul Uniunii Europene, prin intermediul ajutorului de 1,9 miliarde de euro, avem oportunitatea de a accelera modernizarea acesteia. Astfel, ne vom permite să construim o bază solidă pentru creșterea economică a țării”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.

Un alt subiect al ședinței s-a referit la Planul de activitate al Consiliului Fondului Rutier pentru anul 2025. În anul curent, pentru drumurile publice naționale a fost alocat un buget inițial de circa 1,7 miliarde de lei, iar prioritară este îmbunătățirea condițiilor de circulație din punct de vedere al stării drumurilor și al siguranței în trafic.

În cadrul ședinței de astăzi, a mai fost prezentat necesarul de fonduri pentru atingerea obiectivelor strategice „Strategia de Mobilitate 2030”.

În prezent, în gestiunea Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” sunt 5 963,2 km de drumuri naționale, inclusiv: 631 km de drumuri expres, 2 005 km de drumuri republicane și 3 334 km de drumuri regionale.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Parlamentul se întrunește în ședință plenară joi, 29 octombrie. Pe agendă se află 13 proiecte de lege, dintre care patru cu sigla UE

/ Acum 5 zile

Indemnizații de 200.000 de lei pentru profesorii de limbă română care merg să predea în UTA Găgăuzia și Taraclia

/ Acum 5 zile

Executivul actualizează regulile de privatizare și lista bunurilor proprietate de stat

/ Acum 5 zile

Guvernul simplifică regulile pentru afaceri și reduce costurile administrative

/ Acum 5 zile

Guvernul a aprobat lista laureaților Premiului Național pentru anul 2026

/ Acum 5 zile

Protecție sporită împotriva fraudelor cu carduri bancare și alte mijloace de plată fără numerar

/ Acum 5 zile

Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au vizitat Stația Electrică Chișinău

/ Acum 5 zile

Guvernul lansează o nouă rundă de consultări publice privind pachetul legislativ pentru reforma administrației publice locale

/ Acum 5 zile

Igor Grosu, la întrevederea cu Prim-ministrul României: „Avem nevoie de mai multe poduri peste Prut și mai puține frontiere între noi”

/ Acum 6 zile

Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său Român, Luca Niculescu: „Ne leagă viitorul pe care vrem să-l construim împreună”

/ Acum 6 zile

Discursul Premierului Vasile Tofan, la conferința de presă comună cu omologul român, Luca Niculescu

/ Acum 6 zile

Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu secretara de stat pentru afaceri europene a Croației, Andreja Metelko-Zgombić

/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere de rămas-bun cu Ambasadorul Slovaciei, Pavol Ivan

/ Acum 6 zile

Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, în dialog cu ministrul afacerilor externe al României, Dan Neculăescu