Republica Moldova va primi o nouă tranșă de 157 de milioane de euro din Planul de Creștere: „Este responsabilitatea noastră să transformăm această oportunitate în rezultate pentru oameni”
Republica Moldova va beneficia de o nouă tranșă de 157 de milioane de euro din Planul de Creștere, după îndeplinirea a 18 angajamente de reformă, în primul semestru al acestui an. Anunțul a fost făcut în urma celei de-a 10-a reuniuni a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, desfășurată la Bruxelles. Țara noastră a realizat, până acum, aproximativ 95% din măsurile prevăzute, pentru perioada respectivă, în Agenda de Reformă, iar noua finanțare va permite continuarea investițiilor în domenii cheie.
„Acești bani ne ajută să finanțăm investiții în transport, energie, apă și canalizare, sănătate și educație. Dar, în cele din urmă, cifrele contează dacă oamenii pot vedea rezultatele. Întrebarea importantă este ce înseamnă toate acestea pentru oameni: ce se schimbă în localitatea în care trăiesc, în afacerea pe care o conduc, în viața familiei lor. Iar integrarea europeană produce deja rezultate concrete, pe care oamenii încep să le simtă în viața de zi cu zi”, a declarat Prim-ministrul Vasile Tofan, în cadrul conferinței de presă.
În discursul său, Premierul a menționat că beneficiile integrării europene se resimt deja în economie și în viața de zi cu zi a cetățenilor. În prima jumătate a anului, circa două treimi din exporturile de bunuri ale Republicii Moldova au ajuns pe piața Uniunii Europene, însumând aproximativ 1,3 miliarde de euro, în creștere cu peste 10%.
Totodată, transferurile în euro sunt acum mult mai ieftine: în medie, circa 1 euro, față de cel puțin 20 de euro anterior, datorită aderării Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro. În același timp, Convenția de Tranzit Comun simplifică transportul mărfurilor, iar costurile de roaming cu Uniunea Europeană sunt mai mici.
În cadrul Consiliului de Asociere au fost discutată și situația de securitate din regiune. Premierul a vorbit despre încălcările repetate ale spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone și rachete rusești și a mulțumit Uniunii Europene pentru sprijinul acordat țării noastre în consolidarea rezilienței și capacităților de apărare, inclusiv prin Instrumentul European pentru Pace. Supravegherea și apărarea spațiului aerian rămân priorități pentru Republica Moldova.
Prim-ministrul a reiterat și sprijinul Republicii Moldova pentru Ucraina, inclusiv prin facilitarea tranzitului cerealelor ucrainene, și a menționat contribuția țării noastre la misiunile Uniunii Europene și schimbul de experiență cu partenerii europeni în combaterea amenințărilor hibride și a ingerințelor electorale.
În domeniul energetic, Vasile Tofan a menționat că Republica Moldova s-a pregătit pentru sezonul rece, inclusiv prin măsuri pentru asigurarea necesarului de energie. Guvernul va continua să urmărească atât securitatea aprovizionării, cât și protejarea gospodăriilor vulnerabile pe parcursul iernii.
Un alt subiect al reuniunii a vizat următoarele etape ale procesului de aderare. În această vară au fost deschise clusterele 1 (Elemente fundamentale) și 6 (Relații externe), iar autoritățile lucrează pentru deschiderea clusterelor rămase și pentru parcurgerea următoarelor etape ale negocierilor. Obiectivul Guvernului este finalizarea lucrărilor tehnice necesare pentru încheierea negocierilor până la începutul anului 2028 și pregătirea Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2030.
„Nu cerem standarde mai puțin exigente și nici scurtături. Credem într-un proces previzibil, bazat pe merite, în care progresele în implementarea reformelor sunt urmate de progrese în negocieri”, a declarat Premierul.
Vasile Tofan a accentuat, în același timp, că sprijinul european trebuie însoțit de capacitatea instituțiilor Republicii Moldova de a livra rezultate: „Bruxelles-ul ne poate oferi acces la piață, finanțare, expertiză și sprijin politic. Dar Bruxelles-ul nu poate face instituțiile noastre să funcționeze mai bine. Nu poate executa proiectele în locul nostru. Nu poate simplifica procedurile noastre. Această parte a muncii trebuie făcută la Chișinău”.
Șeful Guvernului le-a mulțumit funcționarilor implicați în procesul de aderare și implementarea reformelor, menționând efortul depus în ultimele luni pentru realizarea angajamentelor asumate de Republica Moldova.
„Integrarea europeană este proiectul național al Republicii Moldova. Cu doar câțiva ani în urmă, pentru mulți ideea că Moldova poate deveni membră a Uniunii Europene părea aproape imposibilă. Astăzi discutăm despre date și obiective concrete. Avem în față un program clar de lucru, iar sarcina noastră este să continuăm să livrăm rezultate – în reforme, investiții, securitate și protejarea cetățenilor. Asemenea oportunități vin rar. Este responsabilitatea noastră să nu le ratăm”, a declarat Prim-ministrul Vasile Tofan.
Intrarea pe rod a plantațiilor horticole va fi stabilită după criterii mai clare
Republica Moldova transpune în legislația națională norme și condiții europene de activitate în domeniul comunicațiilor poștale
Cadru juridic unic pentru investigarea accidentelor şi incidentelor din transportul aerian, feroviar şi maritim
Codul civil, modificat pentru consolidarea cadrului juridic aplicabil relațiilor de reprezentare comercială
Cinci autovehicule donate la Ungheni și Căușeni pentru activități culturale, sportive și caritabile, scutite de plata drepturilor de import
Legislația națională privind impozitarea directă și calcularea accizelor va fi aliniată la normele Uniunii Europene
Trei motopompe, din rezervele de stat, puse la dispoziția „Apă-Canal Chișinău”
Prim-ministrul Vasile Tofan, la întrevedere cu Valdis Dombrovskis: „Integrarea europeană este proiectul nostru național”
Guvernul, Comisia Europeană și partenerii din instituțiile financiare internaționale au discutat prioritățile investiționale din Planul de Creștere pentru Moldova
Prim-ministrul Vasile Tofan, la Dialog Pro-Industrie: „Vrem o industrie mai competitivă, mai tehnologizată și mai rezilientă”
Noul Concept de reorganizare a administrației locale, discutat cu președinții de raioane și primarii orașelor
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare Valeriu Chiveri cu ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova Petra Lärke
Președinta Maia Sandu a discutat cu comisarul european Valdis Dombrovskis despre sprijinul Uniunii Europene pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova
Veronica Briceag a participat la cea de-a 67-a Reuniune a Comisiei pentru politică economică și de dezvoltare a APCEMN
FOTO // Maria Drăgan, omagiată la Nisporeni prin cântec și un festival național de folclor
Energocom a cumpărat energie electrică la un preț mediu de 157,42 euro/MWh în luna septembrie
MEC își menține poziția de a nu mai premia din bani publici probele sportive nerecunoscute olimpic. Dan Perciun: „Robinetele care alimentau vechile practici se închid”
FOTO // R. Moldova și Emiratele Arabe Unite au semnat un Memorandum de înțelegere privind cooperarea dintre Institutele diplomatice
Noi proiecte culturale și schimburi profesionale, discutate cadrul celei de-a 11-a reuniuni a Grupului de lucru GUAM
StratCom: Sprijinul militar al Norvegiei, atacat cu manipulări pe canale anonime de Telegram
Doi angajați de la ANSA și trei reprezentanți ai unor agenți economici, vizați într-un dosar de corupție la Postul de Inspecție la Frontieră Leușeni–Albița
VIDEO // Ministrul Apărării, înainte de Moldova Security Forum: „Securitatea înseamnă mai mult decât apărare”
Ministrul german de externe afirmă că ambițiile Rusiei depășesc Ucraina
Vasile Tofan: „Incidentele tot mai dese cu drone arată că securitatea Moldovei nu mai este o temă abstractă"
Accident fatal la Strășeni. O femeie a fost lovită mortal de un automobil
FOTO // Teatrul Național „Mihai Eminescu” marchează 105 ani de istorie și creație
Un an de la conectarea Moldovei la SEPA. Cetățenii și companiile au economisit 16,4 milioane de euro
VIDEO // O pompă suplimentară va fi instalată la stația de captare a apei din Prut, la Leova
Ultima zi de înregistrare pentru alegerile din Găgăuzia: Câți candidați s-au înscris pentru funcțiile de Bașcan și deputat în Adunarea Populară
DOC // Mihaela Fedoseev a fost numită în funcția de șef al Cabinetului Președintelui R. Moldova