ro

 

Oficial
15 Noiembrie, 2026 / 13:01
/ 11 Aprilie, 2025

Șefa statului a participat la marcarea a 35 de ani de la constituirea legală a Primului Parlament al Republicii Moldova

Președinția Republicii Moldova
presedinte.md
		

Președinta Maia Sandu a participat vineri, 11 aprilie, alături de primii deputați aleși democratic, la conferința care a marcat 35 de ani de la constituirea legală a Primului Parlament al țării noastre.

Șefa statului a apreciat curajul deputaților de la începutul anilor ‘90, care au spus lucrurilor pe nume, au readus tricolorul și au votat Declarația de Independență la 27 august 1991.

„Prin curajul său, primul Parlament ne-a redat libertatea și a pus temelia instituțiilor democratice. Astăzi, când democrația este tot mai des pusă la încercare în întreaga lume, înțelegem că ea nu este un dat. Este o construcție fragilă, care trebuie protejată, consolidată și îngrijită constant”, a remarcat Președinta Sandu. 

De asemenea, șefa statului a mulțumit aleșilor din primul Parlament pentru că au pus bazele independenței și a spus că acum este datoria actualei generații să construiască o Moldovă europeană – liberă, dreaptă și demnă.



 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Discursul Prim-ministrului Vasile Tofan la Conferința ONU privind schimbările climatice (COP31) 

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan a participat la Conferința ONU privind schimbările climatice

/ Acum 3 zile

Cooperarea Republicii Moldova cu BERD, discutată de Premierul Vasile Tofan și Președinta instituției financiare, Odile Renaud-Basso

/ Acum 3 zile

Sala Bibliotecii Parlamentului va purta numele lui Vasile Stroescu

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale

/ Acum 4 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia

/ Acum 5 zile

Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European

/ Acum 5 zile

Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”

/ Acum 5 zile

Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos

/ Acum 5 zile

President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting

/ Acum 5 zile

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”

 


 
/ Acum 20 ore

FOTO // Piața agroalimentară din Ungheni, modernizată cu peste 18 milioane de lei. Producătorii locali vor putea să-și comercializeze marfa în condiții mai bune

/ Acum 20 ore

Parlamentul s-a alăturat, și în acest an, campaniei naționale #GenerațiaPădurii „Toamna 2026”

/ Acum 21 ore

GALERIE FOTO // Campania „Generația Pădurii” la Pogănești. Peste 3 000 de hectare vor fi împădurite în această toamnă

/ Acum 21 ore

FOTO // „Drumul Recifelor”, „Descoperă Edineț” și „Tărâmul Peisajelor Ascunse”. Trei trasee turistice noi, lansate în raionul Edineț

/ Acum 21 ore

R. Moldova și Cehia își consolidează cooperarea în domeniul asistenței sociale. Reforma RESTART, susținută printr-un nou parteneriat

/ Acum 22 ore

Ziua Mondială a Diabetului. Peste 136 000 de persoane au beneficiat de medicamente compensate pentru tratarea bolii

/ Acum 23 ore

Polițiștii vor asigura ordinea publică în perioada organizării alegerilor din UTA Găgăuzia

/ Acum 1 zi

FOTO // Marea Plantare Națională a început la Pogănești. Circa 1 200 de persoane vor planta 40 de hectare de pădure în lunca Prutului

/ Acum 1 zi

CEC avertizează asupra unor informații false privind linia telefonică pentru alegătorii din Găgăuzia. Cetățenii, îndemnați să consulte doar sursele oficiale

/ Acum 1 zi

VIDEO // Contrabandă cu mijloace financiare la Otaci. Două femei au transportat ilegal circa 644 000 de lei și 50 500 de dolari SUA

Vezi mai multe