ro

 

Oficial
10 Octombrie, 2026 / 17:57
/ 04 Septembrie, 2026

Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” marchează 50 de ani de activitate. Premierul Vasile Tofan: „Serviciile medicale vor deveni un domeniu în care Republica Moldova va fi competitivă, inclusiv pentru pacienții din UE”

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” marchează, astăzi, 50 de ani de activitate. În această perioadă, instituția și-a extins profilurile de asistență medicală și capacitatea de deservire a pacienților din municipiul Chișinău și din alte regiuni ale țării. Spitalul a trecut de la 15 profiluri clinice la 22 de profiluri și deservește în prezent aproximativ 685 de mii de persoane.

Premierul Vasile Tofan a participat la ceremonia aniversară și a felicitat echipa instituției, evidențiind amploarea activității spitalului și evoluția acestuia în ultimele decenii. Șeful Guvernului a remarcat modernizarea spațiilor și îmbunătățirea proceselor de deservire a pacienților, apreciind contribuția echipei medicale la dezvoltarea instituției.

„70.000 de pacienți tratați în fiecare an, 30.000 de spitalizări, peste 20.000 de intervenții chirurgicale. Este impresionantă scara la care operați. Vă mulțumesc pentru efortul pe care îl faceți, pentru sacrificiul și curaj - știm că un medic trăiește durerea tuturor pacienților”, a spus Premierul Vasile Tofan.

În cadrul instituției funcționează Centrul Național de Toxicologie, Centrul primar AVC, precum și servicii de hemodializă și cardiologie intervențională. Spitalul este implicat și în programe naționale ce vizează tratamentul infarctului miocardic și al accidentului vascular cerebral, protezarea articulară și vasculară, chirurgia endovasculară, hemodializa, transplantul de cornee și tratamentul cataractei.

„Trebuie să menținem medicii noștri acasă și să dezvoltăm spitale moderne. Am încrederea că serviciile medicale vor deveni un domeniu în care Republica Moldova va fi competitivă, inclusiv pentru pacienții din Uniunea Europeană”, a declarat Premierul Vasile Tofan.

Instituția desfășoară și activități de formare și cercetare. Aici funcționează 18 clinici universitare și activează 87 de cadre academice. De asemenea, au fost realizate sute de publicații științifice și zeci de invenții brevetate.

-


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadoarea Turciei, Nazmiye Başaran

/ Acum 2 zile

Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: în Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei

/ Acum 2 zile

Guvernul a prezentat propunerea noii hărți administrativ-teritoriale

/ Acum 2 zile

Mesajul Președintei Maia Sandu de la Moldova Security Forum

/ Acum 2 zile

Ordinea de zi a ședinței plenare din 8 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului

/ Acum 2 zile

Consolidarea cooperării și schimbului de bune practici între secretariatele parlamentelor Republicii Moldova și României în sprijinul procesului de aderare a țării noastre la UE

/ Acum 2 zile

Președinția a publicat registrul cadourilor primite în iulie-septembrie 2026, care rămân în patrimoniul instituției sau pot fi răscumpărate

/ Acum 3 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ambasadorul SUA, Mark Burkhalter, au discutat despre consolidarea parteneriatului moldo-american

/ Acum 3 zile

Persoanele cu dizabilități severe din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș 

/ Acum 3 zile

Toate persoanele cu dizabilități din copilărie vor putea beneficia concomitent de pensia de dizabilitate și de pensia de urmaș

/ Acum 3 zile

Guvernul simplifică procedurile pentru construcția liniei electrice Strășeni–Gutinaș 

/ Acum 3 zile

Vicepremierul pentru reintegrare a discutat cu reprezentanții partenerilor internaționali despre prioritățile procesului de reintegrare a Republicii Moldova

/ Acum 3 zile

Transport public mai accesibil, străzi mai sigure și parcări mai bine organizate: noi reguli pentru mobilitatea urbană, aprobate de Guvern

/ Acum 3 zile

Investiții de circa 130 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de irigare