Toți copiii cu dizabilități vor beneficia de un ajutor anual de 3000 de lei de 1 iunie
Începând cu acest an, copiii cu dizabilități din Republica Moldova vor beneficia de un ajutor anual de 3000 de lei, care va fi acordat de 1 iunie, conform unei inițiative legislative susținute de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Sprijinul va fi acordat fără a fi necesară completarea unei cereri. În total, de plata anuală vor beneficia peste 13 mii de copii cu vârsta de până la 18 ani.
„Această plată anuală este gândită ca un sprijin universal pentru toate familiile care cresc copii cu dizabilități, indiferent de localitatea în care trăiesc sau de situația lor socială. Ne-am dorit un mecanism simplu, clar și accesibil, fără drumuri inutile și fără birocrație excesivă. De aceea, aceste plăți vor fi oferite proactiv, automat din oficiu, fără necesitatea de a depune vreo cerere suplimentară”, a spus Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
În prezent, persoanele cu dizabilități din Republica Moldova beneficiază de mai multe forme de sprijin financiar și servicii sociale. Printre acestea se numără pensiile de dizabilitate și alocațiile sociale de stat pentru copiii și adulții cu dizabilități, care sunt în creștere anual.
Alocația socială de stat pentru persoanele cu dizabilități până la 23 de ani constituie astăzi 2448 lei lunar, față de 857 lei în 2020 - o creștere de aproape 3 ori. De asemenea, persoanele care îngrijesc copii cu dizabilități severe beneficiază de alocații pentru îngrijire, însoțire și supraveghere, iar cuantumul acestora constituie peste 2600 de lei lunar.
Copiii și persoanele cu dizabilități beneficiază și de compensații pentru serviciile de transport, inclusiv suplimente pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. În paralel, sunt dezvoltate servicii sociale în comunitate: asistență personală, echipe mobile, servicii Respiro, centre de zi, case comunitare, locuințe protejate.
Totodată, este în proces de elaborare Programul național de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități pentru anii 2026-2030, care urmează să crească accesibilitatea și eficiența sistemului de protecție socială pentru persoanele cu dizabilități și familiile lor.
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu misiunea FMI, aflată în vizită la Chișinău
Mai multe oportunități pentru întreprinderile mici și mijlocii. Un proiect care armonizează legislația națională cu acquis-ul european a fost votat în prima lectură
Președinta Maia Sandu efectuează o vizită în Ungaria
Ordinea de zi a ședinței plenare din 22 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului
Subiecte examinate la ședințele comisiilor permanente în perioada 20-21 septembrie 2026
Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu un grup de studenți și tineri profesioniști
Guvernul a aprobat Strategia națională în domeniul drogurilor și adicțiilor pentru anii 2026–2032
Reguli clare pentru organizarea traficului, dezvoltarea transportului public și amenajarea parcărilor cu plată
Primarul municipiului Bălți va putea fi asistat de un cabinet propriu
Guvernul a aprobat crearea a 34 de agenții teritoriale pentru educație care vor administra școlile din țară
Medicamente, dispozitive medicale și tehnologii mai bune: Guvernul a aprobat un mecanism național unic de evaluare
Moldova accelerează tranziția către transportul electric: cel puțin 600 de puncte de încărcare până în 2030
Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Irlanda vor putea beneficia de pensii pentru anii lucrați în ambele țări
Sprijin francez pentru continuarea reformelor în sectorul energetic
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi va efectua o vizită în Cipru: discuții despre integrarea europeană și cooperare
FOTO // Monumentul istoric Casa Bodescu din Bălți, restaurat cu sprijinul Guvernului
VIDEO // Nivelul apei în râul Nistru a crescut în ultima săptămână. Gheorghe Hajder: „Deversările au ajuns la 60 m³/s”
Atac cibernetic asupra serviciilor publice digitale: circa 11 milioane de solicitări de accesare, blocate de autorități
Două spectacole shakespeariene din Republica Moldova, prezentate la Festivalul Național de Teatru din România
VIDEO // Grup suspectat că recruta tineri pentru acțiuni violente, investigat de oamenii legii
FOTO // Ministra Culturii din România, deschisă pentru consolidarea cooperării cu Republica Moldova
FOTO // Viitorii diplomați ai Republicii Moldova și-au consolidat competențele profesionale
FOTO // Ziua Națională a Austriei, marcată la Chișinău
VIDEO // Sala cu Orgă își completează colecția cu 24 de instrumente muzicale
FOTO // Revoluția Maghiară din 1956, evocată într-o expoziție documentară la USM
Președinta Maia Sandu, întrevederi la Budapesta cu liderii Ungariei: Au discutat despre deschiderea ultimelor două clustere de negociere cu UE
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident la Hîncești. Șoferul era în stare de ebrietate și fără permis
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar
Republica Moldova trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică
Șoferul care ar fi accidentat mortal un pieton pe bd. Dacia din capitală, reținut pentru 72 de ore