ro

 

Politică
29 Octombrie, 2026 / 04:49
/ 03 Septembrie, 2025

Alegeri parlamentare 2025

Agenția Servicii Publice îndeamnă cetățenii să verifice actele de identitate

În contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, Agenția Servicii Publice (ASP) îndeamnă toți cetățenii Republicii Moldova să verifice din timp valabilitatea actelor de identitate, pentru a-și putea exercita dreptul de vot fără impedimente, transmite MOLDPRES.

Conform prevederilor art. 78, alin. (6) din Codul Electoral, votarea se efectuează în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate sau buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova; cartea de identitate provizorie sau buletinul de identitate provizoriu; pașaportul cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat, în măsura în care nu au intervenit alte situații de nevalabilitate prevăzute de lege.

„Cetățenii care au nevoie de acte noi se pot adresa subdiviziunilor teritoriale ale ASP. Cei aflați peste hotare pot depune cererea la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova (MDOC). În statele unde nu există MDOC, cererile pot fi depuse la orice misiune diplomatică sau consulară a Republicii Moldova”, explică ASP.

ASP reamintește că informații detaliate despre eliberarea actelor de identitate, termene, tarife, programul de lucru și adresele subdiviziunilor pot fi consultate pe pagina oficială www.asp.gov.md.

Alegeri parlamentare 2025

 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

ANALIZĂ // „Vizita are o miză europeană”: premierul Vasile Tofan la Kiev și consolidarea cooperării moldo-ucrainene

/ Acum 1 zi

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, așteptat la Chișinău. Expert: „Importanța Republicii Moldova este strategică”

/ Acum 2 zile

VIDEO // „Este important să obținem rezultate pentru oamenii noștri și țările noastre”. Ce au discutat premierul Republicii Moldova și președintele Ucrainei la Kiev

/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan, mesaj de apreciere pentru Ucraina: „Rezistența voastră ne permite să trăim în pace”

/ Acum 2 zile

„Să identificăm soluții pentru protejarea spațiului nostru aerian". Un acord de cooperare tehnico-militară între Republica Moldova și Ucraina, semnat la Kiev

/ Acum 2 zile

Republica Moldova și Ucraina accelerează proiectul liniei electrice Bălți–Dnestrovsk, pentru a spori schimburile de energie între cele două țări

/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan, la Kiev: „Moldova va rămâne un vecin și un partener de încredere al Ucrainei"

/ Acum 2 zile

Peste 258.000 de buletine de vot, tipărite pentru alegerile din Găgăuzia

/ Acum 2 zile

Parcursul european al Republicii Moldova și securitatea regională, discutate de miniștrii de externe ai Moldovei și Ciprului

/ Acum 2 zile

Premierul României, Luca Niculescu, vine marți la Chișinău. Programul întrevederilor

/ Acum 2 zile

Republica Moldova și Cipru vor să aprofundeze cooperarea interparlamentară

/ Acum 2 zile

Consolidarea relațiilor moldo-cipriote și agenda europeană a Republicii Moldova, discutate de Mihai Popșoi și președintele Ciprului

/ Acum 2 zile

VIDEO // Premierul Vasile Tofan, la Kiev: „Moldova își reconfirmă sprijinul ferm pentru Ucraina"

/ Acum 2 zile

Alegătorii din Găgăuzia pot verifica online datele din listele electorale