ro

 

Politică
13 Octombrie, 2026 / 06:24
/ 16 Octombrie, 2025

Alexandru Munteanu: „Am finalizat evaluarea miniștrilor pentru noul Cabinet în proporție de 80%. Când țara te cheamă, nu poți să refuzi”

Noul candidat la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, a vorbit deschis despre procesul de formare a viitorului cabinet și despre prioritățile pe care le va urmări în guvernare, în cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune. El a spus că nu planifică să devină membru PAS și nici nu are o baghetă magică cu care ar schimba lucrurile peste noapte, comunică MOLDPRES.

Munteanu a explicat că evaluarea miniștrilor și alegerea noilor membri ai echipei se desfășoară rapid, dar cu prudență:

„Am evaluat deja miniștrii și am făcut cunoștință practic cu toți, cu excepția a două persoane care sunt momentan în străinătate, dar cu care voi discuta în următoarele zile. Este un proces, dar pot spune că am finalizat aproximativ 80-90% din evaluare”, a declarat Munteanu.

Referitor la colaborarea cu ex-premierul Dorin Recean, Munteanu a subliniat importanța unui tandem bazat pe încredere și respect:

„Lucrul pe care l-am făcut împreună cu premierul Recean este foarte eficient, fiindcă i-am fost profesor. Aceasta ajută la stabilirea unui tandem de lucru bazat pe încredere reciprocă.”

Candidatul a explicat că prioritatea principală a viitorului guvern va fi implementarea programului de guvernare, dar și transformarea acestuia într-un plan strategic clar pentru întreaga țară:

„Vom combina obiectivele programului PAS cu nevoile cetățenilor pentru a transforma aceste obiective într-un plan strategic clar pentru guvern. Majoritatea cetățenilor au votat pentru integrarea europeană, iar obiectivul rămâne realist: aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană până în 2028.”

Pe lângă formarea cabinetului, Munteanu a subliniat importanța securității și a pregătirii statului în context regional:

„Republica Moldova este o țară mică și trebuie să ne pregătim pentru orice eventualitate, având în vedere contextul regional. Ne protejăm prin parteneriate și prin modernizarea sistemelor de apărare. Experiența mea și ceea ce am văzut în Ucraina ne arată că trebuie să fim pregătiți, fără a ne baza doar pe alții.”

Candidatul și-a explicat decizia de a accepta funcția de premier ca pe un act de patriotism:

„Doamna Președinte a fost foarte convingătoare. Când țara te cheamă, nu poți să refuzi. Am simțit că este un moment de responsabilitate și vreau să contribui concret la viitorul Republicii Moldova.”

Munteanu promite un guvern echilibrat, eficient și orientat spre creșterea economică, fără schimbări radicale și pripite, dar cu o continuitate solidă a echipei.

Astăzi Curtea Constituțională a confirmat rezultatul alegerilor parlamentare și validat mandatelor deputaților aleși.  În următoarea perioadă,președinta Maia Sandu urmează să convoace noul Parlament în ședința de constituire, în cadrul căreia va fi prezentat raportul final al Curții.

Deputații nou-aleși vor avea la dispoziție zece zile pentru a alege conducerea Parlamentului și a constitui fracțiunile parlamentare. După constituirea Legislativului, șefa statului va desemna candidatul la funcția de prim-ministru, care va dispune de 15 zile pentru a prezenta lista miniștrilor și programul de guvernare, în vederea obținerii votului de încredere al Parlamentului.

Citește și: PAS propune candidatura lui Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

UE susține intenția Guvernului de a încheia negocierile de aderare în 2028. Iwona Piórko: „Încă două clustere vor fi deschise în curând”

/ Acum 4 zile

Republica Moldova, pregătită să deschidă toate clusterele de negocieri pentru aderarea la UE. Maia Sandu a discutat cu António Costa

/ Acum 4 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu secretarul general adjunct al NATO. Evoluțiile de securitate din regiune, pe agenda discuțiilor

/ Acum 4 zile

Igor Grosu la Moldova Security Forum 2026: „Republica Moldova trebuie să fie capabilă să-și apere neutralitatea, suveranitatea și viitorul european”

/ Acum 4 zile

Parlamentul a votat noua structură și efectivul Armatei Naționale. Speakerul Igor Grosu: „Documentul va contribui la consolidarea capacității de apărare a statului”

/ Acum 4 zile

MAE respinge afirmațiile formulate de reprezentantul Rusiei la OSCE privind presupusa „militarizare” a R. Moldova: „Sunt false și nefondate”

/ Acum 4 zile

Moldova Security Forum 2026 // Ambasadorul SUA la Chișinău: „Deciziile luate astăzi vor defini deceniile care vor urma”

/ Acum 4 zile

VIDEO // Noul ambasador al SUA la Chișinău: Comerțul, investițiile și securitatea regională, printre prioritățile mandatului

/ Acum 4 zile

Parlamentul va examina în ședință închisă structura și efectivul Armatei Naționale. Maia Sandu: „Documentul conține informații secrete, care nu trebuie să ajungă la cunoștința statelor ostile R. Moldova”

/ Acum 4 zile

VIDEO // Președinta Maia Sandu, la Moldova Security Forum 2026: „Rusia încearcă să ne testeze limitele, însă de fiecare dată am reușit să facem față. În familia europeană vom fi și mai puternici”

/ Acum 4 zile

Mihai Popșoi la Forumul de securitate de la Chișinău: „Republica Moldova este mai puternică și mai rezilientă decât acum câțiva ani”

/ Acum 4 zile

Moldova Security Forum 2026 // Șefa Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, Agne Gleveckaite: „Republica Moldova se află în prima linie de protecție a democrației și suveranității”

/ Acum 4 zile

Alegeri în UTA Găgăuzia: 71 de candidați au fost înregistrați pentru Adunarea Populară

/ Acum 5 zile

Moldova și Turcia își consolidează cooperarea economică. Schimburile comerciale au ajuns la 638,7 milioane de dolari