Circa 500 de primării au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară. Alexei Buzu: „Trebuie să continuăm acest proces pentru a fortifica primăriile din țara noastră”
Circa 500 de primării din Republica Moldova au adoptat decizii finale privind amalgamarea voluntară, ceea ce reprezintă aproape 60% din totalul primăriilor. Cifra denotă un semnal pozitiv și încurajator, întrucât mai mult de jumătate dintre primării au luat decizii finale, iar o majoritate covârșitoare au inițiat procesul de amalgamare. Informațiile au fost prezentate astăzi de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, în cadrul unei emisiuni difuzate la Moldova 1, comunică MOLDPRES.
Potrivit lui Alexei Buzu, procesul de amalgamare a localităților trebuie continuat pentru a consolida primăriile și a le permite să implementeze proiecte de dezvoltare mai ambițioase.
„Vedem că primarii își asumă decizii complicate, în numele localităților în care lucrează. În cazul celor care au finalizat procesul de amalgamare voluntară, am început deja să lucrăm la acel stimulent și la proiectele de dezvoltare. În paralel, am demarat procesul de amalgamare normativă și urmează multe alte etape, pentru că, în final, ne dorim primării puternice. Doar primăriile puternice pot să asigure un nivel mai înalt de dezvoltare, pot asigura elaborarea și implementarea mai multor proiecte ambițioase. Trebuie să continuăm acest proces pentru a fortifica primăriile din țara noastră”, a declarat Alexei Buzu.
Oficialul a subliniat că aleșii locali care au început procesul de amalgamare pot să aprobe, până la sfârșitul lunii august, decizia finală și să treacă la următoarea etapă, în care vor discuta despre proiectele de dezvoltare.
„Guvernul va oferi stimulente triplate, de aceea îi încurajez pe toți să ia aceste decizii. Majoritatea primarilor și aleșilor locali au făcut deja acest lucru. Noi ne dorim să protejăm satele noastre și să le dezvoltăm. Un sat are șansa să atragă resurse și investiții pentru servicii și infrastructură doar dacă face parte dintr-o primărie mai puternică”, a remarcat Alexei Buzu.
Secretarul general al Guvernului a accentuat că, în prezent, există aproximativ 1 300 de decizii cu privire la procesul de amalgamare. Astfel, este vorba de 85% dintre primării care au început procesul și circa 500 de primării care l-au finalizat, ceea ce înseamnă aproape 60%.
„O parte dintre acestea mai au la dispoziție două săptămâni pentru a definitiva procesul, fiind programate ședințele Consiliului. Vedem ce se întâmplă. La sfârșitul lunii august tragem linie și vom avea numărul final al primăriilor cu decizii finale. Vom înțelege câte dintre ele au intrat în acele grupuri de primării noi. În luna septembrie trebuie să clarificăm situația, inclusiv în ceea ce privește amalgamarea normativă. Pentru că, în septembrie, ne propunem să finalizăm acel pachet de legi, să-l facem public și să începem procedura parlamentară”, a concluzionat Alexei Buzu.
Conform informațiilor prezentate de autorități, ponderea de 85% din primăriile care au inițiat procesul de amalgamare voluntară reprezintă un număr de 761 de primării, din totalul celor 890 existente, sau 90 la sută din primăriile care au o populație mai mică de 3 000 de locuitori.
Pentru primăriile implicate în proces, urmează elaborarea proiectelor de dezvoltare privind stimulentele oferite de Guvern, iar în cazul primăriilor care nu au optat pentru această cale, urmează amalgamarea normativă.
Guvernul pune la dispoziția primăriilor care au ales amalgamarea voluntară un pachet de stimulente în valoare de peste 6,5 miliarde de lei. Resursele vor fi direcționate spre extinderea rețelelor de apă, canalizare, gaze și iluminat stradal, reabilitarea drumurilor locale, dezvoltarea transportului public și a serviciilor digitale, gestionarea deșeurilor, modernizarea grădinițelor și caselor de cultură, precum și proiecte de dezvoltare economică locală.
Reforma administrației publice locale a fost lansată de Guvern la începutul anului 2026 și urmărește consolidarea capacității administrative a primăriilor și îmbunătățirea serviciilor publice.
Peste 2 800 de alegători au votat în UTA Găgăuzia până la ora 09:00. Scrutinul se desfășoară fără incidente
Alegeri repetate pentru funcția de primar în satul Novosiolovca, raionul Taraclia. Secția de votare și-a început activitatea
Cetățenii din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pentru alegerea deputaților în Adunarea Populară și a Guvernatorului regiunii
CEC avertizează asupra unor informații false privind linia telefonică pentru alegătorii din Găgăuzia. Cetățenii, îndemnați să consulte doar sursele oficiale
România își reafirmă sprijinul pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața dezinformării
CEC anunță ziua tăcerii înainte de alegerile din UTA Găgăuzia. Agitația electorală este interzisă
Reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei vor fi observatori la alegerile din UTA Găgăuzia. Igor Grosu: „Ne dorim ca acest scrutin să fie unul liber, corect și transparent”
Republica Moldova va susține candidatura României pentru funcția de Secretar General al Organizației Internaționale a Francofoniei
DOC // Republica Moldova și SUA vor încheia un acord privind protecția informațiilor clasificate. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial
CEC instituie o linie telefonică pentru alegerile regionale. Cetățenii din UTA Găgăuzia vor putea solicita informații despre scrutin
VIDEO // Președinta Maia Sandu, după summitul CPE de la Dublin: „Republica Moldova are prieteni în Europa, alături de care lucrăm umăr la umăr”
DOC // Hotărârea Guvernului privind ratificarea Acordului moldo-ucrainean de cooperare tehnico-militară, publicată în Monitorul Oficial
CEC va tipări peste 1 000 de buletine de vot pentru alegerea primarului satului Novosiolovca, raionul Taraclia
CEC: Astăzi este ultima zi de agitație electorală înaintea alegerilor din UTA Găgăuzia
Prezență scăzută la vot. Aproape 200 de persoane au participat la alegerile repetate din satul Novosiolovca, raionul Taraclia
Secțiile de vot s-au închis. Circa 49 000 de cetățeni și-au exercitat dreptul de vot la alegerile din UTA Găgăuzia
AAC explică prezența aeronavelor în spațiul aerian al capitalei: „Sunt trei avioane de tip SR-20, care au zburat din Republica Cehă”
Vadim Krasnoselski a revenit la Chișinău. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici: „Va avea interdicția de a părăsi țara timp de cinci ani”
Promo-LEX a constatat 56 de incidente la alegerile regionale. Votarea în grup, încălcarea secretului votului și transportarea organizată a cetățenilor, printre neregulile sesizate
Alegeri repetate în Novosiolovca. Prezența la urne a ajuns la 17,44% până la ora 18:00
Peste 43 500 de cetățeni au participat, până la ora 18:00, la alegerile din UTA Găgăuzia
VIDEO // Alegători transportați cu automobile și microbuze către secțiile de votare din UTA Găgăuzia. IGP investighează cazurile
Președinta CEC, Angelica Caraman: „Pragul de validare a alegerilor a fost depășit în 29 din cele 35 de circumscripții electorale din UTA Găgăuzia”
Ucraina anunță că a lovit o rafinărie de petrol și o uzină de armament din Rusia
Peste 170 de alegători au participat la scrutinul organizat în satul Novosiolovca, până la ora 15:00
Alegeri în UTA Găgăuzia. Circa 25% dintre votanți și-au exercitat dreptul până la ora 15:00
CEC avertizează asupra riscului apariției informațiilor false în ziua alegerilor regionale. Cetățenii, îndemnați să consulte sursele oficiale
FOTO // Studenții și profesorii Academiei „Ștefan cel Mare” s-au alăturat campaniei de donare de sânge
Promo-LEX a constatat 27 de incidente la alegerile din UTA Găgăuzia. Misiunea semnalează cazuri de agitație electorală, prezența persoanelor neautorizate și încălcarea secretului votului
Circa 120 de cetățeni au votat, până la ora 12:00, la alegerile repetate organizate în satul Novosiolovca, raionul Taraclia