ro

 

Politică
25 Octombrie, 2026 / 05:05
/ 26 Mai, 2026

DOC // Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a primit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „Îi mulțumesc pentru că a oferit țării noastre sprijin neîncetat”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a primit cetățenia Republicii Moldova. Un decret în acest sens a fost semnat astăzi de șefa statului Maia Sandu, informează MOLDPRES.

Președinta i-a mulțumit lui Traian Băsescu pentru susținerea acordată cetățenilor moldoveni de-a lungul anilor.

„Domnul Președinte Băsescu a susținut cetățenii Republicii Moldova cu toată puterea și necondiționat, indiferent de guvernări. Pentru că domnul Băsescu știe câtă luptă s-a dus pe acest pământ pentru a ne păstra identitatea, limba română și pentru a ne rupe de trecutul sovietic ca să mergem înainte - spre un viitor european”, a afirmat Maia Sandu.

Șefa statului a menționat că fostul președinte al României este „respectat și așteptat ca un frate în Republica Moldova”.

„În numele cetățenilor noștri, îi mulțumesc pentru că a contribuit la corectarea unei nedreptăți istorice și a facilitat redobândirea cetățeniei române, a promovat acordarea burselor pentru tinerii noștri și a oferit neîncetat sprijin Republicii Moldova. Mă bucur că am reușit, la rândul nostru, să corectăm o nedreptate făcută domnului Băsescu și am onoarea să-i acordăm cetățenia Republicii Moldova. Domnule Băsescu, de azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru. Vă așteptăm acasă!”, a remarcat Maia Sandu.

Prezentul decret intră in vigoare la data semnării.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, și soția sa Maria Băsescu au obținut cetățenia Republicii Moldova în iunie 2016, prin decretul ex-președintelui Nicolae Timofti. Ulterior, în ianuarie 2017, fostul președinte Igor Dodon, a semnat un decret prin care i-a fost retrasă cetățenia lui Traian Băsescu. Măsura nu a fost aplicată și în cazul Mariei Băsescu.

Traian Băsescu a contestat decizia în instanță, însă în noiembrie 2018, Curtea Supremă de Justiție de la Chișinău a menținut hotărârea privind retragerea cetățeniei.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Alegeri în UTA Găgăuzia. Autoritățile au constituit 67 de birouri electorale ale secțiilor de votare pentru organizarea scrutinului

/ Acum 2 zile

Ambasadoarea UE, despre sprijinul pentru Moldova: „Reformele sunt necesare, iar investițiile trebuie monitorizate"

/ Acum 2 zile

Investițiile americane, pe agenda discuțiilor dintre oficialii SUA și conducerea Republicii Moldova

/ Acum 3 zile

Ambasadoarea Iwona Piórko: Integrarea graduală în UE poate aduce beneficii suplimentare Republicii Moldova înainte de aderare

/ Acum 3 zile

Ambasadoarea UE, Iwona Piórko: „ Republica Moldova a înregistrat progrese remarcabile în procesul de aderare”

/ Acum 3 zile

Prima vizită a premierului României va fi la Chișinău. Luca Niculescu anunță accelerarea proiectelor comune

/ Acum 3 zile

ANALIZĂ // Guvernul Niculescu și câștigul esențial pentru Republica Moldova

/ Acum 3 zile

Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Procesul de reintegrare graduală ne va permite să stabilim formula prin care regiunea transnistreană va fi reprezentată în structura administrativă a țării”

/ Acum 3 zile

Ministrul Mihai Popșoi, discuție cu omologul român, Dan Neculăescu:  „Vom aprofunda parteneriatul strategic, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”

/ Acum 3 zile

Guvernul a operat schimbări de cadre la Ministerul Sănătății, Agenția de Mediu și Cancelaria de Stat

/ Acum 3 zile

Igor Grosu felicită noul Guvern al României, condus de Luca Niculescu: „Avem o agendă comună ambițioasă și un obiectiv clar: mai multă prosperitate în familia europeană”

/ Acum 3 zile

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua o vizită la Chișinău în perioada următoare

/ Acum 4 zile

Vasile Tofan l-a felicitat pe Luca Niculescu pentru preluarea mandatului de premier al României: „Avem încă multe de făcut și sunt convins că vom continua”

/ Acum 4 zile

Preşedinta Maia Sandu către noul Guvern de la București: „România poate conta oricând pe noi”