ro

 

Politică
02 Octombrie, 2026 / 21:54
/ 26 August, 2025

Emmanuel Macron, Friedrich Merz și Donald Tusk, așteptați la Chișinău de Ziua Independenței. Președinta Maia Sandu: „Este o dovadă a faptului că Moldova contează”

De Ziua Independenței Republicii Moldova, țara va fi vizitată de președintele Franței, Emmanuel Macron, Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk. În cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru MOLDPRES, șefa statului Maia Sandu a declarat că „această vizită este o dovadă a faptului că Moldova contează, este respectată și nu este singură”.

Președinta țării a subliniat că, în ultimii ani, autoritățile de la Chișinău au reușit să construiască parteneriate puternice și chiar relații de prietenie sinceră, care „ne ajută să ținem Moldova în siguranță, să păstrăm pacea și să ne dezvoltăm”.

„Ați văzut că în ultimii ani am invitat, aproape de fiecare dată oaspeți, cu excepția anului când a început războiul în Ucraina. Au fost inițial invitați vecinii noștri - România și Ucraina. Anul trecut am invitat președinții țărilor Baltice - Lituania, Letonia și Estonia. Anul acesta vor veni alți trei lideri importanți, nu doar la nivelul continentului nostru, dar la nivelul întregii lumi”, a spus Maia Sandu.

Oficialul a menționat că Republica Moldova contribuie la stabilitatea în regiune și va face totul pentru a păstra pacea și liniștea în această zonă a Europei.

„O să le spun oficialilor europeni că Moldova împărtășește valorile democratice, Moldova vrea să aparțină lumii libere, să facă parte din marea familie europeană, fiind o țară solidară, fapt care l-a demonstrat. Bineînțeles, de Ziua Independenței, îi așteptăm pe toți cetățenii noștri, în Piața Marii Adunări Naționale, să ne vedem și să ne bucurăm de lucrurile pe care le-am realizat împreună în acești 34 de ani”, a afirmat Maia Sandu.

Interviul oferit în exclusivitate pentru MOLDPRES va fi difuzat în dimineața zilei de miercuri, 27 august. În cadrul acestuia, șefa statului a vorbit despre simbolul Zilei Independenței, procesul de integrare europeană, instaurarea păcii în Ucraina, reglementarea diferendului transnistrean, extrădarea lui Vladimir Plahotniuc, contracararea dezinformării și a propagandei în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Republica Populară Chineză sărbătorește Ziua Națională

/ Acum 2 zile

Republica Moldova denunță Acordul de colaborare dintre statele-membre ale CSI privind combaterea criminalității în transport

/ Acum 2 zile

VIDEO // Premierul Vasile Tofan, despre activitatea administratorilor de insolvabilitate: „Trebuie să facem ordine”

/ Acum 2 zile

MAE condamnă încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către o dronă

/ Acum 2 zile

Viziunea privind reforma administrativă la nivelul raioanelor, prezentată joi la Chișinău

/ Acum 2 zile

Ministerul Sănătății are un nou secretar de stat

/ Acum 2 zile

CEC va organiza 12 secții de votare în șapte localități pentru alegerile locale noi din noiembrie

/ Acum 2 zile

Comisarul european Valdis Dombrovskis vine la Chișinău pentru discuții despre Planul de creștere și integrarea economică în UE

/ Acum 3 zile

CEC a respins cererea privind organizarea unui referendum local în comuna Botnărești din Anenii-Noi

/ Acum 3 zile

Igor Grosu, despre inițiativa opoziției de suspendare a șefei statului: „Maia Sandu a fost aleasă Președintă de aproape 1 milion de cetățeni, care au cerut și așteaptă să devenim stat membru al UE”

/ Acum 3 zile

Președinția, după inițiativa opoziției privind suspendarea șefei statului: „Maia Sandu a obținut încrederea a peste 930 de mii de cetățeni pentru a menține pacea și direcția europeană”

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan, mesaj de recunoștință pentru România: „Avem o relație mai mult decât strategică, frățească”

/ Acum 3 zile

Moldova susține eforturile internaționale pentru întoarcerea copiilor ucraineni. Mihai Popșoi: „În spatele fiecărui caz se află o viață afectată de război”

/ Acum 3 zile

Republica Moldova și Canada vor consolida cooperarea în domeniul securității și comerțului