FOTO // Produsele moldovenești, promovate prin diplomația economică. Vicepremierul Mihai Popșoi: „Fiecare diplomat poate deveni un ambasador al produselor moldovenești în țara pe care o reprezintă”
Membrii corpului diplomatic acreditați în Republica Moldova, reprezentanții autorităților publice, ai sectorului agricol și ai mediului de afaceri au participat la „Recolta diplomatică a piersicilor plate și cireșelor”. Evenimentul este dedicat promovării agriculturii moldovenești și consolidării diplomației economice, comunică MOLDPRES.
Acțiunea s-a desfășurat în livada companiei Star Fruit Trio SRL din satul Crețoaia, raionul Anenii Noi. În deschidere, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a subliniat că prima ediție a „Recoltei diplomatice de cireșe”, organizată anul trecut, a demonstrat că diplomația poate contribui la promovarea produselor moldovenești și poate crea noi oportunități pentru exportatori.
„Ne dorim ca astfel de inițiative să devină o tradiție, o platformă de discuții dintre diplomați și antreprenori, pentru că parteneriatele se construiesc prin dialog, continuă în sălile de negocieri, la târgurile comerciale și ne permit să facilităm accesul produselor noastre autohtone pe noi piețe de export. Fiecare diplomat prezent astăzi aici poate deveni un ambasador al produselor moldovenești în țara pe care o reprezintă”, a spus Mihai Popșoi.
La rândul său, ministra Agriculturii și Industriei alimentare, Ludmila Catlabuga, a accentuat că, indiferent de provocări, agricultorii noștri muncesc zi de zi cu perseverență și responsabilitate.
„Ne dorim să oferim mai multă vizibilitate producătorilor și produselor moldovenești, astfel încât să valorificăm oportunitățile de export și să consolidăm prezența acestora atât acasă, cât și peste hotarele țării”, a remarcat Ludmila Catlabuga.
Participanții au aflat mai multe chiar de la producător despre munca depusă și procesul de recoltare a cireșelor și piersicilor. Totodată, a fost evidențiat potențialul piersicii plate – una dintre cele mai promițătoare culturi horticole din Republica Moldova, apreciată pentru calitatea sa, rezistența la transport și perspectivele ridicate de export. În prezent, această varietate este cultivată la nivel național pe aproximativ 200 de hectare și câștigă tot mai mult teren pe piețele externe, inclusiv în statele Uniunii Europene.
„Prima recoltă de piersici am obținut-o în anul 2013. Astăzi, în livada, care se întinde pe o suprafață de 21 de hectare, creștem cireșe, piersici și coarne. Anul trecut am exportat aproximativ 100 de tone de piersici și 20 de tone de cireșe, iar cea mai mare parte a producției a ajuns în România și Slovenia. Pentru noi este important să avem acces la piețe externe, deoarece astfel ne putem vinde producția și ne putem dezvolta afacerea”, a afirmat antreprenorul Iurie Stratan.
Evenimentul a continuat cu o degustare de vinuri moldovenești și un prânz tradițional în aer liber. Astfel, invitații au avut ocazia de a descoperi ospitalitatea, gastronomia și produsele autentice ale Republicii Moldova.
Evenimentul a fost organizat de Ministerul Afacerilor Externe, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Inițiativa face parte din eforturile de a promova diplomația economică și de a valorifica oportunitățile oferite de rețeaua diplomatică pentru susținerea exporturilor și consolidarea prezenței produselor moldovenești pe piețele internaționale.
Alegeri în UTA Găgăuzia. Autoritățile au constituit 67 de birouri electorale ale secțiilor de votare pentru organizarea scrutinului
Ambasadoarea UE, despre sprijinul pentru Moldova: „Reformele sunt necesare, iar investițiile trebuie monitorizate"
Investițiile americane, pe agenda discuțiilor dintre oficialii SUA și conducerea Republicii Moldova
Ambasadoarea Iwona Piórko: Integrarea graduală în UE poate aduce beneficii suplimentare Republicii Moldova înainte de aderare
Ambasadoarea UE, Iwona Piórko: „ Republica Moldova a înregistrat progrese remarcabile în procesul de aderare”
Prima vizită a premierului României va fi la Chișinău. Luca Niculescu anunță accelerarea proiectelor comune
ANALIZĂ // Guvernul Niculescu și câștigul esențial pentru Republica Moldova
Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Procesul de reintegrare graduală ne va permite să stabilim formula prin care regiunea transnistreană va fi reprezentată în structura administrativă a țării”
Ministrul Mihai Popșoi, discuție cu omologul român, Dan Neculăescu: „Vom aprofunda parteneriatul strategic, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”
Guvernul a operat schimbări de cadre la Ministerul Sănătății, Agenția de Mediu și Cancelaria de Stat
Igor Grosu felicită noul Guvern al României, condus de Luca Niculescu: „Avem o agendă comună ambițioasă și un obiectiv clar: mai multă prosperitate în familia europeană”
Premierul României, Luca Niculescu, va efectua o vizită la Chișinău în perioada următoare
Vasile Tofan l-a felicitat pe Luca Niculescu pentru preluarea mandatului de premier al României: „Avem încă multe de făcut și sunt convins că vom continua”
Preşedinta Maia Sandu către noul Guvern de la București: „România poate conta oricând pe noi”
Șoferul care ar fi accidentat mortal un pieton pe bd. Dacia din capitală, reținut pentru 72 de ore
Drona depistată la Telenești avea o încărcătură termobarică de 52,4 kg, nimicită controlat de geniști
FOTO // Moștenirea unei generații de scriitori, evocată la Muzeul Național al Literaturii Române
Biroul pentru Integrare Europeană lansează concursul de ilustrații „Crăciunul mEU acasă”
Președinta Maia Sandu a participat la Budapesta la comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956
VIDEO // ONU marchează 81 de ani de la fondare. Republica Moldova reafirmă angajamentul pentru pace
Violența poate escalada până la femicid. Cum pot fi recunoscute semnalele de alarmă și unde pot cere ajutor victimele
Trafic aglomerat la Leușeni și Sculeni. Călătorii sunt îndemnați să aleagă puncte alternative de trecere a frontierei
GALERIE FOTO // Ziua Armatei României, marcată la Chișinău printr-o expoziție dedicată misiunilor militare internaționale din perioada interbelică
FOTO // Maia Sandu a onorat curajul poporului maghiar, la 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956: „Idealul de libertate al ungurilor ne este aproape”
Ucraina condamnă încălcarea spațiului aerian al R. Moldova. Ministrul de Externe, Andrii Sybiha: „Acțiunile agresive ale Moscovei amenință securitatea dincolo de granițele Ucrainei”
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
Ploi slabe și ceață în zilele de odihnă. Maximele termice vor urca treptat până la 19°C
Președinta Maia Sandu condamnă incidentul de la Telenești: „Războiul purtat de Rusia continuă să pună în pericol viețile cetățenilor”
Examenul de certificare a competențelor de limba română va fi susținut de 100 de elevi. Probele vor fi organizate în mai multe zile
Un colaborator al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat persona non grata, după ce o dronă încărcată cu explozibil a căzut în raionul Telenești