Igor Grosu: „Lista finală a miniștrilor va fi aprobată și anunțată în următoarele zile”
Lista finală a miniștrilor care vor face parte din viitoarea garnitură guvernamentală va fi aprobată și făcută publică în următoarele zile. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune Moldova 1, comunică MOLDPRES.
Speakerul a precizat că premierul desemnat, Vasile Tofan, continuă discuțiile cu membrii actualului Cabinet de miniștri pentru a evalua prioritățile, reformele aflate în derulare și proiectele care urmează să fie promovate.
„În fiecare zi discut cu domnul Tofan. El are discuții și a avut discuții cu fiecare ministru. Vorbim despre prioritățile privind reformele sau proiectele care sunt în derulare, despre cele care trebuie promovate și așa mai departe. Eu cred că mâine, cel târziu vineri, vom avea o claritate”, a declarat Igor Grosu.
Potrivit acestuia, înainte de desemnarea lui Vasile Tofan în funcția de candidat la funcția de prim-ministru, a fost important ca acesta să aibă discuții cu fiecare ministru, iar ulterior să fie analizate opiniile și propunerile.
„Am spus că este corect ca dânsul să aibă o rundă de discuții cu fiecare ministru, după care o să ne așezăm, o să discutăm, o să confruntăm opiniile și o să luăm o decizie”, a menționat speakerul Parlamentului.
Igor Grosu a reiterat că majoritatea miniștrilor și-au făcut bine treaba și că nu anticipează schimbări majore în componența Guvernului, însă a precizat că premierul desemnat poate veni cu anumite propuneri.
„Nu am avut o discuție concretă pe nume”, a declarat Igor Grosu.
Speakerul a oferit și exemple de domenii în care actualii miniștri au înregistrat rezultate, menționând educația, energia și mediul.
„Avem domenii în care lucrurile s-au mișcat foarte repede. În educație avem un ministru foarte activ. În domeniul energetic s-au făcut lucruri pe care, cu câțiva ani în urmă, nici nu îmi imaginam că le vom putea realiza – proiecte pe mai multe linii de interconectare și creșterea capacității de producere a energiei regenerabile”, a spus Igor Grosu.
Totodată, el a menționat că Republica Moldova trebuie să accelereze implementarea reformelor asumate în procesul de integrare europeană.
„S-a deschis clusterul al șaselea. Insistăm pe celelalte patru și aici trebuie să ne mișcăm. Până la sfârșitul acestei veri trebuie să le avem deschise și să demonstrăm nu doar prin aprobarea legilor, dar și prin reformele implementate”, a declarat președintele Parlamentului.
Totodată, Igor Grosu a explicat că ședința Parlamentului pentru prezentarea programului de activitate al Guvernului și a componenței viitorului Executiv, planificată inițial pentru luni, a fost mutată pentru marți.
Potrivit acestuia, decizia a fost influențată de vizita oficială în Republica Moldova a președintelui Indiei, programată pentru aceeași zi.
„Planul era să avem ședința luni. Coincidența este că luni va avea loc o vizită oficială în Republica Moldova a președintelui Indiei, a unei țări mari, cu o economie puternică, un partener care și-a deschis ambasadă și cu care încercăm să construim proiecte mari și de perspectivă”, a declarat speakerul.
Cabinetul condus de Vasile Tofan va cere marți votul de încredere al deputaților
Vasile Tofan a fost desemnat de președinta Maia Sandu, la 11 iulie, drept candidat pentru funcția de prim-ministru. Acesta urmează să prezinte marți Parlamentului programul de activitate al Guvernului și componența viitorului Cabinet, pentru obținerea votului de încredere.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, îndeamnă locuitorii Găgăuziei să participe la alegerile din 15 noiembrie: „Tentativele de a induce boicotul au eșuat”
Politica fiscală pentru 2027: Igor Grosu explică ce amendamente au fost acceptate
Igor Grosu, după decizia CC în cazul von Hebel: „O să modificăm legea acolo unde e nevoie”
Alegeri în UTA Găgăuzia. Autoritățile au constituit 67 de birouri electorale ale secțiilor de votare pentru organizarea scrutinului
Ambasadoarea UE, despre sprijinul pentru Moldova: „Reformele sunt necesare, iar investițiile trebuie monitorizate"
Investițiile americane, pe agenda discuțiilor dintre oficialii SUA și conducerea Republicii Moldova
Ambasadoarea Iwona Piórko: Integrarea graduală în UE poate aduce beneficii suplimentare Republicii Moldova înainte de aderare
Ambasadoarea UE, Iwona Piórko: „ Republica Moldova a înregistrat progrese remarcabile în procesul de aderare”
Prima vizită a premierului României va fi la Chișinău. Luca Niculescu anunță accelerarea proiectelor comune
ANALIZĂ // Guvernul Niculescu și câștigul esențial pentru Republica Moldova
Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Procesul de reintegrare graduală ne va permite să stabilim formula prin care regiunea transnistreană va fi reprezentată în structura administrativă a țării”
Ministrul Mihai Popșoi, discuție cu omologul român, Dan Neculăescu: „Vom aprofunda parteneriatul strategic, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”
Guvernul a operat schimbări de cadre la Ministerul Sănătății, Agenția de Mediu și Cancelaria de Stat
Igor Grosu felicită noul Guvern al României, condus de Luca Niculescu: „Avem o agendă comună ambițioasă și un obiectiv clar: mai multă prosperitate în familia europeană”
Cererea pentru compensațiile la energie va putea fi depusă din 2 noiembrie. Guvernul a alocat 550 de milioane de lei pentru acest an
Raportul de 100 de zile al Guvernului Tofan va fi prezentat pe 5 noiembrie
„Vedem copii îmbrăcați în uniforme militare”. Ivan Țurcan, despre situația școlilor cu predare în limba română și îngrijorările Chișinăului privind educația din regiunea transnistreană
Alegeri prezidențiale în Bulgaria
FOTO // „Grădina cu 100 de rădăcini”, inaugurată la Nisporeni în ajunul Centenarului Casei Naționale
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi va efectua o vizită în Cipru: discuții despre integrarea europeană și cooperare
FOTO // Monumentul istoric Casa Bodescu din Bălți, restaurat cu sprijinul Guvernului
VIDEO // Nivelul apei în râul Nistru a crescut în ultima săptămână. Gheorghe Hajder: „Deversările au ajuns la 60 m³/s”
Atac cibernetic asupra serviciilor publice digitale: circa 11 milioane de solicitări de accesare, blocate de autorități
Două spectacole shakespeariene din Republica Moldova, prezentate la Festivalul Național de Teatru din România
VIDEO // Grup suspectat că recruta tineri pentru acțiuni violente, investigat de oamenii legii
FOTO // Ministra Culturii din România, deschisă pentru consolidarea cooperării cu Republica Moldova
FOTO // Viitorii diplomați ai Republicii Moldova și-au consolidat competențele profesionale
FOTO // Ziua Națională a Austriei, marcată la Chișinău
VIDEO // Sala cu Orgă își completează colecția cu 24 de instrumente muzicale
FOTO // Revoluția Maghiară din 1956, evocată într-o expoziție documentară la USM