ro

 

Politică
26 Martie, 2026 / 12:46
/ 21 Mai, 2025

Mihai Popșoi, în discuții cu reprezentanții Mișcării Europene din Danemarca: Privim cu optimism către viitor și sperăm să avansăm constant în procesul de aderare la UE

Privim cu mult optimism către viitor și, în lumina parteneriatului solid pe care îl avem cu Danemarca, sperăm să avansăm constant în procesul nostru de aderare la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, care a avut o întrevedere cu cu consulul onorific al Republicii Moldova în Regatul Danemarcei, Asser Mortensen, și cu reprezentanții Mișcării Europene din Danemarca – organizație civică pro-europeană care susține valorile democratice și integrarea europeană, transmite MOLDPRES.

În cadrul discuțiilor, ministrul Mihai Popșoi a evidențiat relațiile excelente dintre Republica Moldova și Regatul Danemarcei și a menționat recenta sa vizită la Copenhaga, unde a avut o întrevedere productivă cu omologul danez, Lars Løkke Rasmussen.

MAE a specificat într-un comunicat de presă că reprezentanții Mișcării Europene din Danemarca și-au exprimat aprecierea față de parcursul european al Republicii Moldova și interesul pentru evoluțiile socio-politice din țară. Întrebările au vizat, de asemenea, domeniile cu potențial pentru dezvoltarea afacerilor și atragerea investițiilor, evidențiind interesul tot mai mare față de oportunitățile pe care le oferă țara noastră.

Totodată, au fost abordate modalitățile de aprofundare a cooperării economice și culturale dintre cele două țări, cu accent pe promovarea turismului, schimburilor educaționale și prezenței culturale reciproce.

„Suntem foarte interesați de extinderea colaborării economice. Există oportunități reale, care merită explorate și valorificate în beneficiul ambelor părți”, a adăugat Mihai Popșoi.

Vicepremierul Mihai Popșoi a efectuat în perioada 12–13 mai 2025 o vizită oficială în Regatul Danemarcei.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Sprijinul României pentru aderarea Republicii Moldova la UE, reconfirmat la București: Ambasadorul Mihai Mîțu, în discuții cu premierul Ilie Bolojan

/ Acum 1 zi

Nicolae Botgros și-a depus mandatul de deputat

/ Acum 1 zi

Biroul permanent al Parlamentului va analiza propunerea Guvernului de a institui stare de urgență în sectorul energetic

/ Acum 1 zi

Guvernul a aprobat proiectul privind instituirea stării de urgență în sectorul energetic. Premierul Alexandru Munteanu: „Avem riscuri reale pentru securitatea energetică. Vom livra soluții”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Parlamentul se întrunește în ședință extraordinară la ora 17:00 pentru a examina instituirea stării de urgență în sectorul energetic

/ Acum 2 zile

Cinci partide politice urmează să efectueze auditul situațiilor financiare pentru perioada 2023–2025

/ Acum 2 zile

VIDEO // Premierul convoacă de urgență ședința Guvernului. În Republica Moldova ar putea fi instituită stare de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile

/ Acum 2 zile

CEC: Partidele politice sunt obligate să prezinte până la 31 martie rapoartele privind gestiunea financiară pentru anul 2025

/ Acum 2 zile

Maia Sandu: „Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina reprezintă o crimă de război și un atac la adresa noastră, a tuturor”

/ Acum 2 zile

Linia electrică Isaccea–Vulcănești este afectată: Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacurile asupra Ucrainei

/ Acum 2 zile

Alexandru Munteanu: „Situația energetică rămâne fragilă după atacurile din Ucraina”

/ Acum 2 zile

Deputații se vor întruni joi în ședință plenară. Pe agendă sunt incluse modificarea Codului contravențional și raportul Consiliului Audiovizualului pe 2025

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu, după ședința Consiliului Național de Securitate: „Riscurile ce țin de criminalitatea transfrontalieră cresc. Avem și vulnerabilități pe segmentul transnistrean”

/ Acum 2 zile

Ambasadorul Alexandr Roitman: Situația de securitate din Israel rămâne complexă, cetățenii moldoveni sunt îndemnați la prudență