VIDEO // Ministra de externe a României, Oana-Silvia Țoiu, la Chișinău: „Suntem uniți de un viitor comun în Uniunea Europeană”
Suntem uniți de aceeași limbă, istorie, tradiții comune și mai ales de un viitor comun în Uniunea Europeană. Ne leagă și mai strâns o agendă extinsă, care privilegiază procesul de integrare europeană al Republicii Moldova. Declarația a fost făcută astăzi de ministra Afacerilor Externe a României, Oana-Silvia Țoiu, în cadrul unei conferințe de presă susținută în comun cu vicepremierul Mihai Popșoi, la Chișinău, informează MOLDPRES.
Oficialul român a menționat că vizita sa este efectuată într-o perioadă extrem de importantă pentru ambele țări, în contextul alegerilor parlamentare din această toamnă.
„La 28 septembrie 2025, cetățenii Republicii Moldova vor alege un nou parlament. România are încredere în drumul european al țării și susține decizia pronunțată prin referendum în această direcție. Avem cu toții în față exemplul României, unde vedem transformările pozitive și fără precedent aduse de integrarea în Uniunea Europeană. Aceasta oferă siguranță, pace și prosperitate de care avem nevoie. Astfel, vreau să mulțumesc pentru aportul pe care l-au avut și îl au cetățenii Republicii Moldova în această prosperitate a României și în drumul său european, pentru că am construit totul împreună”, a spus Oana-Silvia Țoiu.
Ministra a oferit asigurări că România va continua să sprijine Republica Moldova în consolidarea rezilienței sale.
„Împreună, dar și alături de alți parteneri europeni, putem asigura gestionarea și prevenirea atacurilor hibride. Pot să vă asigur că președintele României, Nicușor Dan, va reveni curând la Chișinău, și prima vizită oficială a acestuia a fost tot aici, pentru că relația noastră comună, dincolo de istoria pe care o împărtășim, valorile și cultura, este bazată pe un viitor comun în care investim împreună”, a afirmat Oana-Silvia Țoiu.
La rândul său, vicepremierul Mihai Popșoi a subliniat că discuțiile de astăzi au reflectat nu doar progresele și realizările comune în plan bilateral și european, ci și angajamentul ferm pentru consolidarea relațiilor de prietenie și colaborare între Republica Moldova și România.
„Relațiile moldo-române se bazează pe un dialog strategic solid și pe o agendă ambițioasă de viitor, orientată spre consolidarea cooperării bilaterale, dezvoltarea economică și integrarea europeană a Republicii Moldova. România este principalul partener strategic al țării noastre, iar sprijinul său multidimensional este esențial în transformarea și integrarea europeană a Republicii Moldova. Dialogul politic activ și colaborarea sectorială reflectă acest parteneriat real. Numeroasele vizite a oficialelor români la Chișinău au contribuit la aprofundarea agendei bilaterale și susținerea în continuare a proiectelor cheie. De asemenea, vizita recentă a președintelui României, Nicușor Dan, la Chișinău a marcat un pas important în cooperarea noastră ce a reconfirmat sprijinul necondiționat al României pentru stabilitate, dezvoltare democratică și parcursul european al țării noastre”, a remarcat Mihai Popșoi.
De asemenea, șeful diplomației moldovenești a adăugat că sprijinul politic, expertiza tehnică și asistența financiară oferită de România sunt de neprețuit la toate etapele parcurse de Republica Moldova în procesul de integrare europeană.
„În spiritul parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a țării noastre, am continuat dialogul privind viitorul european al Republicii Moldova, progresele înregistrate și pașii următori în procesul aderării la Uniunea Europeană. Sprijinul politic, expertiza tehnică și asistența financiară oferită de România în procesul de aderare la UE sunt de neprețuit la toate etapele parcurse de țara noastră. Contăm pe valorificarea parteneriatului strategic dintre Chișinău și București și ne dorim să lucrăm împreună pentru aprofundarea acestei cooperări și avansarea în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Mulțumim României pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova, care rămâne angajată în drumul său european și de promovarea reformelor. Vom continua colaborarea bilaterală pentru un viitor comun, sigur și prosper”, a punctat Mihai Popșoi.
Oana-Silvia Țoiu efectuează astăzi prima sa vizită oficială la Chișinău în calitate de ministru de externe al României, la invitația viceprim-ministrului Republicii Moldova, Mihai Popșoi.
Agenda vizitei include întrevederi cu șefa statului Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul Dorin Recean.
Premierul Alexandru Munteanu, după întrevederea cu omologul de la București: „Reducem birocrația și apropiem economiile Moldovei și României”
Președintele României, Nicușor Dan, după întrevederea cu premierul Alexandru Munteanu: „Republica Moldova poate conta permanent pe sprijinul României”
VIDEO // Speakerul Igor Grosu, la Summitul de la Bucha: „Ucrainenii merită o victorie justă. Ucraina va învinge”
Președinta Maia Sandu, la Conferința „Romania Government Roundtable”: „R. Moldova a trecut printr-o serie de șocuri economice și crize energetice, iar România a fost alături atunci când am avut nevoie”
Alegeri locale noi. Începe perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților
Daniel Vodă, expert IPRE: „Moldova devine constantă strategică în România”
România susține integrarea economică a Republicii Moldova. Președintele Nicușor Dan: „Vom continua să sprijinim integrarea sa în Uniunea Europeană și integrarea celor două economii”
CEC: Partidele politice sunt obligate să prezinte până la 31 martie rapoartele privind gestiunea financiară pentru anul 2025
Premierul Alexandru Munteanu, la conferința de la București: „Republica Moldova avansează pe calea integrării europene în ciuda provocărilor”
PAS va avea un nou deputat în Parlament. CEC propune validarea mandatului
MAE: Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv rămâne închis până pe 16 aprilie. Cetățenii sunt îndemnați să amâne călătoriile
Spațiul aerian național, survolat de o dronă Shahed. MAE: „Acest incident este inacceptabil și constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale”
Perspective privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Daniel Vodă, expert IPRE: „Declarația comună anunțată astăzi de oficialii din șapte state este un semnal politic bun”
Parlamentari europeni cer accelerarea negocierilor de aderare la UE a Republicii Moldova. O declarație în acest sens a fost semnată la Chișinău
Ministrul german de externe cere reformarea mecanismului de vot în UE, cu renunțarea la unanimitate în deciziile Uniunii
Un polițist de frontieră din cadrul Sectorului Leova și-a pierdut viața în urma unui accident rutier
Delegaţia UE la Chişinău îndeamnă moldovenii să aleagă produse autohtone pentru masa de Paște
FOTO // În Republica Moldova a fost lansat primul serial socio-educativ pentru adolescenți și părinți, „Generația ALPHA”
VIDEO // ADR Centru Moldova își consolidează capacitățile instituționale printr-un parteneriat strategic cu specialiști din România și Italia
Investiții europene de 860 mii de euro pentru modernizarea infrastructurii și a serviciilor de salubrizare în raionul Leova
Patru operatori de apă și canalizare din Moldova primesc asistență pentru reducerea pierderilor de apă în rețele
ANSA a organizat sesiuni de instruire pentru consolidarea controlului asupra produselor de origine animală
FOTO // Republica Moldova își extinde prezența în China prin viitoare acorduri de colaborare la nivel de administrație locală
Iranul respinge oferta SUA pentru un armistițiu de 48 de ore și menține Strâmtoarea Ormuz închisă
VIDEO // Ungheni: grădiniță modernizată la Măcărești și acces extins la apă potabilă în Frăsinești, prin Programul „Satul European”
Astronauții misiunii Artemis 2 transmit primele mesaje emoționante de la bordul capsulei Orion
Creștinii ortodocși celebrează astăzi Sâmbăta lui Lazăr și se pregătesc pentru Duminica Floriilor
Experți de pe ambele maluri ale Nistrului s-au reunit pentru a discuta măsuri urgente de protecție a mediului
Procurorii Alexandru Cernei și Alexandru Morcov au promovat evaluarea externă
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă ploi slabe și cer noros