Noi reguli privind starea de urgență
Legislativul va exercita control parlamentar asupra activității Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), iar durata stării de urgență ar putea deveni mai flexibilă, fiind stabilită într-un interval de 30 până la 90 de zile. Un proiect de modificare a Legii privind managementul situațiilor de criză a fost votat în prima lectură în ședința plenară de joi a Parlamentului, comunică MOLDPRES.
Documentul prevede, de asemenea, reducerea duratei stării de alertă de la 60 la 30 de zile și consolidarea mecanismului de control parlamentar asupra deciziilor adoptate în perioadele excepționale.
Proiectul introduce obligația ca toate dispozițiile emise de CSE să fie transmise Parlamentului în termen de 72 de ore, iar comisiile parlamentare de specialitate să poată analiza oricând legalitatea, necesitatea, proporționalitatea și caracterul temporar al acestor măsuri.
Deputatul, Lilian Carp, a explicat în plen că modificările urmăresc atât flexibilizarea regimului stării de urgență, cât și întărirea controlului democratic asupra deciziilor executive.
„Principalele prevederi ale proiectului de lege vizează, în primul rând, introducerea unui termen flexibil pentru starea de urgență. Dacă anterior aveam un termen de 60 de zile, în practică am constatat că nu întotdeauna este necesar un interval atât de lung. De aceea, propunem ca Parlamentul să poată stabili durata în funcție de gravitatea situației, între 30 și 90 de zile”, a declarat Lilian Carp în plen.
Acesta a subliniat că mecanismul de control parlamentar este esențial pentru transparența deciziilor luate în situații excepționale.
„Un element important este controlul parlamentar asupra deciziilor Comisiei pentru Situații Excepționale. Toate deciziile vor fi publicate în termen de 72 de ore. Comisiile de specialitate vor avea dreptul să le analizeze, să ceară explicații și informații suplimentare, astfel încât să existe un control real asupra acestor decizii, fără a interveni însă în modificarea lor directă”, a menționat deputatul.
Lilian Carp a mai explicat că noul mecanism urmărește alinierea la practicile europene.
„Aceste modificări vin inclusiv în contextul recomandărilor Uniunii Europene privind consolidarea controlului parlamentar asupra deciziilor adoptate în situații excepționale. Este un pas spre mai multă transparență și responsabilitate instituțională”, a spus Carp.
După încetarea stării de urgență, Guvernul va fi obligat să prezinte Parlamentului un raport detaliat privind măsurile aplicate și impactul acestora, iar Legislativul va putea propune modificarea sau abrogarea acestora.
În lectura a doua, proiectul va fi comasat cu o altă inițiativă legislativă care prevede instituirea stării de urgență pentru o perioadă de până la 60 de zile.
Igor Grosu, după decizia CC în cazul von Hebel: „O să modificăm legea acolo unde e nevoie”
Alegeri în UTA Găgăuzia. Autoritățile au constituit 67 de birouri electorale ale secțiilor de votare pentru organizarea scrutinului
Ambasadoarea UE, despre sprijinul pentru Moldova: „Reformele sunt necesare, iar investițiile trebuie monitorizate"
Investițiile americane, pe agenda discuțiilor dintre oficialii SUA și conducerea Republicii Moldova
Ambasadoarea Iwona Piórko: Integrarea graduală în UE poate aduce beneficii suplimentare Republicii Moldova înainte de aderare
Ambasadoarea UE, Iwona Piórko: „ Republica Moldova a înregistrat progrese remarcabile în procesul de aderare”
Prima vizită a premierului României va fi la Chișinău. Luca Niculescu anunță accelerarea proiectelor comune
ANALIZĂ // Guvernul Niculescu și câștigul esențial pentru Republica Moldova
Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Procesul de reintegrare graduală ne va permite să stabilim formula prin care regiunea transnistreană va fi reprezentată în structura administrativă a țării”
Ministrul Mihai Popșoi, discuție cu omologul român, Dan Neculăescu: „Vom aprofunda parteneriatul strategic, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”
Guvernul a operat schimbări de cadre la Ministerul Sănătății, Agenția de Mediu și Cancelaria de Stat
Igor Grosu felicită noul Guvern al României, condus de Luca Niculescu: „Avem o agendă comună ambițioasă și un obiectiv clar: mai multă prosperitate în familia europeană”
Premierul României, Luca Niculescu, va efectua o vizită la Chișinău în perioada următoare
Vasile Tofan l-a felicitat pe Luca Niculescu pentru preluarea mandatului de premier al României: „Avem încă multe de făcut și sunt convins că vom continua”
VIDEO // Grup suspectat că recruta tineri pentru acțiuni violente, investigat de oamenii legii
FOTO // Ministra Culturii din România, deschisă pentru consolidarea cooperării cu Republica Moldova
FOTO // Viitorii diplomați ai Republicii Moldova și-au consolidat competențele profesionale
FOTO // Ziua Națională a Austriei, marcată la Chișinău
VIDEO // Sala cu Orgă își completează colecția cu 24 de instrumente muzicale
FOTO // Revoluția Maghiară din 1956, evocată într-o expoziție documentară la USM
Președinta Maia Sandu, întrevederi la Budapesta cu liderii Ungariei: Au discutat despre deschiderea ultimelor două clustere de negociere cu UE
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident la Hîncești. Șoferul era în stare de ebrietate și fără permis
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar
Republica Moldova trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică
Șoferul care ar fi accidentat mortal un pieton pe bd. Dacia din capitală, reținut pentru 72 de ore
Drona depistată la Telenești avea o încărcătură termobarică de 52,4 kg, nimicită controlat de geniști
FOTO // Moștenirea unei generații de scriitori, evocată la Muzeul Național al Literaturii Române
Biroul pentru Integrare Europeană lansează concursul de ilustrații „Crăciunul mEU acasă”
Președinta Maia Sandu a participat la Budapesta la comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956
VIDEO // ONU marchează 81 de ani de la fondare. Republica Moldova reafirmă angajamentul pentru pace