Parlamentul a adoptat Programul național de prevenire și combatere a spălării banilor pentru perioada 2026–2030
Parlamentul a adoptat astăzi Programul național privind prevenirea și combaterea spălării banilor, finanțării terorismului și a proliferării armelor de distrugere în masă pentru anii 2026–2030, precum și planul de acțiuni pentru implementarea acestuia. Proiectul de hotărâre a fost susținut de 64 de deputați, informează MOLDPRES.
Programul, elaborat de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, are drept obiectiv consolidarea aplicării legislației în domeniu și alinierea cadrului național la standardele Uniunii Europene, în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la UE.
Documentul este structurat în jurul a trei obiective principale: consolidarea politicilor publice și a cooperării la nivel național și internațional, împiedicarea introducerii în sistemul financiar și în alte sectoare ale economiei a fondurilor provenite din infracțiuni sau destinate finanțării terorismului și detectarea, investigarea și sancționarea faptelor de spălare a banilor, finanțare a terorismului și proliferare a armelor de distrugere în masă.
Programul identifică principalele vulnerabilități cu care se confruntă Republica Moldova în acest domeniu, printre care utilizarea pe scară largă a numerarului în economie, creșterea numărului de clienți nerezidenți și a tranzacțiilor transfrontaliere, supravegherea insuficientă a entităților raportoare, raportarea neuniformă a tranzacțiilor suspecte, numărul redus al condamnărilor pentru spălare de bani și recuperarea limitată a bunurilor provenite din infracțiuni.
Pentru reducerea acestor riscuri, documentul prevede consolidarea capacităților instituțiilor de a identifica și evalua amenințările, îmbunătățirea cooperării dintre autorități, sporirea transparenței privind beneficiarii efectivi ai persoanelor juridice și întărirea supravegherii entităților raportoare în funcție de riscurile identificate.
De asemenea, Programul stabilește măsuri pentru aplicarea mai eficientă a sancțiunilor financiare destinate combaterii finanțării terorismului și proliferării armelor de distrugere în masă, inclusiv prin înghețarea fără întârziere a fondurilor persoanelor și entităților vizate, în conformitate cu rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU.
Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor va prezenta anual Guvernului și Parlamentului rapoarte privind implementarea Programului național.
Politica fiscală pentru 2027: Igor Grosu explică ce amendamente au fost acceptate
Igor Grosu, după decizia CC în cazul von Hebel: „O să modificăm legea acolo unde e nevoie”
Alegeri în UTA Găgăuzia. Autoritățile au constituit 67 de birouri electorale ale secțiilor de votare pentru organizarea scrutinului
Ambasadoarea UE, despre sprijinul pentru Moldova: „Reformele sunt necesare, iar investițiile trebuie monitorizate"
Investițiile americane, pe agenda discuțiilor dintre oficialii SUA și conducerea Republicii Moldova
Ambasadoarea Iwona Piórko: Integrarea graduală în UE poate aduce beneficii suplimentare Republicii Moldova înainte de aderare
Ambasadoarea UE, Iwona Piórko: „ Republica Moldova a înregistrat progrese remarcabile în procesul de aderare”
Prima vizită a premierului României va fi la Chișinău. Luca Niculescu anunță accelerarea proiectelor comune
ANALIZĂ // Guvernul Niculescu și câștigul esențial pentru Republica Moldova
Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Procesul de reintegrare graduală ne va permite să stabilim formula prin care regiunea transnistreană va fi reprezentată în structura administrativă a țării”
Ministrul Mihai Popșoi, discuție cu omologul român, Dan Neculăescu: „Vom aprofunda parteneriatul strategic, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”
Guvernul a operat schimbări de cadre la Ministerul Sănătății, Agenția de Mediu și Cancelaria de Stat
Igor Grosu felicită noul Guvern al României, condus de Luca Niculescu: „Avem o agendă comună ambițioasă și un obiectiv clar: mai multă prosperitate în familia europeană”
Premierul României, Luca Niculescu, va efectua o vizită la Chișinău în perioada următoare
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi va efectua o vizită în Cipru: discuții despre integrarea europeană și cooperare
FOTO // Monumentul istoric Casa Bodescu din Bălți, restaurat cu sprijinul Guvernului
VIDEO // Nivelul apei în râul Nistru a crescut în ultima săptămână. Gheorghe Hajder: „Deversările au ajuns la 60 m³/s”
Atac cibernetic asupra serviciilor publice digitale: circa 11 milioane de solicitări de accesare, blocate de autorități
Două spectacole shakespeariene din Republica Moldova, prezentate la Festivalul Național de Teatru din România
VIDEO // Grup suspectat că recruta tineri pentru acțiuni violente, investigat de oamenii legii
FOTO // Ministra Culturii din România, deschisă pentru consolidarea cooperării cu Republica Moldova
FOTO // Viitorii diplomați ai Republicii Moldova și-au consolidat competențele profesionale
FOTO // Ziua Națională a Austriei, marcată la Chișinău
VIDEO // Sala cu Orgă își completează colecția cu 24 de instrumente muzicale
FOTO // Revoluția Maghiară din 1956, evocată într-o expoziție documentară la USM
Președinta Maia Sandu, întrevederi la Budapesta cu liderii Ungariei: Au discutat despre deschiderea ultimelor două clustere de negociere cu UE
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident la Hîncești. Șoferul era în stare de ebrietate și fără permis
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar
Republica Moldova trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică
Șoferul care ar fi accidentat mortal un pieton pe bd. Dacia din capitală, reținut pentru 72 de ore