ro

 

Politică
26 Octombrie, 2026 / 09:08
/ 10 Septembrie, 2026

Deputații au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001

Deputații moldoveni au păstrat astăzi un minut de reculegere în memoria victimelor atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001, care au provocat moartea a aproape 3 000 de oameni în Statele Unite ale Americii. Momentul de reculegere a fost propus de președintele Parlamentului, Igor Grosu, la începutul ședinței Legislativului, comunică MOLDPRES.

Înainte de momentul de reculegere, Igor Grosu a evocat tragedia produsă în urmă cu 25 de ani și a subliniat că durerea familiilor victimelor a rămas vie.

„O zi care a rămas în memoria întregii lumi. Au trecut 25 de ani, dar pentru mii de familii durerea a rămas. Aproape 3 000 de oameni au plecat în acea dimineață liniștiți de acasă și nu s-au mai întors. Au fost victime ale unor atentate teroriste”, a declarat Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a menționat că atentatele din 11 septembrie 2001 au demonstrat cât de fragilă este pacea și cât de vulnerabilă poate deveni o societate.

„Ziua de 11 septembrie 2001 ne-a arătat cât de fragilă este pacea, lumea în care trăim și cât de repede poate fi lovită o societate”, a spus Grosu.

În discursul său, șeful Legislativului a făcut referire și la războiul declanșat de Federația Rusă, afirmând că tragediile și conflictele actuale fac lecția zilei de 11 septembrie și mai relevantă.

„Astăzi, când războiul Federației Ruse ne arată cât de fragilă este pacea și cât de repede poate fi lovită o societate, această lecție este și mai actuală. Este important ca fiecare cetățean să înțeleagă că pacea și securitatea trebuie apărate zi de zi”, a subliniat Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a transmis, totodată, un mesaj de solidaritate față de poporul american.

„În această zi cu semnificație tristă, suntem alături de poporul american”, a declarat Grosu.

La 11 septembrie 2001, 19 membri ai organizației teroriste al-Qaeda au deturnat patru avioane de pasageri. Două dintre aeronave au fost direcționate către Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, o alta a lovit clădirea Pentagonului, iar cea de-a patra s-a prăbușit în Pennsylvania după ce pasagerii au încercat să preia controlul aeronavei. Atentatele s-au soldat cu aproape 3 000 de morți și aproximativ 6 000 de răniți.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, îndeamnă locuitorii Găgăuziei să participe la alegerile din 15 noiembrie: „Tentativele de a induce boicotul au eșuat”

/ Acum 3 zile

Politica fiscală pentru 2027: Igor Grosu explică ce amendamente au fost acceptate

/ Acum 3 zile

Igor Grosu, după decizia CC în cazul von Hebel: „O să modificăm legea acolo unde e nevoie”

/ Acum 3 zile

Alegeri în UTA Găgăuzia. Autoritățile au constituit 67 de birouri electorale ale secțiilor de votare pentru organizarea scrutinului

/ Acum 4 zile

Ambasadoarea UE, despre sprijinul pentru Moldova: „Reformele sunt necesare, iar investițiile trebuie monitorizate"

/ Acum 4 zile

Investițiile americane, pe agenda discuțiilor dintre oficialii SUA și conducerea Republicii Moldova

/ Acum 4 zile

Ambasadoarea Iwona Piórko: Integrarea graduală în UE poate aduce beneficii suplimentare Republicii Moldova înainte de aderare

/ Acum 4 zile

Ambasadoarea UE, Iwona Piórko: „ Republica Moldova a înregistrat progrese remarcabile în procesul de aderare”

/ Acum 4 zile

Prima vizită a premierului României va fi la Chișinău. Luca Niculescu anunță accelerarea proiectelor comune

/ Acum 4 zile

ANALIZĂ // Guvernul Niculescu și câștigul esențial pentru Republica Moldova

/ Acum 4 zile

Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Procesul de reintegrare graduală ne va permite să stabilim formula prin care regiunea transnistreană va fi reprezentată în structura administrativă a țării”

/ Acum 4 zile

Ministrul Mihai Popșoi, discuție cu omologul român, Dan Neculăescu:  „Vom aprofunda parteneriatul strategic, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”

/ Acum 4 zile

Guvernul a operat schimbări de cadre la Ministerul Sănătății, Agenția de Mediu și Cancelaria de Stat

/ Acum 4 zile

Igor Grosu felicită noul Guvern al României, condus de Luca Niculescu: „Avem o agendă comună ambițioasă și un obiectiv clar: mai multă prosperitate în familia europeană”