ro

 

Politică
02 Septembrie, 2026 / 02:54
/ 30 Ianuarie, 2025

Parlamentul European a adoptat raportul privind Facilitatea pentru Republica Moldova în valoare de 1,8 miliarde de euro

Parlamentul European a adoptat raportul privind Facilitatea pentru Republica Moldova în valoare de 1,8 miliarde de euro. Anunțul a fost făcut de eurodeputatul Siegfried Mureșan, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, după negocierile din legislativul european, a fost propusă creșterea pre-finanțării, de la 7%, la 20% din suma totală.

„Este vorba de acei bani care vor ajunge rapid în Moldova, la scurt timp după intrarea în vigoare a Facilității. Cum valoarea Facilității este de 1,8 miliarde de euro, orice punct procentual pe care îl obținem în plus ca pre-finanțare înseamnă 18 milioane de euro în plus care ajung mai repede în Republica Moldova”, a spus Mureșan.

Europarlamentarul a specificat că s-a ajuns la un acord pe o adoptare fără întârzieri a Facilității și în condiții foarte bune pentru autoritățile și cetățenii din Republica Moldova.

„Este important ca aceste fonduri să ajungă cât mai curând în Republica Moldova pentru a finanța drumuri, spitale, poduri și pentru a moderniza administrația publică. Sunt măsuri care duc la creșterea nivelului de trai al oamenilor și accelerează integrarea europeană a țării. Sunt măsuri care ajută Moldova să treacă mai ușor și peste criza economică și energetică cauzată de noul șantaj cu livrările de gaz declanșat de Federația Rusă”, a adăugat Mureșan.

Conform sursei citate, ulterior urmează negocierile finale în Consiliul Uniunii Europene.

„Obiectivul nostru este să adoptăm forma finală a legislației, iar Facilitatea să intre în vigoare în luna martie”, a conchis oficialul.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Maia Sandu, despre dronele care au survolat spațiul aerian al țării noastre în ajunul Zilei Independenței: „Nu ne vom lăsa intimidați”

/ Acum 5 zile

Volodimir Zelenski, după reuniunea trilaterală de la Chișinău: „Moldova, Ucraina și România sunt aliați firești”

/ Acum 5 zile

Nicușor Dan: „România și Republica Moldova pot coopera pentru a preveni atacurile cu drone”

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu, la Chișinău, alături de Nicușor Dan și Volodimir Zelenski: „Continuăm să ne unim eforturile, pentru că în 35 de ani am învățat că independența este mai puternică atunci când se sprijină pe legături solide”

/ Acum 5 zile

România susține deschiderea rapidă a clusterelor de negociere UE pentru Republica Moldova și Ucraina

/ Acum 5 zile

VIDEO // Republica Moldova, România și Ucraina își consolidează eforturile pentru pace, securitate și dezvoltare: Mesajele transmise la Chișinău de Maia Sandu, Nicușor Dan și Volodimir Zelenski

/ Acum 5 zile

Nicușor Dan: „România și Republica Moldova trebuie să-și consolideze cooperarea în domeniul securității”

/ Acum 5 zile

Maia Sandu, despre parada militară: „Putem să ne mândrim cu cei care au grijă să fim în siguranță”

/ Acum 5 zile

VIDEO // Președintele Ucrainei, în vizită la Chișinău, de Ziua Independenței Republicii Moldova. Oficialul a fost întâmpinat la Președinție de Maia Sandu

/ Acum 5 zile

Este o zi specială pentru Republica Moldova: mesajul transmis de președintele Consiliului European cu ocazia Zilei Independenței

/ Acum 5 zile

Președinta Parlamentului European felicită Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenței: „Construim împreună viitorul nostru european”

/ Acum 5 zile

VIDEO // Președintele României, Nicușor Dan, întâmpinat de Maia Sandu la Chișinău, de Ziua Independenței Republicii Moldova

/ Acum 5 zile

VIDEO // Președintele României, Nicușor Dan, și-a început vizita în Republica Moldova. Prima oprire, la Cahul

/ Acum 5 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, de Ziua Independenței: „Mergem înainte, uniți, drepți și liberi”