Președintele Parlamentului, Igor Grosu, despre noile prevederi privind funcționarea Legislativului: „Suntem deschiși pentru discuții”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că principalele critici formulate de opoziție la proiectul noului Cod privind organizarea și funcționarea Legislativului vizează măsurile împotriva traseismului politic. Solicitat de jurnaliști să comenteze nemulțumirile opoziției, oficialul a afirmat că celelalte prevederi ale proiectului sunt folosite drept „figurații”, în timp ce adevărata problemă pentru deputații din opoziție este combaterea traseismului politic, transmite MOLDPRES.
„Problema problemelor care îi deranjează pe stimații colegi este abordarea împotriva traseismului politic, în rest toate acestea sunt figurații. Nu s-au plâns că va fi «Ora opoziției»? Nu s-au plâns că va fi «Ora Guvernului»?”, a declarat Igor Grosu.
Speakerul Parlamentului a precizat că prevederile privind ridicarea imunității deputaților nu vor fi modificate față de actualele practici.
„Ridicarea mandatului de deputat se va face în condițiile în care s-a făcut și acum. Vine procurorul, se ridică imunitatea”, a spus Grosu.
În prima lectură, deputații au votat proiectul Codului privind organizarea și funcționarea Parlamentului Republicii Moldova. Documentul a fost prezentat astăzi în plen de deputatul Igor Talmazan, care a precizat că proiectul nu este unul recent, ci rezultatul unui proces început în urmă cu aproape un deceniu.
Opoziția parlamentară a criticat proiectul și a părăsit sala de ședințe.
„În orice stat democratic, Parlamentul reprezintă o platformă de discuții, dialog, inclusiv pentru exprimarea diverselor opinii. Anume astfel funcționează Parlamentul într-o țară democratică. Ceea ce încercați să faceți astăzi, este o tentativă directă de a reduce la tăcere sau de a micșora voturile opoziției și e foarte bine acă astăzi ați demostrat că vă deranjează opiniile opoziției că nu aveți contrargumente în raport cu discursurile opoziției și ați arătat că sub guvernarea voastră nu e posibil să visăm la democrație”, a declarat Diana Caraman, deputat Fracțiunii parlamentare a Partidului Comuniștilor.
Parlamentului îi revine misunea de a adopta sute de decizii ce țin de procesul de integrare europeană - prioritate strategică a țării și noul Cod vine să aducă ordine și transparență în procesul legislativ precum și să curme parcticile vicioase, a subliniat președintele Comisiei pentru Integrare Europeană, Marcel Spatari, care a adus și exemple de tactici de obstrucționare a activității legislative.
„Pentru Republica Moldova, prioritatea strategică este integrarea europeană. În acest sens, Parlamentul și-a planificat peste 300 de legi pentru anul acesta. Din păcate, tacticile de obstrucționare de care face uz opoziția, pun în periol acest proces. Am văzut tactica amendamentelor în masă, se depun zeci de amendamente rpetitive pentru a consuma timpul comisiilor și al Parlamentului. Am văzut intervenții pe procedură, repetitive, am văzut cereri exagerate de audieri de urgență ale miniștrilor. Toate aceste procese sunt periculoase pentru că nu vor face altceva decât tergiversarea procesului de aderare europeană”, a declarat deputatul PAS, Marcel Spatari.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a dat asigurări că proiectul Codului privind organizarea și funcționarea Legislativului va fi transmis pentru expertiză la Comisia de la Veneția, precum și la OSCE și alte instituții internaționale relevante.
O delegație formată din președinții comisiilor parlamentare va efectua, în perioada 31 mai – 3 iunie, o vizită la Parlamentul European de la Bruxelles pentru a analiza modul de organizare și desfășurare a ședințelor legislative europene.
„Suntem deschiși pentru discuții. Îi încurajez să discute cu europarlamentarii și să vadă care sunt procedurile de desfășurare a ședințelor în Parlamentul European”, a mai declarat președintele Parlamentului.
Codul privind organizarea și funcționarea Legislativului are drept scop eficientizarea activității parlamentare și alinierea la standardele europene privind procesul legislativ, susțin autorii proiectului.
Moldova Security Forum 2026 // Ambasadorul SUA la Chișinău: „Deciziile luate astăzi vor defini deceniile care vor urma”
VIDEO // Noul ambasador al SUA la Chișinău: Comerțul, investițiile și securitatea regională, printre prioritățile mandatului
Parlamentul va examina în ședință închisă structura și efectivul Armatei Naționale. Maia Sandu: „Documentul conține informații secrete, care nu trebuie să ajungă la cunoștința statelor ostile R. Moldova”
VIDEO // Președinta Maia Sandu, la Moldova Security Forum 2026: „Rusia încearcă să ne testeze limitele, însă de fiecare dată am reușit să facem față. În familia europeană vom fi și mai puternici”
Mihai Popșoi la Forumul de securitate de la Chișinău: „Republica Moldova este mai puternică și mai rezilientă decât acum câțiva ani”
Moldova Security Forum 2026 // Șefa Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, Agne Gleveckaite: „Republica Moldova se află în prima linie de protecție a democrației și suveranității”
Alegeri în UTA Găgăuzia: 71 de candidați au fost înregistrați pentru Adunarea Populară
Moldova și Turcia își consolidează cooperarea economică. Schimburile comerciale au ajuns la 638,7 milioane de dolari
SUA și Moldova își consolidează cooperarea în securitatea cibernetică. Nick Pietrowicz: „Împreună, SUA și Republica Moldova construiesc un mediu digital mai sigur și mai rezilient”
VIDEO // Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Avansarea țării pe calea integrării europene va crea un cadru sustenabil și mult mai atractiv pentru reintegrarea țării”
Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu noul ambasador al Țărilor de Jos. Evoluțiile în procesul de integrare europeană, pe agendă
Experiența Lituaniei în aderarea la UE, discutată de Cristina Gherasimov cu noul ambasador
VIDEO // Premierul Vasile Tofan: „Bruxelles-ul își dorește ca R. Moldova să avanseze, iar reformele asociate Planului de Creștere sunt concepute astfel încât să apropie țara de UE”
Guvernul a acceptat demisia lui Dumitru Pâslaru din funcția de secretar general al MMPS
Șefa Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, Agne Gleveckaite: „Forumul de securitate a generat idei valoroase, care vor ajuta R. Moldova să devină mai rezilientă și mai sigură”
Premierul Vasile Tofan, către oamenii de afaceri: „Vrem să construim cea mai prietenoasă țară din Europa pentru antreprenori ”
Freelancerii au înregistrat venituri de peste 53 de milioane de lei în august
Secretarul de stat al MAE, Valeriu Mija: „R. Moldova este ferm angajată pe calea spre UE și are determinarea de a face parte dintr-o Europă mai sigură”
FOTO // Erzincan, o destinație mai puțin cunoscută, cu peisaje impresionante în estul Turciei
Situația hidrologică critică din bazinul râului Nistru, discutată de experții pentru ocrotirea mediului
Calea Ferată din Moldova va majora cu 15% tarifele pentru transportul de mărfuri de la 1 noiembrie
Premierul Vasile Tofan, către reprezentanți CALM: „Trebuie să construim administrații locale puternice, capabile să atragă și să gestioneze fondurile europene”
Situația hidrologică a Nistrului și reabilitarea stației de epurare din Bender, discutate de experți de pe ambele maluri
Copiii din diaspora se pot înscrie la cursuri gratuite de limba română
Opt încălcări ale spațiului aerian al Republicii Moldova, înregistrate în ultimele zile. Cinci au provocat explozii la sol
Moldova Security Forum 2026 // Stanislav Secrieru: „Strategia Rusiei nu vizează doar câștigarea alegerilor, ci subminarea încrederii în democrație”
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu oficiali lituanieni
VIDEO // Investiții de peste 4,5 milioane de lei pentru energie verde și drumuri în satul Susleni, Orhei
Republica Moldova este pregătită să deschidă următoarele patru clustere de negociere cu UE, afirmă Mihai Popșoi
FOTO // La Cimişlia au demarat lucrările de amenajare a obiectivului turistic „Crucea Păzitoare a Creștinilor”